Victor Parlicov: Tarifele la energie ar putea să scadă înainte de alegeri

Victor Parlicov, fostul ministru al energiei, nu exclude că tarifele la energie ar putea fi reduse din motive politice, în apropierea alegerilor parlamentare.

Declarația vine în contextul în care mai mulți politicieni din opoziție acuză autoritățile că prețurile mici de achiziție a energiei nu se regăsesc și în facturile consumatorilor, transmite IPN.

„Nu exclud că există preferința politică ca acest tarif să fie redus mai aproape de alegeri. Dar există și factorul prețului imprevizibil. Noi intrăm în perioada de vară. Vara prețurile pot fi atât joase, dar prețurile pot crește și la niveluri foarte înalte”, a declarat Victor Parlicov în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la JurnalTV.

Victor Parlicov a explicat faptul că precipitațiile abundente din această primăvară ar putea contribui la menținerea stabilității prețurilor în perioada următoare. „Primăvara s-a arătat bine din perspectiva precipitațiilor. Respectiv, producerea energiei prin intermediul hidro, atât în Ucraina, cât și în România, are potențial. Eu, personal, nu mă aștept la creșteri spectaculoase de prețuri în perioada de vară, pentru că există acest amortizor hidro care poate menține prețurile”, a spus Parlicov.

Totodată, fostul ministru a criticat modul în care autoritățile comunică cu publicul, sugerând că lipsa de transparență alimentează neîncrederea cetățenilor. „Este important că fie o comunicare și o explicație pentru cetățeni. Trebuie să există o comunicare mai bună. De multe ori problema nu este în faptul că se face ceva greșit, ci în faptul că nu se explică societății ce se întâmplă”, a concluzionat Parlicov.

Recent, Energocom a anunțat că a achiziționat în luna mai energie electrică la un preț mediu ponderat de 106,6 euro/MWh – cel mai mic preț din ultimele cinci luni. Opoziția critică faptul că această scădere a prețului de achiziție nu este transpusă în reducerea tarifelor pentru consumatorii finali.

ULTIMA ORĂ

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul instituției au apărut suspiciuni privind comportamentul său și posibile contacte cu servicii speciale străine, confirmate ulterior de parteneri externi, care au documentat legăturile acestuia cu structuri din Belarus, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteață.

Israelul a refuzat să primească cerealele transportate de Rusia din teritoriile ocupate, după protestul Kievului

În urma protestului Kievului, Israelul a refuzat să descarce nava Panormitis cu cereale scoase ilegal de Rusia din teritoriile ocupate ale Ucrainei. Ministrul de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a calificat acest lucru drept un „pas pozitiv”, care demonstrează eficacitatea măsurilor juridice și diplomatice, transmite Digi24. „Acesta este, de asemenea, un semnal clar pentru toate celelalte nave, căpitani, operatori, asiguratori și guverne: nu cumpărați cereale ucrainene furate. Nu deveniți complici...

Promo-LEX: Procuratura Generală, între testul independenței și restabilirea încrederii publice: Trebuie să demonstreze că nu este un instrument politic

Mandatul noului procuror general începe cu obligația de a livra rezultate concrete în combaterea corupției și consolidarea încrederii publice în justiție precum și cu necesitatea de a demonstra independența reală a Procuraturii Generale. Opinia aparține expertului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru și a fost făcută în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Marea Britanie ridică alerta teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Starmer, huiduit

Guvernul britanic a anunţat joi, 30 aprilie curent, că a ridicat nivelul de ameninţare teroristă cu o treaptă, la „sever”, al patrulea pe o scară de cinci în sistemul său de evaluare, după atacul antisemit care a avut loc cu o zi înainte în Londra, soldat cu doi răniți, transmit știrileprotv.ro. „Astăzi, nivelul naţional de ameninţare a fost ridicat la „sever”, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat...

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

(foto) „Când feciorii vin acasă…”. Igor Dodon, emoții la Aeroport: Fiii ex-președintelui au revenit din Rusia, în ajun de 1 Mai

Fostul șef de stat, Igor Dodon a avut parte de momente pline de emoție la Aeroport, acolo unde și-a întâmpinat feciorii reveniți din Rusia, în ajun de 1 mai.