Tensiunile pe tema importurilor de produse agroalimentare din Ucraina în UE s-au extins şi la zahăr

Cultivatorii de sfeclă de zahăr din Franţa cer ca importurile, în creştere, de zahăr din Ucraina să fie re-exportate în afara Europei, pentru a evita să îi afecteze pe producătorii locali.

Importurile de zahăr din Ucraina ale blocului comunitar ar putea ajunge la 700.000 – 800.000 de tone în sezonul 2023 – 2024, a informat Asociaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Franţa (CGB) la o conferinţă de presă organizată marţi, transmite Bloomberg.

Asta ar fi aproape dublu faţă de importurile din sezonul precedent şi mult peste media de 21.500 de tone înregistrată în cei cinci ani de dinainte, conform datelor Comisiei Europene. Anterior, Ucraina a anunţat că în acest sezon va plafona exporturile de zahăr la 650.000 de tone către toate destinaţiile.

“Avem nevoie de un răspuns clar din partea Comisiei Europene cu privire la modul cum va gestiona în viitor acest aflux de zahăr”, a subliniat CGB.

Solicitările venite de la producătorii de zahăr urmează unor tensiuni similare create de explozia exporturilor de cereale ale Ucrainei, care a determinat mai multe state membre din Europa de Est să interzică achiziţiile de cereale ucrainene pe motiv că acestea afectează preţurile interne.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat activitatea porturilor ucrainene de la Marea Neagră, forţând producătorii de cereale să se bazeze mai mult pe rutele feroviare, rutiere şi fluviale spre ţările vecine.

În pofida creşterii importurilor de zahăr din Ucraina, preţurile din UE rămân la un nivel ridicat pe fondul unui deficit global de zahăr. Datele UE arată că preţurile interne la zahăr alb sunt la peste 800 de euro pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Patriarhia Română: IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a solicitat retragerea ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”/ IPS Teofan, numit...

Patriarhia Română anunţă că IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a solicitat retragerea ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”, cererea urmând...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Patriarhia Română: IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a solicitat retragerea ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”/ IPS Teofan, numit...

Patriarhia Română anunţă că IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a solicitat retragerea ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”, cererea urmând să fie analizată de Sfântul Sinod săptămâna viitoare. IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost numit locţiitor.The post Patriarhia Română: IPS Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei, a solicitat retragerea ”din motive de vârstă, sănătate şi pentru binele Bisericii”/ IPS...

Lucrările la Autostrada Transilvania avansează: Secțiunile dintre Nădăşelu şi Zimbor sunt aproape finalizate

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, sâmbătă, că stadiul de realizare pe secţiunile dintre Nădăşelu şi Zimbor din Autostrada Transilvania a ajuns la 98%. The post Lucrările la Autostrada Transilvania avansează: Secțiunile dintre Nădăşelu şi Zimbor sunt aproape finalizate first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Meciul anului în competiţiile UEFA: PSG şi Arsenal îşi dispută trofeul Ligii Campionilor / Scenografii spectaculoase ale suporterilor / În acest moment...

Formaţia franceză Paris Saint-Germain şi echipa engleză Arsenal Londra se înfruntă în finala Ligii Campionilor, meci care a început la ora 19.00, pe Puskas Arena de la Budapesta.The post UPDATE – Meciul anului în competiţiile UEFA: PSG şi Arsenal îşi dispută trofeul Ligii Campionilor / Scenografii spectaculoase ale suporterilor / În acest moment este 1-0 pentru Arsenal – VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Cinci bărbaţi, salvaţi după ce au fost blocaţi timp de zece zile într-o grotă în Laos. Alţi doi bărbaţi, daţi în continuare dispăruţi

Cinci bărbaţi au fost salvaţi dintr-o grotă, în Laos, în care au fost blocaţi timp de zece zile, iar alţi doi sunt daţi în continuare dispăruţi, anunţă autorităţile, relatează AFP.The post Cinci bărbaţi, salvaţi după ce au fost blocaţi timp de zece zile într-o grotă în Laos. Alţi doi bărbaţi, daţi în continuare dispăruţi first appeared on Nexta.ro.

Statele Unite vor să grăbească retragerea trupelor din Europa. Planurile nu au fost încă prezentate aliaților NATO

Statele Unite intenționează să accelereze retragerea trupelor din bazele militare din Europa și își vor prezenta propunerile aliaților NATO luna viitoare, relatează sâmbătă publicația germană Welt am Sonntag, care citează o sursă anonimă din cadrul Pentagonului, potrivit Reuters. Washingtonul a anunțat în mai planuri de retragere a 5.000 de militari din Germania, măsură considerată pe …The post Statele Unite vor să grăbească retragerea trupelor din Europa. Planurile nu au...

O situație cum nu s-a mai înregistrat în istoria Israelului, trecut de în mod oficial de ONU pe o „listă neagră”…

…și, din acest moment, fapt aproape de neînchipuit și deschizând posibile încă necunoscute urmări diplomatice și juridice.The post O situație cum nu s-a mai înregistrat în istoria Israelului, trecut de în mod oficial de ONU pe o „listă neagră”… first appeared on Nexta.ro.

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească. Însă, majoritatea strâng bani pentru situații neprevăzute nu pentru investiții care să le mărească averea, arată un studiu recent. The post Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe first appeared on Nexta.ro.