Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români

Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care se aplică de anul viitor, din 2025, au precizat surse guvernamentale citate de agenția Agerpres.

Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România”, care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, amintește Agerpres. Premierul Marcel Ciolacu anunțase pe 18 iulie lansarea campaniei.

„Lansăm astăzi campania „Calificăm România” şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, într-o şedinţă de guvern.

Tot atunci Guvernul a adoptat măsuri de securizare a documentelor care certifică acordarea sau redobândirea cetățeniei române, un pas important pentru aderarea României la programul Visa Waiver, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Ce condiții trebuie să îndeplinească România pentru accederea în programul Visa Waiver
Dincolo de alte criterii tehnice, cel mai mare impediment pentru ca România să scape de nevoia de vize pentru cetățenii care vor să călătorească în Statele Unite este rata mare de refuz pentru cei care depun actele pentru obținerea vizei. Istoric, rata de refuz pentru români a fost în jur de 10% an de an.

Această rată de refuz se calculează doar pentru vizele turistice și de business (de tip B1/B2), pentru întreg anul fiscal american (1 octombrie – 30 septembrie) și se aplică la toate cererile de vize ale cetățenilor români, fie că sunt făcute la ambasada din România, fie că sunt români care depun actele la alte ambasade din lume (Italia, Spania, Marea Britanie etc).

Practic, actualul an fiscal american se va încheia pe 30 septembrie 2024, iar dacă atunci rata de refuz va fi sub 3%, abia de atunci vor începe pașii birocratici ca România să fie inclusă oficial în programul Visa Waiver și românii să poată călători în SUA fără vize.

Procesul birocratic și aprobarea Congresului poate dura undeva până la un an de zile, astfel că în cel mai bun scenariu spre finalul anului 2025 ar putea avea loc intrarea oficială a României în Programul Visa Waiver. Pe acest calendar se bazează premierul Marcel Ciolacu când anunța, încă de anul trecut, că românii vor scăpa de vize pentru SUA în 2025.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Cutremure în Venezuela. Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 164 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 1.000 au fost rănite...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Important

Cutremure în Venezuela. Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 164 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 1.000 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), ...

DOC // Ministerul Energiei a publicat memorandumul pentru construcția unei centrale electrice pe gaze de circa 100 MW

Ministerul Energiei a făcut public Memorandumul de Înțelegere semnat în toamna anului 2025 cu companiile americane Small Business Consulting Corporation (SBCC) și Wheeler Machinery Co privind dezvoltarea în Republica Moldova a unei centrale electrice pe gaze ...

Salariile angajaților din sistemul de asistență socială vor fi majorate. Ministra Natalia Plugaru: „Un pas important pentru recunoașterea muncii lor”

Salariile angajaților din sistemul de asistență socială vor fi majorate. Creșterile salariale vor varia între 12,4% și 28,7%, în funcție de categoria profesională. Măsura este realizată în contextul reformei salariale și urmărește asigurarea unei re...

Protestele agricultorilor: Utilajele agricole au blocat mai multe drumuri naționale care duc spre punctele de trecere a frontierei

Mai multe drumuri naționale din Republica Moldova care duc către punctele de trecere a frontierei de stat au fost blocate joi, 25 iunie, de utilaje agricole, în cadrul protestelor organizate de fermieri.

Șoferul învinuit că a provocat moartea a doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Șoferul care a provocat accidentul rutier de la Sângerei, în urma căruia doi polițiști și-au pierdut viața, pe 23 iunie, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile și riscă până la 10 ani de închisoare.

(video) Replici la ședința CMC. Eugenia Ceban către un consilier: „Nu mai urla, oprește-te odată”

Ședința Consiliului Municipal Chișinău, începută pe 29 mai, a continuat și astăzi. După doar un singur proiect aprobat și unul trimis la reexminare, consilierii au luat din nou o pauză.

Deputatul Sergiu Stefanco, documentat de Poliție: „A lovit cu roata tractorului un om al legii, în timpul protestului fermierilor”

Deputatul Sergiu Stefanco este documentat de Poliție, după ce ar fi blocat traseul cu un tractor și nu s-ar fi conformat solicitărilor legale ale oamenilor legii. „Mai mult, acesta a pus în mișcare utilajul, lovind un polițist cu roata tractorului”, comunică IGP.