Când un popor flămând de speranță caută soluții, liderii fără soluții adevărate găsesc modalități de a vinde iluzii pe post de adevăr, susține Carolina Ciugureanu, doctor în drept, conferenţiar universitar.
Nimic nu simbolizează mai bine această înșelăciune decât VIȚELUL DE AUR, o metaforă veche, dar mereu vie: rătăcire morală, idolatrie oarbă și, din ce în ce mai clar, manipulare cinică.
În Vechiul Testament, poporul lui Israel, abia ieșit din sclavia Egiptului, își pierde răbdarea cât timp Moise urcă pe munte să primească Legea. În frica și nesiguranța lor, își făuresc un idol: vițelul de aur. O creație frumoasă, strălucitoare, dar goală de adevăr și conținut moral. Un simbol al trădării divine, al preferinței pentru aparență în detrimentul esenței. Ce urmează? Pedeapsa, prăbușirea, rușinea.
Peste secole, Ilf și Petrov, în celebra lor satiră „Vițelul de aur”, transpun acest simbol într-un context sovietic. Acolo, vițelul nu este doar idolul aurit al neamului rătăcit, ci și întruchiparea obsesiei pentru îmbogățire rapidă, pentru mirajul succesului facil într-o lume coruptă. Personajele vânează himere, iar în goana lor după avere, devin ridicole, absurde, dar teribil de reale.
Astăzi, în Republica Moldova, vițelul de aur a luat o formă nouă: mitul salvării prin integrare europeană. O idee nobilă, dar profund pervertită. În mâinile guvernanților, a devenit un nou idol politic.
Auzim mereu același refren: „Aderarea la UE este singura soluție”. Dar ce se ascunde în spatele acestei mantre? De ce este acest narativ repetat obsesiv, în ciuda realităților tot mai dure cu care se confruntă cetățenii?
Pentru că, în realitate, acest vițel al promisiunilor europene servește unui alt scop: acoperirea eșecurilor interne. E folosit pentru a distrage atenția de la derapajele democratice, de la incompetența administrativă, de la justiția subjugată, de la instituții capturate, de la corupția endemică.
În loc de reforme autentice și progres economic și social real, ni se oferă spectacol politic și slogane goale. Cetățeanului i se vinde ideea că toate problemele vor fi miraculos rezolvate după aderare.
Dar Europa nu este o promisiune magică. Este un proiect de efort continuu, de reformă internă profundă, de muncă grea și onestă. Iar cei care prezintă aderarea ca pe o soluție universală, fără a-și asuma responsabilitatea prezentului, de fapt, subminează ideea de integrare europeană.
Și tocmai această discrepanță dintre promisiuni și fapte începe să se reflecte în opinia publică. Deși obiectivul aderării la UE a fost recent consacrat prin Constituție, realitatea sociologică lovește dur: sprijinul cetățenilor pentru acest parcurs este în continuă scădere, coborând la doar 45%, un semnal clar de dezamăgire și neîncredere în felul în care este gestionat acest proiect.
Potrivit Carolinei Ciugureanu, asistăm la un paradox curios: în Republica Moldova, cel mai mare sprijin pentru integrarea în UE a fost înregistrat în timpul guvernării comuniste, un regim care nu-și făcuse un titlu de glorie din retorica pro-europeană, în timp ce cel mai scăzut nivel de susținere a apărut tocmai sub administrațiile care au fluturat cu zel drapelul UE. Ce ne spune acest lucru? Că oamenii încep să vadă diferența dintre lozinci și realitate. Că narațiunea triumfalistă a guvernanților nu mai convinge. Că încrederea nu se câștigă cu simboluri, ci cu rezultate.
Când guvernanții transformă Europa într-un idol politic, ei nu mai promovează valorile europene, ci doar profită de ele electoral. În felul acesta, compromit credibilitatea proiectului european, și mai grav, hrănesc euroscepticismul, făcându-i pe oameni să confunde promisiunea Europei cu falsitatea celor care o invocă.
Adevărata integrare europeană nu înseamnă aderare formală. Europa nu e slogan, nu e spectacol sau adunare electorală. Integrarea e muncă, merit, reformă. Înseamnă justiție reală, democrație funcțională, transparență, responsabilitate, meritocrație. Dacă acestea nu sunt cultivate acum, atunci orice discurs despre Europa nu este decât un alt „vițel de aur”, frumos la suprafață, dar gol pe dinăuntru, mai susține Carolina Ciugureanu, doctor în drept, conferenţiar universitar.