Andrei Spînu: Am plătit cel mai scump gaz și îmi pare rău

Fostul vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a recunoscut public că, pe perioada mandatului său, cetățenii Republicii Moldova au plătit cel mai mare tarif la gaz.

Totuși, potrivit lui, această situație a fost un „rău necesar” pentru a reduce dependența energetică a țării de gigantul rus Gazprom, transmite realitatea.md.

„Cu adevărat, cetățenii au plătit cel mai scump gaz. Și mie îmi pare rău. Dar era un rău peste care noi trebuia să trecem, ca țară. Eu nu vreau să ajungem vreodată în situația regiunii transnistrene, care a rămas fără gaz, pentru că Gazprom le-a închis robinetul”, a declarat Spînu.

Fostul vicepremier a explicat că Republica Moldova se afla într-o situație vulnerabilă în 2021, când întregul sistem energetic al țării depindea aproape exclusiv de livrările de gaze de la Gazprom.

„Malul drept niciodată nu trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost în 2021. Atunci tot gazul era de la Gazprom, toată energia electrică era produsă de gazul de la Gazprom, toată încălzirea la Chișinău și Bălți era produsă pe gaz de la Gazprom. În 2021 discutam cu mulți miniștri ai Energiei și toți erau șocați. Cum poți să ții toată țara, tot sectorul energetic dependent de o singură sursă?”, a mai spus fostul vicepremier.

 

ULTIMA ORĂ

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

EXCEL lansează „Moldova International Innovation Challenge” în parteneriat cu EU Business School

Centrul educațional EXCEL organizează, în perioada 28–29 aprilie 2026,...

ULTIMA ORĂ

(video) Chișinăul primește 80 de milioane de lei de la UE pentru finalizarea stației de epurare. Ceban: „Un proiect vital”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat semnarea unui nou acord de finanțare în valoare de 80 de milioane de lei pentru finalizarea stației de...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

(video) Chișinăul primește 80 de milioane de lei de la UE pentru finalizarea stației de epurare. Ceban: „Un proiect vital”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat semnarea unui nou acord de finanțare în valoare de 80 de milioane de lei pentru finalizarea stației de epurare a apelor uzate din capitală. Potrivit edilului, banii sunt nerambursabili și sunt oferiți de Uniunea Europeană, prin intermediul programului NIF.

Ex-președintele Consiliului European, Charles Michel, încurajează Moldova pe drumul spre UE: „Să aveți încredere”

Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a revenit în Republica Moldova, unde a transmis un mesaj de susținere și încurajare pentru parcursul european al țării. Michel a încurajat moldovenii să își păstreze încrederea, subli...

Situație alarmantă la nivel global: Libertatea presei atinge un minim istoric al ultimilor 25 de ani

Reporteri fără Frontiere a avertizat, joi, că libertatea presei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, avertizează Reporteri fără Frontiere. Peste jumătate dintre țările lumii se află într-o situație „dificilă” sau „foarte gravă”, pe fondul presiunilor politice, economice și juridice, scrie adevarul.ro.

Averi nejustificate de peste 31 de milioane de lei în 22 de cazuri constatate în 2025

Averi nejustificate în valoare totală de 31.1 milioane de lei au fost descoperite pe parcursul anului trecut, în urma verificărilor desfășurate de inspectorii de integritate. Diferențe substanțiale între veniturile declarate și cheltuieli au fost constatate în 22 de cazuri care au vizat funcționari și demnitari publici.

O călătorie cu transportul public în capitală va costa 7 lei începând cu 1 mai: Se scumpesc și abonamentele

Locuitorii Chișinăului vor achita, începând de vineri, 1 mai, un tarif mai mare pentru călătoriile cu transportul public. Mai exact, o călătorie cu autobuzul sau troleibuzul va costa șapte lei, cu un leu mai mult față de tariful actual.

Doi procurori anticorupție au susținut testul integrității. Vasile Plevan nu a trecut vettingul

Vasile Plevan, fostul șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție din perioada în care Veronica Dragalin conducea instituția, a picat repetat testul de evaluare externă a integrității etice și financiare. De vetting nu a trecut nici Radu Palencu, în timp ce colegii acestora, procurorii anticorupție Vasile Disculțu și Iulian Diaconu, întrunesc criteriile de integritate etică și financiară, a stabilit Comisia de evaluare externă.

Șefa Agenției pentru Combaterea Violenței, după ce Poliția a refuzat să acopere costurile pentru expertul din România în cauza Vartic: Am cerut ajutor de...

Șefa Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, vine cu precizări, după ce avocata Violeta Gașițoi a anunțat, ieri, că organul de urmărire penală a refuzat să acopere cheltuielile expertului internațional din România pe cauza Ludmilei Vartic. „ANPCV a inițiat deja anterior demersuri către partenerii de dezvoltare, în baza informațiilor publice apărute despre necesitatea acestor costuri. Din păcate,...