Audit: Proiectele de apă și canalizare înregistrează întârzieri, costuri suplimentare și impact limitat

Proiectele de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare înregistrează întârzieri, costuri mai mari, iar în unele cazuri infrastructura construită nu este utilizată. Totodată, nivelul redus de racordare a consumatorilor limitează impactul investițiilor. Constatările se regăsesc în Raportul de audit al conformității privind utilizarea resurselor financiare alocate din Fondul național de dezvoltare regională și locală în perioada 2022-2024, transmite IPN.

Raportul a fost prezentat în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru control al finanțelor publice. Șefa echipei de audit din cadrul Curții de Conturi, Elizaveta Munteanu, a declarat că problemele au fost identificate în mai multe proiecte regionale de apă și canalizare, inclusiv la Hâncești și Florești, dar și în unele proiecte locale implementate prin programul „Satul European”.

Potrivit ei, neconformitățile din documentațiile tehnice au dus la majorarea costurilor și întârzieri în realizarea proiectelor. Auditul a mai evidențiat uzura infrastructurii existente, inclusiv a conductelor de canalizare și apeductelor, precum și defecțiuni ale unor stații de pompare.

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Ion Pînzari, a recunoscut că rata de conectare a populației la sistemele de apă și canalizare rămâne redusă după finalizarea proiectelor. El a explicat că agențiile regionale construiesc infrastructura magistrală, iar ulterior obiectivele sunt transmise autorităților publice locale și operatorilor de servicii.

Directoarea ADR Nord, Maria Prisacari, a precizat că racordarea gospodăriilor la rețele nu este finanțată din Fondul național de dezvoltare regională și locală, ci are loc, de regulă, după finalizarea lucrărilor. Potrivit ei, autoritățile locale au la dispoziție cinci ani pentru atingerea nivelului de conectare planificat, iar proiectele finalizate recent se află încă în perioada de monitorizare.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la începutul anului, 68,2% dintre locuințe aveau acces la apeduct, iar 66% dispuneau de canalizare.

The post Audit: Proiectele de apă și canalizare înregistrează întârzieri, costuri suplimentare și impact limitat appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Prețul petrolului, în creștere cu peste 6%, iar bursele au închis pe roșu

Prețul petrolului a crescut cu peste 6% și a...

Prețul petrolului, în creștere cu peste 6%, iar bursele au închis pe roșu

Prețul petrolului a crescut cu peste 6% și a...

Restricții de circulație pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău, până la sfârșit de august

Circulația rutieră pe bulevardul Grigore Vieru este restricționat parțial,...

Ministerul Energiei: Moldova nu produce mai multă energie decât consumă, iar surplusul este temporar

Republica Moldova nu produce mai multă energie electrică decât...

Experți: după „podurile de flori”, Moldova și România au nevoie de conectări reale

Republica Moldova trebuie să-și consolideze instituțiile, să reducă deficitul...

Procurorul Veaceslav Potînga nu a promovat evaluarea externă

Procurorul din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Veaceslav Potînga, nu...

ULTIMA ORĂ

Condamnarea lui Viorel Bîrcă la 10 ani de închisoare în dosarul Băncii de Economii, menținută de Curtea de Apel

Curtea de Apel Centru a menținut condamnarea la 10 ani de închisoare aplicată fostului președinte interimar al Băncii de Economii, Viorel Bîrcă, în dosarul privind...

Victoria Furtună îi cere lui Alexandru Munteanu să spună „cine lua, de fapt, deciziile” în Guvern

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că demisia lui Alexandru Munteanu nu a făcut decât să confirme cât de adânc s-au înrădăcinat în...

Important

Condamnarea lui Viorel Bîrcă la 10 ani de închisoare în dosarul Băncii de Economii, menținută de Curtea de Apel

Curtea de Apel Centru a menținut condamnarea la 10 ani de închisoare aplicată fostului președinte interimar al Băncii de Economii, Viorel Bîrcă, în dosarul privind sustragerea a 100 de milioane de dolari din instituția financiară. Magistrații au respins ca nefondate atât apelul procurorilor, cât și pe cel al avocaților inculpatului împotriva sentinței primei instanțe, transmite IPN. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului. Astfel, a fost menținută pedeapsa de 10...

BTA: Plovdiv lansează „Phillgood Month 2026”, o lună dedicată muzicii, artei și culturii urbane

Orașul bulgar Plovdiv va reuni, pe parcursul lunii iulie, cele două mari festivaluri muzicale ale sale, Phillgood și Hills of Rock, în cadrul proiectului „Phillgood Month 2026”, o inițiativă care transformă întregul oraș într-un spațiu dedica...

Președintele Serbiei, sceptic privind o aderare rapidă la UE a țărilor candidate, inclusiv Republica Moldova și Ucraina

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi-a exprimat marţi scepticismul în ce priveşte o extindere rapidă a Uniunii Europene, afirmând că nu este optimist că noii candidaţi – inclusiv Serbia – vor adera la blocul comunitar în viitorul apropiat, transmite Reuters. Vorbind în cadrul unei conferinţe a ţărilor candidate la UE, Vucic a declarat că, deşi parcursul european rămâne cea mai bună opţiune pentru Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia,...

Reacțiile oficialilor de la Chișinău, după ce eurodeputații au cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la UE

După ce Parlamentul European a aprobat, miercuri, raportul anual privind Republica Moldova, premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, a mulțumit pentru vot și pentru sprijinul acordat țării noastre pe calea integrării europene. Documentul a fost adoptat cu 505 voturi pentru, 115 împotrivă și 45 de abțineri, iar eurodeputații au cerut statelor membre ale Uniunii Europene să deschidă, fără întârziere, toate clusterele de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Potrivit lui Osmochescu, adoptarea...

Premierul interimar salută raportul Parlamentului European privind Moldova: „Prin această poziție, Parlamentul European reafirmă că viitorul european al Republicii Moldova reprezintă o prioritate strategică”

Premierul interimar al Republicii Moldova, Eugeniu Osmochescu, a salutat adoptarea raportului anual privind Republica Moldova de către Parlamentul European, menționând că documentul reprezintă un semnal important de susținere pentru parcursul european al țării noastr...

Robot umanoid hiper-realist, conceput pentru a oferi companie, lansat oficial: Cum arată și cât costă

Compania chineză UBTech a prezentat oficial U1, un robot umanoid hiper-realist conceput pentru a oferi companie persoanelor singure și vârstnicilor, într-un context în care China investește masiv în dezvoltarea roboților umanoizi și a inteligenței artificiale, transmite Antena 3 CNN. Producătorul, cu sediul în Shenzhen, susține că U1 este primul robot umanoid hiper-realist din lume pregătit pentru producția în masă. Modelul este disponibil atât în variantă masculină, cât și feminină și este...

Sesizarea privind Găgăuzia, la Curtea Constituțională: Pronunțarea hotărârii va avea loc mâine

Curtea Constituțională continuă miercuri, 8 iulie, să analizeze sesizarea depusă de Ministerul Justiției privind constituționalitatea unor prevederi legale care reglementează procesele electorale și instituționale din Găgăuzia. Înalta instanță se va pronunța asupra fondului cauzei după ce va examina și sesizarea conexată depusă de Adunarea Populară a Găgăuziei, care vizează constituționalitatea unor prevederi din Codul electoral.