Vlad Filat: Reforma Justiției a fost gândită de la început cu scopul de a prelua Justiția sub controlul politic total

Fostul premier și liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, declară că reforma Justiției a fost gândită de la început cu scopul de a prelua Justiția sub controlul politic total. Cei care inițiat și au implementat acestă reformă acum se regăsesc fie la Curtea Supremă de Justiție, fie au control deplin asupra Consiliului Superior al Magistraturii.

În afară de acest aspect, au fost cheltuiți foarte mulți bani prin CRJM, IPRE și alte ONG-uri care asigură comunicarea strategică despre necesitatea reformei în Justiție.

La proiectul anunțat, discutat și susținut într-un cor bine orchestrat pentru desfințarea procuraturilor specializate și unirea într-o singură procuratură, cu denumirea PACCO, vedem o mică frânare în comunicarea publică despre reforma vizată. Inițiatorul formal, ministra Justiției, solicită în guvern modificări la conceptul inițial, iar deputaților din PAS să nu se grăbească să voteze legea într-a doua lectură, pentru că sunt riscuri, susține Vlad Filat.

Dar nu trebuia în primul rând elaborat un studiu de impact a acestei idei năstrușnice și pe urmă inițiat procesul de reformă? Oamenii inteligenți și cu gândire statală, întâi măsoară, întâi evaluează și pe urmă inițiază anumite acțiuni. La PAS tot timpul e invers, întâi fac și după aia se gândesc.

Dacă vor merge până la capăt cu această reformare a procuraturilor specializate, riscurile sunt nu doar declarative, ele sunt practice. Dacă s-ar gândi rațional, atunci ar trebui ori să renunțe, ori să intervină la conceptul inițial și să meargă pe o altă formulă ca să nu creeze riscuri ce se vor transforma în vulnerabilități pe viitor, mai declară liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Incendiu la metrou, două stații s-au umplut de fum. Imagini de la fața locului

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în stația Iancului, direcția spre Piața Victoriei. Fumul a ajuns și în stația Obor.The post Incendiu la metrou, două stații...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o nouă inițiativă elaborată în urma consultărilor desfășurate cu experți din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia...

Important

Incendiu la metrou, două stații s-au umplut de fum. Imagini de la fața locului

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în stația Iancului, direcția spre Piața Victoriei. Fumul a ajuns și în stația Obor.The post Incendiu la metrou, două stații s-au umplut de fum. Imagini de la fața locului first appeared on Nexta.ro.

Ursul care rătăcea în oraşul Utsunomiya, în Japonia, de patru zile, capturat. Alt urs, care a rănit patru persoane, săptămâna trecută, în departamentul Fukushima,...

Un urs care rătăcea sâmbătă pe străzile unu oraş situat la nord de Tokyo, care a antrenat închiderea a aproape 100 de şcoli, a fost capturat marţi, în urma unei operaţiuni la care au luat parte zeci de vânători şi poliţişti, relatează AFP.The post Ursul care rătăcea în oraşul Utsunomiya, în Japonia, de patru zile, capturat. Alt urs, care a rănit patru persoane, săptămâna trecută, în departamentul Fukushima, căutat...

Focar de Pestă la ovine în România, la o fermă din Mureș. Restricții la exporturile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș anunță descoperirea unui focar de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR) în localitatea Viișoara, din județul Mureș, într-o exploatație de ovine.The post Focar de Pestă la ovine în România, la o fermă din Mureș. Restricții la exporturile de animale first appeared on Nexta.ro.

Transfăgărășanul s-ar putea deschide vineri

Cristian Pistol a anunțat că a semnat marți decizia de constituire a Comisiei speciale a CNAIR pentru Transfăgărășan (DN7C). Comisia va verifica în teren, joi, fiecare kilometru al drumului și va stabili momentul în care circulația poate fi redeschisă în siguranță. „Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, estimez că Transfăgărășanul se va deschide vineri, 12 iunie 2026, la ora 09.00”, a transmis Cristian Pistol. El susține că, pe sectorul dintre...

Programul EcoVoucher // Alte peste 600 de familii au utilizat vouchere de șase mii de lei pentru a-și procura electrocasnice noi

Peste 600 de familii au utilizat vouchere în valoare de până la șase mii de lei pentru a-și procura frigidere și mașini de spălat performante și eficiente energetic. Sprijinul a fost valorificat în cadrul unei noi sesiuni a Programului EcoVoucher, organiz...