Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, candidat pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, amintește – 5 octombrie 2021 – 5 octombrie 2024 – trei ani. M-au reținut, m-au arestat, m-au înlăturat din funcția de Procuror General. De ce? Ca să-și subordoneze Procuratura și să elimine orice obstacol în calea spre puterea absolută.
Doar că în timp ce își aplaudau ”victoria”, au reușit să piardă și să distrugă totul. Rezultatul: o justiție compromisă, un stat mai slab și o societate mai dezbinată ca oricând, declară Alexandr Stoianoglo.
La trei ani distanță, miliardul furat e tot pierdut, dosarele de rezonanță sunt blocate, iar fugarii se plimbă în continuare în libertate. Practicile statului capturat sunt în floare: oamenii de afaceri -hărțuiți, persoanele incomode – reduse la tăcere, iar reabilitarea celor persecutați pe criterii politice – stopată. Doar că, paradoxal, după înlăturarea mea, aceste întrebări au dispărut de pe agenda publică, politică și mediatică.
Trei ani în care am aflat că dreptatea poate fi amânată, dar nu oprită. CtEDO a condamnat Republica Moldova pentru abuzurile orchestrate împotriva mea, iar dosarele fabricate cu scop politic, se prăbușesc. Și, surpriză, eu sunt tot aici. Mai puternic. Mai hotărât să lupt pentru Dreptate! Și pentru triumful ei definitive, mai susține Alexandr Stoianoglo, candidat pentru funcția de președinte al Republicii Moldova







