Solidaritate și Toleranță: Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, sărbătorită la 3 decembrie

În fiecare an, pe data de 3 decembrie, marcăm Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, care a fost proclamată în anul 1992 de către Adunarea Generală a ONU. Astfel, se promovează o mai bună înţelegere în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.

Totodată, este o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Numărul persoanelor care se confruntă cu dizabilităţi este în urcare din cauza creşterii afecţiunilor cronice de sănătate şi a îmbătrânirii populaţiei.

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), la 1 ianuarie 2022, numărul persoanelor cu dizabilităţi în R. Moldova a constituit 168 de mii de persoane, ceea ce reprezintă 6,5% din populația țării, inclusiv peste 10 mii de copii cu vârsta de până la 17 ani, adică 1,9% din numărul total al copiilor cu reședință obișnuită din R. Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Persoanele cu dizabilităţi din lume sunt printre cele mai afectate de COVID-19. Potrivit unui studiu realizat de Asociația Keystone Moldova și AOPD, printre cele mai mari dificultăți cu care s-au confruntat persoanele cu dizabilități pe timp de pandemie au fost:

  • accesarea transportului public – 76%,
  • frica, izolarea – 73%,
  • accesarea serviciilor medicale – 68%,
  • reducerea/pierderea veniturilor – 64%
  • accesarea serviciilor sociale – 60%

Potrivit statisticilor, în prezent în Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 180 de mii de persoane cu dizabilități.

Articolul Solidaritate și Toleranță: Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, sărbătorită la 3 decembrie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Marea Neagră: Pescador turcesc scufundat după un atac în apropiere de Sevastopol

Un vas turcesc de pescuit a fost atacat în Marea Neagră, în apropiere de Sevastopol, în largul Crimeei ocupate de Rusia, incidentul soldându-se cu moartea...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Marea Neagră: Pescador turcesc scufundat după un atac în apropiere de Sevastopol

Un vas turcesc de pescuit a fost atacat în Marea Neagră, în apropiere de Sevastopol, în largul Crimeei ocupate de Rusia, incidentul soldându-se cu moartea unei persoane și rănirea altor patru, potrivit presei din Turcia. Conform postului de televiziune turcesc TRT, care citează Ministerul de Interne, nava „Duru 67” se afla în ape internaționale, în apropierea coastelor Crimeei, în momentul atacului. Nu se cunosc circumstanțele exacte ale incidentului Autoritățile turce susțin că...

SUA anunță că au doborât drone iraniene în zona Strâmtorii Ormuz

Armata americană a anunțat că a interceptat și doborât patru drone iraniene lansate vineri spre Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol și gaze naturale, potrivit AP. Potrivit Comandamentului Central al SUA, dronele reprezentau „o amenințare imediată pentru traficul maritim regional”. Ca reacție, forțele americane au atacat mai multe sisteme radar de supraveghere de pe coasta Iranului. Episodul amenință armistițiul fragil din ultimele luni Incidentul are...

Cetățenii pot cere TVA înapoi pentru cumpărături în UE. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Mulți turiști care vizitează Europa nu știu că au dreptul să recupereze TVA-ul plătit pentru cumpărăturile efectuate în țările Uniunii Europene. În unele state, taxa pe valoarea adăugată poate depăși 20%, astfel că rambursarea poate însemna economii importante.The post Cetățenii pot cere TVA înapoi pentru cumpărături în UE. Ce condiții trebuie să îndeplinească first appeared on Nexta.ro.

Trump vrea noi concedieri în serviciile de informații ale SUA

Președintele american Donald Trump a declarat că dorește reducerea personalului din cadrul Biroului Directorului Național pentru Informații (DNI), după numirea lui Bill Pulte în funcția de director interimar al serviciilor naționale de informații, relatează AP. Aflat la bordul aeronavei Air Force One, în drum spre un eveniment din Wisconsin, Trump le-a spus jurnaliștilor că instituția este „mult prea mare de prea mult timp” și că nu ar avea nicio problemă...