Andrei Spînu nu intenționează să candideze la alegerile parlamentare

Fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, nu intenționează să candideze la alegerile parlamentare din acest an. Declarația au fost făcută de acesta în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”.

Totuși, Spînu nu exclude revenirea în politică, dar nu în perioada apropiată, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Nu am zis niciodată că am luat o pauză de la politică sau de la altceva, eu în noiembrie când am plecat, am considerat că este bine o perioadă, pentru că erau multe speculații, ca să lăsăm lucrurile să se liniștească într-un fel. (…) Acum nu am nici un plan să revin în politică, adică la aceste alegeri sau imediat după alegeri, dar nu exclud, la un moment dat, viața merge înainte, vom vedea, dar la etapa asta nu”, a declarat Andrei Spînu.

Chiar dacă nu mai deține funcții oficiale, Andrei Spînu spune că rămâne implicat civic și preocupat de viitorul țării.

„Eu îmi doresc să rămân în Moldova, ca și foarte mulți cetățeni din țara noastră care își văd viitorul aici, acasă. Pentru mine contează foarte mult ce se va întâmpla la toamnă, și nu doar la toamnă, în toate alegerile care urmează de acum încolo. Eu nu vreau să trăiesc într-o țară în care libertățile oamenilor sunt limitate, în care Kremlinul influențează direct acțiunile politice ale Guvernului sau a Parlamentului prin diferite partide sau funcționari publici și de asta consider că rolul meu ca cetățean, este să mă expun pe subiectele pe care eu cred că este important să se expună și nu doar eu”.

 

ULTIMA ORĂ

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

ULTIMA ORĂ

(video) Chișinăul primește 80 de milioane de lei de la UE pentru finalizarea stației de epurare. Ceban: „Un proiect vital”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat semnarea unui nou acord de finanțare în valoare de 80 de milioane de lei pentru finalizarea stației de...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

(video) Chișinăul primește 80 de milioane de lei de la UE pentru finalizarea stației de epurare. Ceban: „Un proiect vital”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat semnarea unui nou acord de finanțare în valoare de 80 de milioane de lei pentru finalizarea stației de epurare a apelor uzate din capitală. Potrivit edilului, banii sunt nerambursabili și sunt oferiți de Uniunea Europeană, prin intermediul programului NIF.

Ex-președintele Consiliului European, Charles Michel, încurajează Moldova pe drumul spre UE: „Să aveți încredere”

Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a revenit în Republica Moldova, unde a transmis un mesaj de susținere și încurajare pentru parcursul european al țării. Michel a încurajat moldovenii să își păstreze încrederea, subli...

Situație alarmantă la nivel global: Libertatea presei atinge un minim istoric al ultimilor 25 de ani

Reporteri fără Frontiere a avertizat, joi, că libertatea presei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, avertizează Reporteri fără Frontiere. Peste jumătate dintre țările lumii se află într-o situație „dificilă” sau „foarte gravă”, pe fondul presiunilor politice, economice și juridice, scrie adevarul.ro.

Averi nejustificate de peste 31 de milioane de lei în 22 de cazuri constatate în 2025

Averi nejustificate în valoare totală de 31.1 milioane de lei au fost descoperite pe parcursul anului trecut, în urma verificărilor desfășurate de inspectorii de integritate. Diferențe substanțiale între veniturile declarate și cheltuieli au fost constatate în 22 de cazuri care au vizat funcționari și demnitari publici.

O călătorie cu transportul public în capitală va costa 7 lei începând cu 1 mai: Se scumpesc și abonamentele

Locuitorii Chișinăului vor achita, începând de vineri, 1 mai, un tarif mai mare pentru călătoriile cu transportul public. Mai exact, o călătorie cu autobuzul sau troleibuzul va costa șapte lei, cu un leu mai mult față de tariful actual.

Doi procurori anticorupție au susținut testul integrității. Vasile Plevan nu a trecut vettingul

Vasile Plevan, fostul șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție din perioada în care Veronica Dragalin conducea instituția, a picat repetat testul de evaluare externă a integrității etice și financiare. De vetting nu a trecut nici Radu Palencu, în timp ce colegii acestora, procurorii anticorupție Vasile Disculțu și Iulian Diaconu, întrunesc criteriile de integritate etică și financiară, a stabilit Comisia de evaluare externă.

Șefa Agenției pentru Combaterea Violenței, după ce Poliția a refuzat să acopere costurile pentru expertul din România în cauza Vartic: Am cerut ajutor de...

Șefa Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, vine cu precizări, după ce avocata Violeta Gașițoi a anunțat, ieri, că organul de urmărire penală a refuzat să acopere cheltuielile expertului internațional din România pe cauza Ludmilei Vartic. „ANPCV a inițiat deja anterior demersuri către partenerii de dezvoltare, în baza informațiilor publice apărute despre necesitatea acestor costuri. Din păcate,...