Elon Musk vrea să implanteze primul cip în creierul unui om până la sfârşitul anului

Elon Musk doreşte să doteze „anul acesta” o primă fiinţă umană cu implanturi neuronale de la compania sa Neuralink, a cărei tehnologie tocmai a fost autorizată în Statele Unite.

„Sperăm că, mai târziu în acest an, vom realiza prima noastră implantare a unui cip la om, pentru cineva care are o formă de tetraplegie”, a detaliat miliardarul răspunzându-le unui copil şi tatălui acestuia la finalul unei sesiuni de întrebări organizată la Dôme de Paris, în faţa a 3.600 de persoane, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Vreau să liniştesc pe oricine s-ar putea teme de Neuralink. Va fi un proces destul de lent”, a adăugat el.

Neuralink, un start-up creat de Elon Musk, a primit aprobarea autorităţilor sanitare din SUA la sfârşitul lunii mai pentru a-şi putea testa implanturile cerebrale pe subiecţi umani. Ţelul multimiliardarului este ca prin intermediul cipurilor implantate în creierul uman creierul şi computerele să comunice în mod direct.

Pe termen mediu, obiectivul este de a ajuta persoanele paralizate, care suferă de leziuni ale măduvei spinării sau care sunt afectate de boli neurologice precum boala Parkinson.

Obiectivul pe termen lung este crearea unei relaţii simbiotice între oameni şi inteligenţa artificială, care ar putea atenua frontierele dintre gândirea umană şi computer.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Iranul şi SUA au stabilit cadrul unui acord

Statele Unite şi Iranul ar fi ajuns la un acord pentru un memorandum de înţelegere cu o durată de 60 de zile, menit să prelungească...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Iranul şi SUA au stabilit cadrul unui acord

Statele Unite şi Iranul ar fi ajuns la un acord pentru un memorandum de înţelegere cu o durată de 60 de zile, menit să prelungească armistiţiul şi să iniţieze negocieri cu privire la programul nuclear iranian, însă încă mai trebuie ca preşedintele Do...

Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly: SUA anunță sprijin de 8 milioane de dolari pentru securitatea cibernetică a RM

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi la Președinție pe Mark Kelly, membru al Senatului Statelor Unite ale Americii. Întrevederea a reafirmat soliditatea parteneriatului moldo-american și interesul Washingtonului față de securitatea și stabilitatea Moldovei și a regiunii.

Mama fraților găsiți morți împreună cu bunica lor și-a luat la rost vecinii care au dezvăluit relațiile tensionate dintre ea și bătrână

Au apărut noi detalii în cazul tragediei din Târgu Jiu, unde unde o femeie de 83 de ani a fost ucisă de nepotul său, care şi-a omorât şi fratele, iar apoi s-a sinucis. Mama celor doi bărbați a făcut primele declarații după ce a fost audiată de polițiști.The post Mama fraților găsiți morți împreună cu bunica lor și-a luat la rost vecinii care au dezvăluit relațiile tensionate dintre ea...

Hoții români au devenit spaima danezilor. Reportaj amplu în presa din regat: val masiv de jafuri și spargeri, pierderi de milioane

Autoritățile daneze se confruntă cu un val tot mai mare de condamnări în dosare de furturi din locuințe și magazine, în care cetățeni români apar frecvent în anchete și hotărâri judecătorești. Potrivit unor statistici oficiale și investigații din presa daneză, rețele mobile ar acționa organizat pe teritoriul regatului, vizând cu precădere bijuterii și bunuri de mare valoare ușor de valorificat. Fenomenul este descris ca unul în creștere și greu...