Minutul lui Vasile Botnaru- SURSA AUREOLEI DIN STRADA 31 AUGUST

Evit vernisajele, pe cât e posibil, pentru că aglomerația, comparabilă cu îmbulzeala din troleibuze, mă împiedică nu doar să fac poze, ci ȘI să îmi încarc, nestingherit, bateriile cu energia artiștilor plastici. Iată de ce am mers la Muzeul Național de Artă al Moldovei abia a doua zi după inaugurarea oficială a expoziției dedicate centenarului de la nașterea lui Igor Vieru. Îndată ce mi-am făcut plinul, cum zic șoferii, fotografiind meticulos fiecare pânză, dar și etichetele alăturate cu titlurile lucrărilor și anul de apariție, am și publicat reportajul pe internet. L-am prefațat cu o legendă lapidară: „Aureola deasupra clădirii din strada 31 August are sursa la etajul doi, unde sunt prezentate pânzele lui Igor Vieru. Oricine poate să plonjeze, fără frică, în lumina lor! Rarisimă șansa de a sta de vorbă cu un geniu!” Poate nici nu ar fi nevoie de alte cuvinte de încurajare, ca să vedeți cele 42 de picturi din patrimoniul muzeului. Dar pentru ca să nu mai ezitați nicio clipă, ar trebui totuși să împărtășesc impresia mea de diletant, că expoziția este dovada incontestabilă a ceea ce se numește „rezistență prin cultură” în plină epocă a realismului socialist, impus de comisarii sovietici. Acordați atenția Dumneavoastră, când veți privi tablourile, anului în care le-a pictat artistul și veți deduce, foarte lesne, imaginara traiectorie a lui Icar de Cernoleuca, cu punctul de pornire în dreptul a două căpițe de fân sau în preajma unui dig aparent rudimentar, ca viața satului său de baștină, ori demarând de lângă țăranul, parcă cioplit din trunchiul unui nuc, în maniera coloanei lui Brâncuși, apoi culminând poate cu dipticul Balada Meșterului Manole, ori cu Moara de vânt din Cernoleuca, sub cupola unui cer din registrul lui Van Gogh. De fapt, e la discreția domniilor voastre să identificați, absolut subiectiv, punctul apoteotic al creației lui Igor Vieru, artistul care (la fel ca tatăl meu și bunicul fiicelor mele care-l cunosc doar din poze de epocă) s-a născut în Regatul României și a decedat în URSS, notifică impasibil Wikipedia. Scriitorul Mihai Poiată, recunoaște, în comentariul la reportajul fotografic de la vernisajul, pe care eu l-am ratat cu buna știință, că nu a putut face poze cu lucrările lui Igor Vieru altfel decât încadrându-i în imagine și pe vizitatorii din fața picturilor. În cele din urmă, s-a și conformat, găsind binevenită formula de încorporare, în secvențele fotografice, a privitorilor prezenți la vernisaj, care la rândul lor, sunt priviți de Igor Vieru, zice Mihai Poiată, de undeva din interiorul timpului în care a trăit, depăn eu mai departe metafora sa, deoarece ea mă ghidează spre ideea unui arc voltaic, ce se produce în punctul de întâlnire a celor două fluxuri de priviri, luând forma aureolei deasupra Muzeului din strada 31 August 1989.

Articolul Minutul lui Vasile Botnaru- SURSA AUREOLEI DIN STRADA 31 AUGUST apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare

Avertismentele apărute în presa maghiară, potrivit cărora România ar putea avea probleme serioase cu alimentarea cu energie în iarna viitoare, au reaprins dezbaterea despre închiderea...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare

Avertismentele apărute în presa maghiară, potrivit cărora România ar putea avea probleme serioase cu alimentarea cu energie în iarna viitoare, au reaprins dezbaterea despre închiderea centralelor pe cărbune și securitatea energetică a țării.The post Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare first appeared on Nexta.ro.

California şi Los Angelesul îşi desemnează candidaţii la posturile de guvernator şi primar. Alegeri primare au loc şi în New Jersey, Montana, South Dakota,...

Californienii au început să voteze în alegeri primare în vederea desemnării candidaţilor în alegerea noului guvernator al statului, în timp ce locuitorii Los Angelesului îşi selectează pretendenţii la postul de primar, relatează AFP.The post California şi Los Angelesul îşi desemnează candidaţii la posturile de guvernator şi primar. Alegeri primare au loc şi în New Jersey, Montana, South Dakota, New Mexico şi Iowa în vederea alegerilor în Congres şi unor...

Guvernul Trump renunţă la fondul său ”împotriva instrumentalizării” justiţiei

Administraţia Trump renunţă la proiectul său ”împotriva instrumentalizării” justiţiei, abia înfiinţat şi denunţat aprig de către adversarii său drept o ”puşculiţă neagră”, anunţă marţi secretarul interimar al Justiţiei Todd Blanche, relatează AFP.The post Guvernul Trump renunţă la fondul său ”împotriva instrumentalizării” justiţiei first appeared on Nexta.ro.