La nivel mondial, atacurile cibernetice vor aduce prejudicii de 10,5 trilioane de dolari în 2024

Atacurile cibernetice şi știrile false reprezintă cel mai mare risc la adresa companiilor europene estimat pentru 2024, iar infracţiunile cibernetice vor costa economia globală 10,5 trilioane de dolari anul viitor. Concluzia a fost făcută la reuniunea anuală a Rețelei europene pentru comunicarea crizelor (CCNE), care a avut loc la Munchen, Germania.

Polarizarea socială, creşterea fenomenului știrilor false, pierderea încrederii în autorități și, nu în ultimul rând, atacurile cibernetice formează topul celor mai mari ameninţări pentru companiile europene în 2024, atât din vestul, cât și din estul continentului, transmite news.ro. 

Un specific al companiilor est-europene îl reprezintă impredictibilitatea fiscală şi riscurile mai mari de contagiune în urma războiului din Ucraina.

Pe lângă cele patru ameninţări menționate, scrutinele electorale de anul viitor şi intensificarea discursului extremist sunt îngrijorări împărtăşite de organizaţii indiferent din ce regiune a UE provin. În plus, companiile cu activitate în Europa de Vest semnalează ascensiunea mult prea rapidă a inteligenţei artificiale în raport cu cadrul de reglementare rămas în urmă.

Din această perspectivă, integrarea gestionării riscurilor şi a crizelor cu transformarea digitală este considerată crucială, necesitând coordonarea între diferite departamente şi înţelegerea complexităţii tehnologiei, a datelor şi a mediilor de operare.

CCNE este o asociaţie europeană de companii independente de consultanţă, cu experienţă în prevenirea, gestionarea şi comunicarea crizelor. Prin intermediul reţelei, membrii acesteia îşi pot sprijini mai bine clienţii în situaţia unor crize transnaţionale.

Articolul La nivel mondial, atacurile cibernetice vor aduce prejudicii de 10,5 trilioane de dolari în 2024 apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra „punerii în aplicare a unui armistiţiu” şi asupra creării unor „zone pilot” aflate sub controlul armatei libaneze, potrivit...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra „punerii în aplicare a unui armistiţiu” şi asupra creării unor „zone pilot” aflate sub controlul armatei libaneze, potrivit unei declaraţii comune publicate la finalul a două zile de negocieri la Washington.The post Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul first appeared on Nexta.ro.

„Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze

Taiwanul testează o nouă generație de sisteme autonome de apărare care par desprinse din filmele SF: câini-roboți echipați cu mitraliere, capabili să patruleze, să supravegheze și să deschidă focul împotriva unor eventuale forțe de invazie.The post „Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze first appeared on Nexta.ro.

„Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze

Taiwanul testează o nouă generație de sisteme autonome de apărare care par desprinse din filmele SF: câini-roboți echipați cu mitraliere, capabili să patruleze, să supravegheze și să deschidă focul împotriva unor eventuale forțe de invazie.The post „Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze first appeared on Nexta.ro.

Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri

Doi bărbaţi aflaţi la bordul unei ambarcaţiuni au murit în urma unui atac al armatei americane. Nava se angaja “în operaţiuni de trafic de droguri” în estul Pacificului, a anunţat armata miercuri seara.The post Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri first appeared on Nexta.ro.

Consultări pe tema Legii salarizării cu angajaţii din Justiţie – Activitatea în instanţe şi parchete, blocată între orele 08.00 şi 12.00

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar protestează, joi, faţă de prevederile noii legi a salarizării, iar activitatea în instanţe şi parchete va fi suspendată, în intervalul orar 08.00 – 12.00. Sindicaliştii reclamă că nu au beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare....

Pe Profit Insider: Orange livrează

Orange livrează. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.The post Pe Profit Insider: Orange livrează first appeared on Nexta.ro.

Valentin Stan: România imună a insinuat că raportul Congresului american despre anularea alegerilor din România este un fel de propagandă

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist, a comentat informațiile apărute în spațiul public privind anularea alegerilor prezidențiale și acuzațiile referitoare la o presupusă influență externă exercitată prin platforma TikTok. Invitatul a susținut că o astfel de decizie trebuie justificată prin dovezi solide, având în vedere impactul asupra procesului democratic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui...