Ministerul Sănătății își ia de-o grijă! Ce se întâmplă cu medicii de familie?

Formele de organizare a asistenței medicale primare vor fi uniformizate. Mai exact, deputații au votat în a doua lectură modificările legislative potrivit cărora Ministerul Sănătății nu va mai gestiona serviciile acordate de către medicii de familie.

Inițiativa aparține Ministerul Sănătății. Conform prevederilor, astfel se va îmbunătăți coordonarea și integrarea serviciilor de asistență medicală primară la nivel de comunitate, precum și asigurarea accesibilității și calității serviciilor acordate populației. Autorii consideră necesare modificările, deoarece instituțiile care acordă asistență medicală primară sunt fondate de către autoritățile publice locale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, Legea cu privire la ocrotirea sănătății va conține prevederi care stipulează că cheltuielile pentru protezele individuale și consumabilele necesare reabilitării chirurgicale și protetice a unor categorii de pacienți vor fi acoperite din fondul asigurării obligatorii de asistență medicală, notează serviciul de presă al Parlamentului.

„Modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, însă activitatea cabinetelor individuale ale medicilor de familie și ale prestatorilor deja înregistrați va fi reglementată în continuare”, mai informează Legislativul.

Articolul Ministerul Sănătății își ia de-o grijă! Ce se întâmplă cu medicii de familie? apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ „Moldova este suficient de pregătită”. UE ne invită să discutăm despre primul cluster de negocieri

Uniunea Europeană invită Moldova la discuții despre negocierea primului...

Comandantul rus al unui petrolier din flota-fantomă a lui Putin a fost reţinut de Franța

Comandantul rus al petrolierului Fagor, de asemenea rusesc, dar...

Ungaria a renunțat la veto-ul pentru aderarea Ucrainei la UE. Vor începe negocierile oficiale

Ungaria a ridicat veto-ul asupra candidaturii Ucrainei la aderarea...

FOTO Leonor, viitoarea regină a Spaniei, a obţinut insigna de paraşutist

Prinţesa moştenitoare a Spaniei, Leonor, a finalizat pregătirea de...

Trump va participa la summitul NATO în Turcia, confirmă Rubio şi cere o reformă profundă a organizaţiei

Preşedintele american, Donald Trump, va participa la următorul summit...

Strănut, tuse și crize de astm. Ambrozia intră din nou în atenția autorităților

Autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de ambrozie și...

ULTIMA ORĂ

Péter Magyar anunță un acord cu Ucraina privind drepturile maghiarilor si cere referendum înaintea aderării Kievului la UE

Prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar, a declarat că Budapesta și Kievul au ajuns la un acord „cuprinzător” privind extinderea drepturilor comunității maghiare din Transcarpatia, după mai...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Péter Magyar anunță un acord cu Ucraina privind drepturile maghiarilor si cere referendum înaintea aderării Kievului la UE

Prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar, a declarat că Budapesta și Kievul au ajuns la un acord „cuprinzător” privind extinderea drepturilor comunității maghiare din Transcarpatia, după mai multe…The post Péter Magyar anunță un acord cu Ucraina privind drepturile maghiarilor si cere referendum înaintea aderării Kievului la UE first appeared on Nexta.ro.

Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare

Pentru majoritatea șoferilor, întreținerea unei mașini este o chestiune de funcționare: să pornească, să nu bată, să treacă ITP-ul și să ducă proprietarul din punctul A în punctul B fără probleme. Puțini oameni se gândesc însă ce pot face astfel încât la revânzare să nu scadă prea mult prețul.The post Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare first appeared on Nexta.ro.

Zelenski dă asigurări că atacurile ucrainene la Sankt Petersburg sunt un răspuns ”drept” dat Rusiei. ”Planul Ucrainei al sancţiunilor cu bătaie lungă este pus...

Atacurile cu drone ucrainene care au lovit instalaţii energetice şi militare la Sankt Petersburg sunt un răspuns ”drept” la atacurile Rusiei în Ucraina, subliniază miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.The post Zelenski dă asigurări că atacurile ucrainene la Sankt Petersburg sunt un răspuns ”drept” dat Rusiei. ”Planul Ucrainei al sancţiunilor cu bătaie lungă este pus în aplicare exact aşa cum trebuie pentru a apropia pacea” first appeared on...

Marco Rubio se declară, în audieri în Congres, îngrijorat de riscul unei ”escaladări” în Războiul din Ucraina, în urma atacurilor ucrainene cu dronă la...

Secretarul de Stat american Marco Rubio şi-a exprimat miercuri îngrijorarea faţă de riscul unei ”escaladări” în Războiul dintre Rusia şi Ucraina, în urma unui atac ucrainean cu dronă care a atins instalaţii energetice şi militare la Sankt Petersburg, în Rusia, relatează AFP.The post Marco Rubio se declară, în audieri în Congres, îngrijorat de riscul unei ”escaladări” în Războiul din Ucraina, în urma atacurilor ucrainene cu dronă la Sankt Petersburg....

Trump susține că un acord de pace cu Iranul ar putea fi încheiat „în weekend”

Președintele american Donald Trump a afirmat că Iranul este „destul de aproape” de semnarea unui acord de pace cu Statele Unite, precizând că o înțelegere ar putea fi atinsă „în weekend”. „Orice se poate întâmpla când ai de-a face cu Iranul. Este o parte foarte volatilă a lumii, probabil cea mai volatilă parte a lumii”, a spus Trump, în declarații făcute reporterilor în Biroul Oval. Potrivit acestuia, negocierile evoluează bine, iar...