Caz de evaziune fiscală a unei companii imobiliare din Chișinău a fost trimis în judecată de procurori

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.

Suma a fost dispusă spre încasare de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), urmare a admiterii acțiunii civile depuse de Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul dosarului trimis în judecată de procurorii PCCOCS. Aceasta este formată din impozitele pe care compania imobiliară urma să le achite statului, majorări de întârziere, dar și amenzi.

Faptele administratorului companiei au fost investigate de procurorii PCCOCS pentru perioada anilor 2012-2015, atunci când acesta a declarat statului venituri mai mici generate de companie, sau chiar nici nu și-a prezentat sumele veniturilor, pentru ani întregi. În timpul cercetării penale, administratorul și-a recunoscut vinovăția și a achitat statului prejudiciile pe care el le-a adus, de peste 4.000.000 lei. Totuși, ulterior, acesta s-a răzgândit și a renunțat la recunoașterea vinovăției.

Însă, procurorii specializați i-au investigat și activitatea ilegală a companiei pentru perioada 2015-2017, care a prejudiciat și statul, prin evaziune fiscală, cu suma de 41.937.929 lei. Potrivit constatărilor procurorilor, în compania imobiliară cu peste 100 de agenți responsabili de vânzare și închirierea spațiilor locative, o mare parte din ei lucrau fără contracte de muncă, iar remunerarea o primeau „în plic,” fără contabilizarea veniturilor lor și, deci, fără ca în baza acelor remunerări să fie reținute impozite. În schimb, potrivit declarațiilor din judecată ale foștilor angajați, conducerea companiei era axată pe alte aspecte ale muncii, ca de exemplu amendarea agenților imobiliari cu până la 70 euro pentru lipsa cravatei.

După acumularea probatoriului și trimiterea dosarului penal în judecată de către procurorii PCCOCS, urmare a demisiei judecătorului în 2023, acesta a fost preluat spre examinare de către alt judecător, dosarul finalizându-se cu pronunțarea sentinței judecătorești. Totuși, până la devenirea definitivă a hotărârii, atât administratorul, cât și compania, beneficiază de prezumția nevinovăției potrivit legii.

În context, în ciuda expirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală, chiar dacă administratorul și compania au fost liberați de pedeapsa penală, aceștia au fost recunoscuți vinovați de instanța de judecată, care a hotărât că suma de 41.937.929 lei urmează să fie achitată statului de către administrator și companie.

The post Caz de evaziune fiscală a unei companii imobiliare din Chișinău a fost trimis în judecată de procurori first appeared on Roimobil.ro.

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...

Candidatul Partidului „Democrația Acasă” pentru Primăria Orhei, exclus de CEC din cursa electorală. Costiuc: „Vom contesta decizia la Curtea de Apel”

Candidatul Partidului „Democrația Acasă” la alegerile locale noi din 17 mai, pentru Primăria Orhei, Victor Perțu, a fost exclus din cursa electorală, potrivit deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC), anunțată pe 2 mai. CEC i-a anulat înregistrarea pentru că ar avea legături cu partidul dizolvat Șor. Sesizarea a făcut-o candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Stanciu. Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, spune că va ataca decizia în instanță.