Dani Alves va fi judecat pentru viol și riscă ani grei de închisoare

Fotbalistul brazilian Dani Alves, acuzat de o tânără că a violat-o la sfârşitul lui decembrie şi încarcerat din ianuarie, va fi judecat pentru agresiune sexuală, o categorie penală care include violul în Spania.

Data procesului nu a fost încă stabilită, a precizat Tribunalul Superior din Catalonia, adăugând că acuzaţiile aduse fostului fundaş al Barcelonei şi Paris SG, în vârstă de 40 de ani, vor fi aceleaşi cu cele menţionate în anchetă, şi anume “infracţiunea de agresiune sexuală”, transmite AFP, conform News.ro.

Potrivit presei spaniole, judecătorul de instrucţie însărcinat cu ancheta l-a convocat miercuri pe fotbalist la o audiere pentru a-i notifica procesul şi a ataşat la deschiderea procedurii o “cauţiune” de 150.000 de euro, care nu este menită să îi permită jucătorului să iasă din închisoare, ci impusă ca o “garanţie” care să fie avansată pentru a acoperi eventualele daune.

Acelaşi judecător respinsese de două ori cererea de eliberare a jucătorului, invocând “riscul ridicat de fugă” al lui Dani Alves, “legat de pedeapsa mare care i s-ar putea aplica în acest caz”, de “probele grave” care îl incriminează şi de “resursele sale financiare enorme care i-ar putea permite să părăsească Spania în orice moment”.

Dacă nu există circumstanţe agravante, jucătorul ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare.

Dani Alves, care se afla la acea vreme sub contract cu clubul mexican Pumas, a fost acuzat de o tânără că a violat-o în toaleta unui club de noapte la modă din Barcelona, la sfârşitul lunii decembrie.

El este încarcerat din 20 ianuarie în complexul penitenciar Brians, la aproximativ patruzeci de kilometri de Barcelona.

Într-un interviu publicat la o săptămână după respingerea celei de-a doua cereri de eliberare a sa, care a stârnit un val de indignare în Spania, jucătorul a afirmat că are “conştiinţa foarte curată în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acea noapte în toaletele din zona VIP a clubului de noapte Sutton”.

Pe lângă faptul că îşi susţine nevinovăţia, Dani Alves mai susţine în acest interviu că motivul pentru care şi-a schimbat de mai multe ori povestea, ajungând chiar să afirme într-o înregistrare video la începutul lunii ianuarie că nu a întâlnit-o niciodată pe reclamantă, a fost pentru a nu-şi periclita căsnicia.

Unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie, Alves a cunoscut cea mai glorioasă perioadă a carierei sale la Barcelona, între 2008 şi 2016, când a cucerit 23 de trofee. El a mai jucat pentru Juventus şi Paris Saint-Germain.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la informații verificate este vital, mass-media din țara noastră de...

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la informații verificate este vital, mass-media din țara noastră de...

Osmochescu, la Reinvent Moldova 2.0: „Prosperitatea nu vine din dorințe”

Prosperitatea economică nu poate fi construită pe așteptări pasive, ci pe acțiuni concrete și rapide, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului organizat de Grupul Media Realitatea „Reinvent Moldova 2.0”. Oficialul a subliniat că este „mult mai ușor să canalizezi acțiunile spre un rezultat corect decât să nu faci nimic”, insistând că atât statul, cât și societatea și mediul privat trebuie să adopte o atitudine proactivă. „Prosperitatea nu este...

(video) „Sper că nu e adevărat”. Cum comentează Maia Sandu suspiciunile că Dumitru Vartic „ar fi protejat” de instituțiile de drept

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu există tentative de mușamalizare în cazul decesului Ludmila Vartic și că ancheta trebuie să se desfășoare corect. „Este, ca în toate cazurile, important să se facă lumină și să se facă dreptate în acest caz”, a spus șefa statului la interviul „Jurnal politic”.

Robert Fico va merge pentru prima dată la Kiev de când a început războiul

Prim-ministrul slovac, Robert Fico, a anunţat sâmbătă că se va deplasa la Kiev în urma unei discuţii telefonice cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, Slovacia şi Ucraina exprimându-şi voinţa de a-şi îmbunătăți relaţiile, relatează AFP. „Vom continua formatul reuniunilor comune ale guvernului şi vom face, de asemenea, vizite reciproce în capitalele noastre”, a afirmat, într-un comunicat, Robert Fico, care a evitat până în prezent să se deplaseze la Kiev. „Am confirmat că...

Trump susține că Iranul nu a „plătit încă un preț suficient de mare”. SUA, sceptice față de oferta Teheranului

Donald Trump a declarat sâmbătă că urmează să analizeze o nouă propunere de pace venită din partea Teheranului, însă și-a exprimat scepticismul în privința șanselor acesteia, afirmând că Iranul nu a „plătit încă un preț suficient de mare”, scrie adevărul.ro.

Maia Sandu, despre Cernobîl: „Este o tragedie comună și o lecție pe care trebuie să o învățăm”

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vorbit în cadrul emisiunii „Jurnal politic” despre vizita sa la Cernobîl alături de președintele ucrainean, subliniind atât dimensiunea umană a tragediei nucleare din 1986, cât și riscurile actual...