Europarlamentar: În prezent R. Moldova beneficiază de cel mai amplu sprijinul financiar european

Sprijinul financiar european de care beneficiază în prezent R. Moldova este mai amplu decât a fost oricând în ultimii 30 de ani. declarația a fost făcută de eurodeputatul Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei. Potrivit lui, doar in ultimii 2 ani, Uniunea Europeană a pus la dispoziția Republicii Moldova 1,2 miliarde euro.

Potrivit oficialului, o parte din acești bani sunt nerambursabili pe care Republica Moldova nu va trebui să-i întoarcă niciodată, iar o parte sunt oferiți sub formă de asistență macrofinanciară, care merg direct în bugetul de stat astfel încât Guvernul să-i poată folosi acolo unde consideră că e necesar. De asemenea, o parte din această sumă sunt credite oferite în condiții extrem de avantajoase.

„E important ca oamenii să știe că sprijinul financiar european vine, că este mai amplu decât a fost oricând în ultimii 30 de ani, e important ca oamenii să știe că din 2021, cu două ierni în urmă, în toamna anului 2021, când Federația Rusă a început pentru prima dată să, a mai fost și în trecut, dar pentru prima dată în ultimii ani, să șantajeze energetic Republica Moldova, Uniunea Europeană a pus la dispoziția Republicii Moldova 1,2 miliarde euro. O parte din acești bani sunt bani nerambursabili pe care Republica Moldova nu va trebui să-i întoarcă niciodată, o parte sunt credite în condiții extrem de avantajoase, o mare parte este asistență macrofinanciară, bani care merg direct în bugetul Republicii Moldova, astfel încât Guvernul să-i poată folosi acolo, unde consideră că e necesar: pentru compensări la categorii vulnerabile de populație, facturii la energie, cum s-a întâmplat anul trecut și în anul dinainte. După aceea, ca parte a acestor 1,2 miliarde euro sunt și toate proiectele pe fonduri europene, investițiile în renovări de școli, spitale, reabilitări de drumuri. Anul acesta am votat asistență macrofinanciară în Parlamentul European de 145 de milioane de euro” a menționat Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul român a declarat că în calitate de negociatorul șef al Parlamentului European a reușit să obțină un sprijin adițional de 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova, pentru anul următor.

„În urmă cu două săptămâni am încheiat negocierile pentru bugetul Uniunii Europene pe anul următor, am fost negociatorul șef al Parlamentului European și am reușit să obținem un sprijin adițional de 50 de milioane de euro pentru vecinătatea estică pe anul următor și tot acești bani vor veni în Republica Moldova. Deci, încă 50 de milioane în plus anul următor”, a remarcat europarlamentarul.

Siegfried Mureșan afirmă că sprijinul pentru integrarea europeană care există acum în Republica Moldova, este comparabil cu sprijinul care există în celelalte state din Uniunea Europeană. 

Articolul Europarlamentar: În prezent R. Moldova beneficiază de cel mai amplu sprijinul financiar european apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Google va atrage 80 de miliarde de dolari pentru extinderea infrastructurii de inteligenţă artificială

Compania-mamă a Google, Alphabet, a anunţat că intenţionează să atragă 80 de miliarde de dolari prin vânzarea de acţiuni pentru a finanţa extinderea masivă a...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Google va atrage 80 de miliarde de dolari pentru extinderea infrastructurii de inteligenţă artificială

Compania-mamă a Google, Alphabet, a anunţat că intenţionează să atragă 80 de miliarde de dolari prin vânzarea de acţiuni pentru a finanţa extinderea masivă a infrastructurii sale de inteligenţă artificială, transmite Reuters.The post Google va atrage 80 de miliarde de dolari pentru extinderea infrastructurii de inteligenţă artificială first appeared on Nexta.ro.

Marea Britanie – Imaginile cu încătuşarea tânărului care a fost înjunghiat mortal ridică ”întrebări serioase pentru poliţie”, afirmă premierul Keir Starmer / Ciocniri între...

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, afirmă că există ”întrebări serioase pentru poliţie”, după publicarea imaginilor înregistrate camerele corporale, care arată modul în care poliţiştii au încătuşat un tânăr ce tocmai fusese înjunghiat şi a murit. El nu exclude o anchetă mai amplă, transmite BBC.The post Marea Britanie – Imaginile cu încătuşarea tânărului care a fost înjunghiat mortal ridică ”întrebări serioase pentru poliţie”, afirmă premierul Keir Starmer / Ciocniri între protestatari...