Contrabandă cu telefoane mobile şi electrocasnice din Italia de peste 400.000 de lei, deconspirată de oamenii legii

Oamenii legii at desfășurat 18 percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, în cadrul unei anchete privind o schemă de contrabandă cu telefoane mobile și tehnică de uz casnic. Acțiunile procesual-penale, desfășurate pe parcursul lunii iulie, vizează documentarea unei rețele care introducea în țară bunuri nedeclarate, prin intermediul transmisiunilor neînsoțite, operate de un transportator internațional.
Potrivit probelor acumulate, schema era pusă în aplicare de un grup de persoane care acționau coordonat, fiecare cu un rol bine definit. Mărfurile – în special telefoane mobile și echipamente electronice – erau expediate din Italia sub acoperirea altor obiecte sau prin tăinuirea totală a conținutului real.
Ulterior, bunurile erau preluate de un cetățean moldovean și distribuite spre vânzare în mai multe puncte comerciale din Chișinău.
În urma perchezițiilor, autoritățile au ridicat peste 30 de telefoane mobile și ceasuri inteligente, în valoare estimată de peste 400.000 de lei.
În acest caz sunt cercetați doi cetățeni ai Republicii Moldova, în vârstă de 22 și, respectiv, 59 de ani.
 
Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele implicate și elucidarea tuturor circumstanțelor infracțiunii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

FOTO // Infrastructură modernizată în localități prin Programele „Satul European” și „Europa este aproape”: circa 27 de milioane de lei alocate în luna aprilie

Circa 27 de milioane de lei au fost alocate în luna aprilie din bugetul de stat pentru implementarea lucrărilor în cadrul a 90 de proiecte...

Irina Vlah: E clar că PAS ţinteşte ultima resursă a statului pe care încă nu a „consumat-o” – proprietatea de stat

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că guvernarea PAS trece la vânzarea ultimelor bunuri care au mai rămas în proprietatea statului și...

Important

FOTO // Infrastructură modernizată în localități prin Programele „Satul European” și „Europa este aproape”: circa 27 de milioane de lei alocate în luna aprilie

Circa 27 de milioane de lei au fost alocate în luna aprilie din bugetul de stat pentru implementarea lucrărilor în cadrul a 90 de proiecte de dezvoltare locală. Dintre acestea, 60 de proiecte sunt incluse în Programul „Satul European”, ediția II, ...

O localitate din municipiul Chișinău și două sate din raionul Criuleni inițiază procesul de amalgamare voluntară

Procesul de amalgamare voluntară a localităților avansează. Până în prezent, consiliile locale au aprobat 451 de decizii de unire cu alte localități, anunță Guvernul. Un exemplu recent este inițiativa Primăriei Budești, suburbie a municipiului Chișinău, care a demarat procedurile de fuziune cu localitățile Bălțata și Cimișeni din raionul Criuleni.

FOTO Situație tensionată în Germania: Mai multe persoane, luate ostatice într-o bancă

Autoritățile sunt în alertă în orașul Sinzig din Germania, unde mai multe persoane au fost luate ostici într-o sucursală Volksbank din centrul localității. La fața locului sunt numeroase echipaje de poliție, iar elicopterele survolează zona, scrie Antena3.ro. Dimineața, o autospecială de transport valori a oprit în fața băncii. Unul dintre angajați a coborât pentru a intra în sucursală. Potrivit informațiilor BILD, un bărbat încă neidentificat l-ar fi interceptat și amenințat pe...

Președintele Ciprului vine în Moldova pe 9 mai. Se va adresa cetățenilor din Piața Marii Adunări Naționale

Președintele Ciprului Nikos Christodoulides vine în Moldova pe 9 mai. Oficialul, alături de Maia Sandu, se va adresa cetățenilor din Piața Marii Adunări Naționale, cu ocazia Zilei Europei. Agenda include și declarații de presă comune la Președinția Republicii Moldova. Grupul Media Realitatea va transmite în direct evenimentele, începând cu ora 17:20, când Maia Sandu îl va întâmpina pe oficialul cipriot. „Este prima vizită bilaterală a unui președinte cipriot în Republica Moldova...

(video) Cu frigărui, lângă gunoiștea de la Băcioi. Deputata MAN îl invită pe ministrul Mediului să vadă „cu ce aer respiră oamenii”: Apucați-vă de...

Deputata MAN, Olga Ursu, a lansat un nou apel public către ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, acuzând autoritățile că au ignorat ani la rând catastrofa ecologică de la Băcioi și activitatea ilegală legată de gestionarea deșeurilor de la Sîngera.