VIDEO Octavian Armașu: „Independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre”

„Moneda națională nu este doar un simbol al suveranității, un mijloc de tranzacție, ci și un scut de protecție în fața provocărilor și a incertitudinilor economice globale, un garant al stabilității noastre economice și sociale. Pentru a menține acest cadru de stabilitate în serviciul cetățenilor, este crucial ca toate autoritățile statului să respecte independența mandatelor și a misiunilor pentru care muncim zi de zi”. Este declarația făcută de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, în cadrul evenimentului oficial, desfășurat miercuri, 29 noiembrie curent, cu prilejul celor 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc.

Ceremonia a reunit oficiali de rang înalt din Republica Moldova și de peste hotare, ambasadori, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, ai mediului financiar-bancar și academic, precum și ai societății civile, oameni de știință și de creație, dar și multe alte personalități.

În mesajul de deschidere, Octavian Armașu a menționat că independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre.

Suntem determinați să continuăm să mergem pe drumul inovației și al stabilității… Independența obținută a implicat multă muncă și responsabilitate. Anume aceste două ingrediente: Munca și Responsabilitatea sunt postulatele Băncii Naționale a Moldovei la care se adaugă angajament deplin, independență și profesionalism”, a afirmat guvernatorul BNM.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că e necesar să ne mobilizăm și să transformăm moneda națională în simbolul bunăstării.

În așa mod oamenii se vor mândri cu Leul pe care-l celebrăm astăzi. Suntem o țară mică, dar haideți să avem curajul să trăim într-o lume mare. Să ne dezvățăm să gândim și să trăim în dimensiuni mici. Hotarele noastre fizice nu trebuie să ne constrângă, nu trebuie să ne limiteze. Guvernul promovează agenda digitală. Mă aștept să avem și Leul digital. Noi trebuie să muncim asiduu, să creștem economia, să creștem productivitatea, să construim instituții robuste, eficiente și reziliente, ca să putem fi competitivi într-o uniune monetară în viitor”, a conchis premierul Dorin Recean.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Leul Moldovenesc a devenit un simbol de curaj, forță și mândrie”, a spus în mesajul său guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„ Eforturile conducerilor succesive ale BNM și ale întregii echipe au contribuit, în mod determinant, la transformarea sectorului financiar într-unul stabil, eficient și sustenabil și la atingerea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană… Banca Națională a Moldovei s-a distins prin echipa sa remarcabilă și angajamentul de neclintit față de obiectivul său fundamental”, a adăugat guvernatorul BNR.

La rândul său, primul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Leonid Talmaci, a ținut să menționeze că, în cei 30 de ani, BNM a trecut prin perioade mai puțin sau mai mult complicate, cu multe provocări, dar și succese obținute în urma unei munci asidue.

„Doresc Băncii Naționale să implementeze cu succes legislația bancară, armonizată cu cele mai înalte standarde europene”, a conchis primul guvernator al BNM.

Mesaje de felicitare au venit, în cadrul evenimentului, și din partea înalților reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional: Paul Hilbers, Director executiv al FMI și  Mark Horton, Director adjunct al Departamentului European al FMI, aflați în vizită la Chișinău, la invitația BNM.  

Ceremonia oficială face parte din seria evenimentelor organizate de Banca Națională a Moldovei cu ocazia aniversării a 30-a de la introducerea leului moldovenesc.

În cursul zilei de 29 noiembrie 2023, s-a desfășurat o masă rotundă cu genericul „Leul moldovenesc –  de la aspirație la actualitate” ce a reunit personalități care au contribuit la punerea în circulație a leului moldovenesc. De asemenea, au avut loc evenimente de educație financiară: „Drumul banilor” în parteneriat cu băncile comerciale și expoziții de monedă la  Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Totodată, au fost desemnați câștigătorii competiției „Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești” și a fost lansat un concurs de design pentru simbolul monedei noastre naționale.

În același timp, cu ocazia aniversării, au fost lansate cinci monede comemorative, dintre care două în aur și argint dedicate leului moldovenesc, care a fost introdus în circulație pe 29 noiembrie 1993 și care, alături de alte atribute, a devenit un simbol ce ne determină ca stat suveran și independent.

Articolul VIDEO Octavian Armașu: „Independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Discuții cu guvernarea și întrevederi cu opoziția. Agenda completă a Martei Kos în Moldova

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, se va afla...

Parcursul Republicii Moldova spre UE, lăudat de Parlamentul European: „în ciuda circumstanțelor dificile”

Eurodeputații din Comisia pentru Afaceri Externe salută angajamentul Republicii...

Rada Supremă a Ucrainei vine la Chișinău: întrevederi cu Grosu, Gherman și Gherasimov

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare...

Strada Gheorghe Asachi din capitală intră în reparație: trotuare, parcări și spații verzi

Una dintre arterele principale din cartierul Telecentru al capitalei,...

Din nou pete de petrol pe Nistru? Explicațiile ministrului Mediului

Presupuse noi pete de poluare au fost semnalate la...

Platforma Națională pentru Turism propune reforme și mecanisme noi de coordonare

Turismul trebuie tratat ca un sector economic strategic, iar...

ULTIMA ORĂ

Bosch în România: Tăieri de personal, afaceri în scădere, mai mult profit prin principala companie locală

Robert Bosch SRL, subsidiară locală a grupului german Bosch, a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de 7,88 miliarde de lei, în scădere cu...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Bosch în România: Tăieri de personal, afaceri în scădere, mai mult profit prin principala companie locală

Robert Bosch SRL, subsidiară locală a grupului german Bosch, a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de 7,88 miliarde de lei, în scădere cu 2,8% față de anul precedent, potrivit datelor analizate de Profit.ro.The post Bosch în România: Tăieri de personal, afaceri în scădere, mai mult profit prin principala companie locală first appeared on Nexta.ro.

Vicepreședintele Parlamentului European: România are nevoie „urgent” de un Guvern. Ce spune despre varianta Eugen Tomac

România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline pentru a gestiona implementarea PNRR, provocările economice și nemulțumirile sociale generate de reforma salarizării, a declarat miercuri vicepreședintele Parlamentului European (PE), Victor Negrescu. „Am văzut astăzi în stradă zeci de mii de români” Europarlamentarul PSD a cerut desemnarea rapidă a unui premier și a reluat criticile la adresa politicilor economice promovate de Ilie Bolojan. „Avem nevoie rapid de un guvern, pentru că...

Kaja Kallas spune că Rusia este „panicată” din cauza atacurilor cu drone ucrainene: „Din cauza asta intensifică atacurile teroriste”

Rusia este „panicată” din cauza recentelor atacuri cu drone ucrainene, inclusiv cele care au lovit oraşul Sankt Petersburg, a declarat miercuri pentru AFP şefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas.The post Kaja Kallas spune că Rusia este „panicată” din cauza atacurilor cu drone ucrainene: „Din cauza asta intensifică atacurile teroriste” first appeared on Nexta.ro.

ANUNȚ Închiderea ghenelor cu tobogan din blocuri, în București. Plan gândit de Ciucu în sectorul 6 și gata să fie lansat în toată capitala

Primăria Generală se pregătește să închidă ghenele cu tobogan din blocuri, un plan inițiat de primarul general pe când conducea sectorului 6 al capitalei.The post ANUNȚ Închiderea ghenelor cu tobogan din blocuri, în București. Plan gândit de Ciucu în sectorul 6 și gata să fie lansat în toată capitala first appeared on Nexta.ro.