Franța refuză extrădarea fugarului Paul al României, condamnat pentru obținerea ilegală a unei posesiuni regale 

Paul de România, nepotul regelui Carol al II-lea, nu va fi extrădat în România. Curtea de Apel din Paris nu a dat curs solicitării autorităților de la București, care încă acum trei ani l-a condamnat pe Paul al României la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa. 

Instanța franceză a refuzat predarea „din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. Potrivit AFP, Paul al României, în vârstă de 75 de ani, a primit decizia cu un zâmbet reiterând că solicitarea de extrădare este făcută strict în scopuri politice. 

În cazul retrocedării ilegale a posesiunii regale de la Băneasa, în 2020 au fost condamnate 18 persoane, inclusiv oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz, care ar fi fost coordonat schema prin care Paul al României ar fi obținut ilegal fosta fermă regală de 47 de hectare. Prejudiciul adus României a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro.

Paul-Philippe al României, născut în 1948, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, născut în 1920. Tatăl său a fost primul fiu al regelui Carol al II-lea din scurta căsătorie cu Valentina ”Zizi” Lambrino, care a fost repudiat de suveran și declarat drept fiu nelegitim.  

În timp ce Mircea Grigore Carol și-a dedicat viața pentru a i se recunoaște legitimitatea ca fiu al lui Carol al II-lea, iar în 2003, cu trei ani înainte de moarte, justiția i-a permis să poarte numele de Hohenzollern, adică să fie parte a acestei Casei Regale, fiul său, Paul, nu a obținut acest drept și nici nu este considerat membru al Casei Regale a României, chiar dacă a ridicat mai multe pretenții la moștenire. 

Paul Philippe, cu cetăţenie franceză, britanică şi română, nu a fost recunoscut ca membru al familiei regale nici de către unchiul său Mihai, ultimul rege al României, care a murit în 2017.

Articolul Franța refuză extrădarea fugarului Paul al României, condamnat pentru obținerea ilegală a unei posesiuni regale  apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra „punerii în aplicare a unui armistiţiu” şi asupra creării unor „zone pilot” aflate sub controlul armatei libaneze, potrivit...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra „punerii în aplicare a unui armistiţiu” şi asupra creării unor „zone pilot” aflate sub controlul armatei libaneze, potrivit unei declaraţii comune publicate la finalul a două zile de negocieri la Washington.The post Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul first appeared on Nexta.ro.

„Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze

Taiwanul testează o nouă generație de sisteme autonome de apărare care par desprinse din filmele SF: câini-roboți echipați cu mitraliere, capabili să patruleze, să supravegheze și să deschidă focul împotriva unor eventuale forțe de invazie.The post „Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze first appeared on Nexta.ro.

„Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze

Taiwanul testează o nouă generație de sisteme autonome de apărare care par desprinse din filmele SF: câini-roboți echipați cu mitraliere, capabili să patruleze, să supravegheze și să deschidă focul împotriva unor eventuale forțe de invazie.The post „Câinii-robot” înarmați ai Taiwanului, noua armă împotriva unei posibile invazii chineze first appeared on Nexta.ro.

Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri

Doi bărbaţi aflaţi la bordul unei ambarcaţiuni au murit în urma unui atac al armatei americane. Nava se angaja “în operaţiuni de trafic de droguri” în estul Pacificului, a anunţat armata miercuri seara.The post Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri first appeared on Nexta.ro.

Consultări pe tema Legii salarizării cu angajaţii din Justiţie – Activitatea în instanţe şi parchete, blocată între orele 08.00 şi 12.00

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar protestează, joi, faţă de prevederile noii legi a salarizării, iar activitatea în instanţe şi parchete va fi suspendată, în intervalul orar 08.00 – 12.00. Sindicaliştii reclamă că nu au beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare....

Pe Profit Insider: Orange livrează

Orange livrează. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.The post Pe Profit Insider: Orange livrează first appeared on Nexta.ro.

Valentin Stan: România imună a insinuat că raportul Congresului american despre anularea alegerilor din România este un fel de propagandă

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist, a comentat informațiile apărute în spațiul public privind anularea alegerilor prezidențiale și acuzațiile referitoare la o presupusă influență externă exercitată prin platforma TikTok. Invitatul a susținut că o astfel de decizie trebuie justificată prin dovezi solide, având în vedere impactul asupra procesului democratic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui...