Video: Surpriză matinală pentru deputații PAS din partea activiștilor Partidului Republican Inima Moldovei

Activiștii Partidului Republican Inima Moldovei i-a așteptat joi în fața Parlamentului pe deputații din Partidul Acțiune și SOlidaritate cărora le-au înmânat „amenzi populare” – în semn de protest față de politica represivă a regimului galben, anunță formațiunea într-un comunicat de presă.

„PAS a transformat sancțiunile într-o sursă stabilă de venit. În bugetul pe 2025, la articolul amenzi sunt prevăzute peste 400 de milioane de lei, pe care autoritățile intenționează să le scoată din buzunarul cetățenilor. Poliția nu luptă împotriva infracțiunilor – ea emite amenzi”, a declarat Sergiu Butuc, liderul INIMA MOLDOVEI din Cantemir.

„La vamă, anul trecut, au fost înregistrate doar 1,1% din infracțiuni. Adică, ar trebui să credem că acolo unde înfloresc corupția și contrabanda, totul este în regulă, iar oamenii care nu au unde să își parcheze mașina sunt principalii „infractori” ai Moldovei. PAS îi consideră pe oameni proști, dar în septembrie vor regreta amarnic!”, a declarat Diana Rosipanu, reprezentanta INIMA MOLDOVEI din Bălți.

„La fiecare o mie de locuitori ai Moldovei sunt 345 de decizii de sancționare. Galbeni se comportă ca niște tâlhari de drumul mare – extorchează bani de la toată lumea”, a declarat Olga Gorban, secretarul organizației INIMA MOLDOVEI din Cimișlia.

„Autoritățile au acuzat 140 de mii de cetățeni de „corupție electorală” și multora le-au aplicat deja o amendă de 37 de mii de lei. Intenționează să scoată din buzunarele oamenilor peste 5 miliarde de lei! Echipa INIMA MOLDOVEI a primit sute de sesizări de la cetățeni despre astfel de cazuri, deși aceștia nici măcar nu au participat la alegeri. Aceasta este o altă schemă a PAS de intimidare a oamenilor înainte de alegeri”, a declarat liderul INIMA MOLDOVEI din Florești, Vitalie Blanari.

Partidul Inima Moldovei cere excluderea articolului „Amenzi și sancțiuni” din Legea bugetului. Bugetul trebuie să fie alimentat prin dezvoltarea economiei, nu prin jaf și intimidarea oamenilor.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu,...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

ULTIMA ORĂ

Marile favorite la câștigarea Cupei Mondiale 2026. Ce spun cotele caselor de pariuri înainte de primul meci din Mexic

Potrivit cotelor afișate, Spania are o cotă cuprinsă între 5,20 și 5,50 pentru câștigarea trofeului, ceea ce o plasează în fruntea preferințelor pariorilor și bookmakerilor. Franța...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Marile favorite la câștigarea Cupei Mondiale 2026. Ce spun cotele caselor de pariuri înainte de primul meci din Mexic

Potrivit cotelor afișate, Spania are o cotă cuprinsă între 5,20 și 5,50 pentru câștigarea trofeului, ceea ce o plasează în fruntea preferințelor pariorilor și bookmakerilor. Franța este cotată între 5,75 și 6,50, în timp ce Anglia are cote cuprinse între 7,00 și 8,00. Topul favoritelor înaintea debutului turneului: 1. Spania – cote între 5,20 și 5,50 2. Franța – 5,75 și 6,50 3. Anglia – 7,00 și 8,00 4. Brazilia – 9,00 și 9,75 5. Argentina...

De la „Dragă Stolo” la „sârma ghimpată” sau cum încearcă Eugen Tomac să copieze lacrimile politice ale maestrului său, Traian Băsescu

Dacă Institutul Național pentru Fizica Pământului ar avea un seismograf care măsoară intensitatea lacrimilor din politică, cel mai probabil, cele care au însoțit celebra sintagmă „Dragă Stolo” ar deține recordul în materie de impact. Lacrimile lui Traian Băsescu sunt detaliul memorabil. Consecințele au rescris jocul politic intern vreme de 10 ani. 18 iunie 2018, Eugen Tomac devine președintele PMP Discipolul său, Eugen Tomac intră acum, 22 de ani mai târziu, în...

Pariurile pe acţiuni cripto se intensifică după prăbuşirea Bitcoin sub 60.000 de dolari

Prăbuşirea Bitcoin din ultimele săptămâni a declanşat o intensificare a tranzacţiilor pe acţiuni şi instrumente financiare legate de criptomonede, în timp ce unii investitori pariază pe continuarea scăderilor, iar alţii mizează pe o revenire puternică a sectorului, transmite CNBC.The post Pariurile pe acţiuni cripto se intensifică după prăbuşirea Bitcoin sub 60.000 de dolari first appeared on Nexta.ro.

Cum verifici online dacă ai datorii la ANAF în 2026. Pașii pe care trebuie să îi urmezi

Contribuabilii pot verifica online dacă au datorii către ANAF prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), platforma digitală pusă la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Serviciul este gratuit și permite accesul la situația obligațiilor fiscale fără deplasarea la ghișee.The post Cum verifici online dacă ai datorii la ANAF în 2026. Pașii pe care trebuie să îi urmezi first appeared on Nexta.ro.

Stocurile mondiale de petrol se îndreaptă către cel mai redus nivel din ultimele două decenii

Stocurile de petrol din marile economii ale lumii sunt pe cale să scadă la cel mai redus nivel din ultimii peste 20 de ani, pe fondul diminuării rapide a rezervelor pentru a compensa pierderea producţiei din Orientul Mijlociu, a avertizat marţi Administraţia pentru Informaţii în Energie a Statelor Unite (EIA), citată de Reuters.The post Stocurile mondiale de petrol se îndreaptă către cel mai redus nivel din ultimele două decenii...