Victoria Furtună a reacționat la includerea sa pe lista de sancțiuni a UE: distrugerea deliberată a valorilor europene

Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, a condamnat decizia Uniunii Europene de a o include în lista de sancțiuni, acuzând Bruxelles-ul de „distrugerea deliberată a valorilor europene” și de implicare directă în afacerile interne ale Republicii Moldova, transmite Omniapres.md.

„Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră suverană”, a declarat Furtună.

Aceasta a susținut că sprijinul oferit de UE președintei Maia Sandu și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) are loc în ciuda lipsei de popularitate a guvernării și ar compromite credibilitatea Uniunii Europene: „Să sacrificați întreaga credibilitate a Uniunii Europene doar pentru a o salva pe Maia Sandu, nu este o tranzacție echitabilă.”

Furtună a anunțat că va contesta în justiția europeană decizia Consiliului UE din 15 iulie 2025, susținând că sancțiunile se bazează pe zvonuri din „presa de buzunar a regimului” și vizează politicienii de opoziție care reprezintă o amenințare pentru PAS.

Declarațiile vin în contextul în care Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva a 7 persoane și 3 entităț,i considerate responsabile de acțiuni de destabilizare și subminare a democrației și statului de drept în Republica Moldova. Printre cei sancționați se numără și liderii formațiunilor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie”, dar și entități cu sediul în Moscova.

ULTIMA ORĂ

Un proiect privind consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, examinat de Congresul SUA

Un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice...

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Olga Ursu: MAN propune un mecanism clar pentru ridicarea vehiculelor abandonate de pe domeniul public

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament...

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu,...

ULTIMA ORĂ

Trump contestă în instanță ordinul de eliminare a numelui de pe clădirea Kennedy Center

Potrivit documentelor depuse la Curtea de Apel a Districtului Columbia, administrația contestă hotărârea pronunțată într-un proces inițiat de congresmena democrată Joyce Beatty, membră de drept...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Trump contestă în instanță ordinul de eliminare a numelui de pe clădirea Kennedy Center

Potrivit documentelor depuse la Curtea de Apel a Districtului Columbia, administrația contestă hotărârea pronunțată într-un proces inițiat de congresmena democrată Joyce Beatty, membră de drept a consiliului de administrație al centrului cultural, notează vineri Reuters. Decizia judecătorului federal Christopher Cooper a stabilit că redenumirea instituției prin asocierea cu numele lui Donald Trump încalcă voința explicită a Congresului, care a consacrat centrul drept memorial dedicat fostului președinte John F. Kennedy. „Congresul a...

Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a efectuat un antrenament deschis la Tijuana

Iranul a efectuat, joi, un antrenament deschis în tabăra de bază a Cupei Mondiale din Tijuana, unde echipa a sosit în mijlocul tensiunilor geopolitice care au ameninţat să umbrească cel mai mare eveniment sportiv din lume, relatează Reuters.The post Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a efectuat un antrenament deschis la Tijuana first appeared on Nexta.ro.

Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”

De la „face sport pentru mișcare” la „multiplu medaliat național și internațional” e un drum lung și un efort care se măsoară în ore de antrenament zilnic, strâns din dinți și grija pentru a putea susține următoarea competiție.The post Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții” first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: Mexicanul Erik Lira, după victoria meciul de debut: Acum nu avem limite şi nu ne vom mulţumi cu puţin

Mijlocaşul mexican Erik Lira a declarat că echipa sa „nu are limite” după victoria cu 2-0 asupra Africii de Sud în meciul de deschidere al Cupei Mondiale, joi, pe stadionul Azteca din Mexico City.The post Cupa Mondială 2026: Mexicanul Erik Lira, după victoria meciul de debut: Acum nu avem limite şi nu ne vom mulţumi cu puţin first appeared on Nexta.ro.