VIDEO/ Atac armat la Ierusalim: Cel puțin 3 morți și 6 răniți după ce doi „teroriși” au deschis focul într-o stație de autobuz

Trei persoane au fost ucise joi dimineaţa şi alte șase au fost rănite, dintre care cdouă grav, într-un atac cu arme de foc asupra unei staţii de autobuz în vestul Ierusalimului, potrivit poliţiei israeliene, informează The Times of Israel

Potrivit Poliției, doi terorişti veniţi cu o maşină şi înarmaţi unul cu un M-16 şi altul cu un pistol au deschis focul în jurul orei 07:40 asupra oamenilor care se aflau într-o o stație de autobuz.

„Cei doi suspecţi implicaţi în focurile de armă au fost neutralizaţi la faţa locului”, a precizat poliţia.

Atacatorii au fost identificați ca fiind frații Murad Namr, 38 de ani, și Ibrahim Namr, 30 de ani, din Ierusalimul de Est. Potrivit sursei citate, cei doi erau membri Hamas și au fost anterior condamnați pentru activitate teroristă.

Serviciul de ambulanță Magen David Adom a informat despre decesul unei femei de 24 de ani la fața locului iar alte opt persoane rănite au fost transportate la spitalele din Ierusalim.

Un bărbat în vârstă și o femeie, care au fost răniți grav, au fost ulterior declarați decedați la un spital din Ierusalim.

Acest atac survine în timp ce armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană islamistă Hamas a fost prelungit joi dimineaţa pentru o a şaptea zi.

În urmă cu două săptămâni, un soldat israelian a fost ucis şi cinci membri ai forţelor de securitate israeliene au fost răniţi într-un atac la o barieră ce separă Ierusalimul de Cisiordania ocupată, atac revendicat apoi de brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura armată a Hamas. Cei trei atacatori au fost lichidaţi

Articolul VIDEO/ Atac armat la Ierusalim: Cel puțin 3 morți și 6 răniți după ce doi „teroriși” au deschis focul într-o stație de autobuz apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

Comisia Europeană solicită României reforma sistemului de pensii și a salarizării. Care sunt recomandările generale

Comisia Europeană solicită României reforma sistemului de pensii și a salarizării. CE cere în mod explicit continuarea consolidării fiscale, creșterea colectării taxelor, reformarea sistemului de...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Comisia Europeană solicită României reforma sistemului de pensii și a salarizării. Care sunt recomandările generale

Comisia Europeană solicită României reforma sistemului de pensii și a salarizării. CE cere în mod explicit continuarea consolidării fiscale, creșterea colectării taxelor, reformarea sistemului de pensii și a salarizării din sectorul public, precum și accelerarea investițiilor în digitalizare, infrastructură, energie și reducerea disparităților sociale și teritoriale. Raportul de țară pentru România din 2026 analizează evoluțiile economice și sociale și evaluează măsura în care România a pus în aplicare setul cuprinzător...

Horoscop 4 iunie: Mercur în Rac schimbă complet modul în care comunicăm. Unele situații blocate încep să se miște

Horoscop Berbec Berbecii simt că nu mai pot ignora anumite probleme legate de casă sau familie, iar discuțiile devin inevitabile și chiar necesare pentru a merge mai departe. Emoțiile ies la suprafață mai puternic decât de obicei, iar reacțiile pot fi mai intense, chiar dacă intențiile sunt bune. Este o zi în care trebuie să fie atenți la modul în care spun lucrurile, pentru că fiecare cuvânt poate avea un...

(video) O femeie a fost la un pas să fie strivită de un troleibuz, pe o zebră din capitală: Șoferul, retras de la traseu

O femeie a fost la un pas de a fi lovită de un troleibuz de pe ruta nr.8, în timp ce traversa strada pe o zebră de la Botanica. Reprezentanții Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) au declarat pentru UNIMEDIA că șoferul va fi retras de la traseu.

(video) O femeie a fost la un pas să fie strivită de un troleibuz, pe o zebră din capitală: Șoferul, retras de la traseu

O femeie a fost la un pas de a fi lovită de un troleibuz de pe ruta nr.8, în timp ce traversa strada pe o zebră de la Botanica. Reprezentanții Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) au declarat pentru UNIMEDIA că șoferul va fi retras de la traseu.

Conflictul între copiii lui Alain Delon s-a încheiat doar prin decizie la tribunal. Ce pedepse au primit

Cei doi fii ai lui Alain Delon au fost condamnați miercuri, la Paris, la amenzi cu suspendare, de câte 1.000 de euro, pentru înregistrarea și publicarea unei conversații private între sora lor și tatăl lor defunct, în contextul unei dispute privind moștenirea celebrului actor, scrie AFP. Copiii legendarului star al cinematografiei franceze, decedat în august …The post Conflictul între copiii lui Alain Delon s-a încheiat doar prin decizie la...

ANSP: Contactul cu animalele fără stăpân poate avea consecințe grave

Peste 3.000 de persoane din Chișinău au solicitat asistență antirabică pe parcursul anului trecut, după ce au intrat în contact cu animale care pot transmite rabia sau au fost atacate de acestea.

Maramureş: Tânăr ucrainean care trecuse graniţa prin munţi, abandonat de compatrioţii săi într-un pârâu, întrucât nu se mai putea deplasa/ El a fost văzut...

Un tânăr ucrainean care a trecut graniţa în România, prin Munţii Maramureşului, împreună cu un grup de cetăţeni din ţara vecină, a fost abandonat de către compatrioţii săi, într-un pârâu, în momentul în care, epuizat fiind, nu s-a mai putut deplasa. Ciobani de la o stână au solicitat ajutorul autorităţilor, salvamontiştii maramureşeni găsindu-l pe bărbat în stare critică. Acesta a primit primul ajutor de la salvatorii montani, fiind apoi...