FOTO 1810 accidente și 183 de morți în urma lor, de la începutul anului. MAI ne va învăța cum să le prevenim

Conform statisticelor prezentate de Ministerul de Interne, în 11 luni ale anului curent, în Moldova au avut loc 1810 accidente, iar 183 de persoane au murit în urma lor. Totodată, mai mult de 2000 de oameni au suportat traumatisme.

Doar de la începutul lunii noiembrie, pe drumurile din țară s-au înregistrat 141 de accidente, în rezultatul cărora 14 persoane au decedat, iar altele 157 au fost traumatizate.

„Drumuri sigure în Moldova” – aceasta este campania lansată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în parteneriat cu Ministerul Educației, Cancelaria de Stat, Biroul OMS din Republica Moldova, UNICEF Moldova și PNUD Moldova. Autoritățile își propun să educe cetățenii despre regulile de circulație rutieră și sa-i informeze cum pot preveni accidente.

Evenimentul de lansare a avut loc pe teritoriul parcării Universității Tehnice a Moldovei. Oficialii și partenerii externi au reiterat angajamentul de a asigura prin efort comun, un mediu sigur pe drumurile din Republica Moldova, dar și de a responsabiliza participanții la traficul rutier.

„Siguranța în trafic începe de la fiecare dintre noi, de la atitudinea prietenoasă și responsabilitatea asumată atunci când urcăm la volan. Această campanie de informare vine să aducă aminte șoferilor, dar și pietonilor că viața are prioritate și această prioritate poate fi menținută doar prin asumarea comună a unui comportament responsabil. Drumurile pot fi sigure în Republica Moldova dacă împreună vom respecta regulile de circulație și regulile bunului simț”, a declarat ministrul de Interne Adrian Efros.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Visul echipei UNICEF este ca fiecare copil să trăiască și să prospere într-un mediu sănătos și sigur. Îmbunătățirea siguranței în trafic va contribui la dezvoltarea activităților fizice, călătoriilor active, independenței și bunăstării lor. Încurajăm autoritățile Republicii Moldova să reinventeze mobilitatea populației prin facilitarea și promovarea ciclismului, utilizarea transportului public și mersul pe jos. Asta înseamnă mai multe beneficii sociale, economice pentru toți copiii și familiile lor”, a menționat reprezentanta de țară UNICEF Moldova, Maha Dama.

În cadrul evenimentului au fost organizate mai multe activități pentru creșterea conștientizării populației în ceea ce ține de siguranța rutieră. Pentru a arăta cum au loc operațiunile de salvare, angajații instituțiilor subordonate MAI au simulat unele situații de risc și au demonstrat echipamentele utilizate în procesul de descarcerare. Totodată, vizitatorii au avut posibilitatea să vadă în acțiune simulatorul de accidente, dar și mai multe simulări ale accidentelor la viteze diferite. Toți copiii care au participat la eveniment au fost declarați cavaleri ai siguranței rutiere și au primit banderole reflectorizante pentru a fi văzuți în trafic cu ușurință.

Cauzele producerii accidentelor rutiere în 10 luni ale anului 2023

Datele arată că accidentele sunt mai frecvente în orașe, decât în sate. Printre motivele producerii lor se numără vizibilitatea redusă, neacordarea priorității, neasigurarea în trafic, șofatul în stare de ebrietate și nerespectarea distanței dintre vehicule.

Articolul FOTO 1810 accidente și 183 de morți în urma lor, de la începutul anului. MAI ne va învăța cum să le prevenim apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ca la 67 de ani. Madonna a explodat în roz în Times Square New York

Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în Times Square New York. Diva de 67 de ani a...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Ca la 67 de ani. Madonna a explodat în roz în Times Square New York

Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în Times Square New York. Diva de 67 de ani a explodat în roz pentru promovarea noului album, scrie AFP. Cântăreața i-a anunțat pe fanii ei cu puțin timp înainte de începerea acelui microrecital prin intermediul aplicației de întâlniri online Grindr, dedicată comunității LGBT, care a fost partenerul evenimentul. Madona cântă și la pauză Madona  va performa, de...

Putin neagă că a vândut arme Iranului. În aceiași zi, mai multe documente scurse în presă dovedesc exact contrariul

Vladimir Putin a declarat vineri, în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, că Rusia nu a furnizat arme Iranului în timpul actualului conflict cu Statele Unite. Mai mult, spune președintele rus, Teheranul nu a înaintat nicio solicitare în acest sens. Cu toate acestea, mai multe contracte apărute în presă în aceeași zi demonstrează că Moscova a livrat Iranului rachete aer-aer și aer-sol de ultimă generație. Putin a încercat...

Audiența Eurovision, în scădere față de anul trecut. Care a fost impactul boicotului unor țări

Finala ediţiei din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puţini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunţat vineri Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), informează DPA, preluată de Agerpres. În total, 131 de milioane de telespectatori au urmărit victoria repurtată în acest an de reprezentanta Bulgariei, cântăreaţa Dara, …The post Audiența Eurovision, în scădere față de anul trecut. Care a fost impactul...

Dr. Adrian Abagiu: La ora actuală, noi avem în tratament 1.500 de pacienţi care sunt pe metadonă, faţă de cei 4.000 pe care ar...

Mai puţin de jumătate dintre toxico-dependenţii din România care ar avea nevoie de tratament de substituţie pentru a renunţa la droguri beneficiază de acest tratament, afirmă dr. Adrian Abagiu, medic infecţionist care are competenţe în tratarea dependenţilor de droguri. El arată că această situaţie este cauzată de lipsa centrelor, arătând că puţinele centre care au existat în România s-au împuţinat în ultimii ani.The post Dr. Adrian Abagiu: La ora...