Ministrul austriac de externe s-a întâlnit cu Serghei Lavrov

Ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a discutat joi cu omologul său rus Serghei Lavrov în marja reuniunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Skopje, a declarat purtătoarea de cuvânt a şefului diplomaţiei de la Viena, relatează Reuters.

“La cererea OSCE şi în consultare cu preşedinţia (OSCE), ministrul de externe Schallenberg a discutat cu ministrul rus de externe, în marja reuniunii ministeriale, despre pachetul de numiri restante în funcţiile de conducere ale OSCE”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Problema prelungirii mandatului a patru înalţi oficiali OSCE în aceste posturi, inclusiv a secretarului general Helga Schmid, este principalul punct nerezolvat de pe agenda reuniunii.

Purtătoarea de cuvânt a adăugat că, în calitate de ţară gazdă a OSCE, Austria are “o responsabilitate deosebită” şi acesta este motivul pentru care Schallenberg a acceptat cererea OSCE.

Ministerul rus de Externe a declarat miercuri că a primit numeroase solicitări de întâlniri individuale cu Serghei Lavrov, în marja reuniunii OSCE din Macedonia de Nord, care se desfăşoară joi şi vineri.

“Pot să confirm că există multe solicitări pentru întâlniri bilaterale”, a declarat reporterilor Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. “Vor exista întâlniri multilaterale în formate multilaterale şi sunt planificate şi întâlniri bilaterale”, a adăugat ea.

Ucraina, Letonia, Estonia şi Lituania au declarat marţi că miniştrii lor de externe vor boicota reuniunea din cauza participării lui Lavrov.

Pe de altă parte, Rusia a acuzat joi Bulgaria de răutate şi prostie pentru că a refuzat să permită avionului lui Serghei Lavrov să zboare prin spaţiul său aerian. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care se află sub sancţiunile Uniunii Europene, a declarat că prezenţa ei la bordul avionului a fost motivul invocat de Ministerul bulgar de Externe pentru a refuza accesul în spaţiul aerian.

Avionul a fost nevoit să facă o rută mai lungă, pe deasupra Greciei, pentru a-l duce pe Lavrov la reuniunea miniştrilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Skopje, în Macedonia de Nord.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat poziţia Bulgariei drept “absurdă şi stupidă”, iar Zaharova a sugerat că Rusia ar putea aplica interdicţii de survol similare pentru “mii de funcţionari NATO”, acuzând Bulgaria că a creat “un precedent periculos”.

Un oficial guvernamental grec a declarat că exceptarea de la restricţiile impuse se aplică în cazul în care călătoria este justificată prin participarea la reuniunile OSCE în care se discută despre Ucraina. Atena a luat toate măsurile necesare înainte de a permite survolul, a adăugat oficialul.

ULTIMA ORĂ

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra „punerii în aplicare a unui armistiţiu” şi asupra creării unor „zone pilot” aflate sub controlul armatei libaneze, potrivit...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra „punerii în aplicare a unui armistiţiu” şi asupra creării unor „zone pilot” aflate sub controlul armatei libaneze, potrivit unei declaraţii comune publicate la finalul a două zile de negocieri la Washington.The post Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul first appeared on Nexta.ro.

„Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze

Taiwanul testează o nouă generație de sisteme autonome de apărare care par desprinse din filmele SF: câini-roboți echipați cu mitraliere, capabili să patruleze, să supravegheze și să deschidă focul împotriva unor eventuale forțe de invazie.The post „Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze first appeared on Nexta.ro.

„Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze

Taiwanul testează o nouă generație de sisteme autonome de apărare care par desprinse din filmele SF: câini-roboți echipați cu mitraliere, capabili să patruleze, să supravegheze și să deschidă focul împotriva unor eventuale forțe de invazie.The post „Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze first appeared on Nexta.ro.

Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri

Doi bărbaţi aflaţi la bordul unei ambarcaţiuni au murit în urma unui atac al armatei americane. Nava se angaja “în operaţiuni de trafic de droguri” în estul Pacificului, a anunţat armata miercuri seara.The post Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri first appeared on Nexta.ro.

Consultări pe tema Legii salarizării cu angajaţii din Justiţie – Activitatea în instanţe şi parchete, blocată între orele 08.00 şi 12.00

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar protestează, joi, faţă de prevederile noii legi a salarizării, iar activitatea în instanţe şi parchete va fi suspendată, în intervalul orar 08.00 – 12.00. Sindicaliştii reclamă că nu au beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare....

Pe Profit Insider: Orange livrează

Orange livrează. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.The post Pe Profit Insider: Orange livrează first appeared on Nexta.ro.

Valentin Stan: România imună a insinuat că raportul Congresului american despre anularea alegerilor din România este un fel de propagandă

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist, a comentat informațiile apărute în spațiul public privind anularea alegerilor prezidențiale și acuzațiile referitoare la o presupusă influență externă exercitată prin platforma TikTok. Invitatul a susținut că o astfel de decizie trebuie justificată prin dovezi solide, având în vedere impactul asupra procesului democratic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui...