Opinie: Reținerea lui Vlad Plahotniuc în Grecia pare a fi un cadou pentru PAS

Reținerea lui Vlad Plahotniuc în Grecia pare a fi un cadou pentru PAS, în condițiile în care, timp de patru ani, realizările guvernării de la Chișinău sunt foarte mici. Declarația aparține expertului politic român, Armând Goșu, care a adăugat că nici cei din PAS nu sunt convinși că nu e un cadou otrăvit și că odată întors, Plahotniuc ar putea să le creeze probleme mult mai mari, scrie UNIMEDIA.

„Principalul mesaj cu care a câștigat alegerile PAS acum patru ani a fost lupta împotriva corupției și reformarea justiției, iar tocmai în acest domeniu realizările sunt foarte mici, sunt minore. Aproape că este un cadou prinderea lui Plahotniuc în Grecia. Dar iarăși, nici cei din PAS nu sunt convinși că nu e un cadou otrăvit. Și că odată întors Plahotniuc la Chișinău s-ar putea să le creeze probleme mult mai mari. Ar fi un cadou extraordinar pentru PAS la început de campanie electorală să-l arate și să-l pună în vitrină pe Plahotniuc, pentru că într-un fel mai acoperi din criticile publice la adresa PAS, care zic: „domnule, patru ani de zile ce-ați făcut? Ați spus că prindeți oligarhi”. Ai prins marele oligarh, îl arăți la televizor și în felul ăsta confirmi lupta ta de a combate corupția. E o miză foarte mare. E o miză uriașă”, a declarat Armand Goșu, în cadrul unei emisiuni la Euronews România.

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

(video) „Dragi români, rog atenție!” Replică ironică a lui Grosu, după ce opoziția a cerut audierea lui Perciun pentru „cântece unioniste” la un liceu

Deputatul PCRM, Adrian Domentiuc a cerut, în plenul Parlamentului, audierea ministrului Educației, Dan Perciun, după un eveniment desfășurat la Liceul „Ion Creangă”, unde, potrivit...

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

(video) „Dragi români, rog atenție!” Replică ironică a lui Grosu, după ce opoziția a cerut audierea lui Perciun pentru „cântece unioniste” la un liceu

Deputatul PCRM, Adrian Domentiuc a cerut, în plenul Parlamentului, audierea ministrului Educației, Dan Perciun, după un eveniment desfășurat la Liceul „Ion Creangă”, unde, potrivit acestuia, ar fi fost interpretate „cântece cu conținut unionist”. „Suntem o țară neutră, stat independent și trebuie să nu uităm despre asta. Cabinetul de miniștri transformă ministerele într-un aparat de promovare a unionismului, miroase a trădare de patrie”, a declarat parlamentarul în cadrul ședinței...

Proiectele regionale de gestionare a deșeurilor vor avea statut de utilitate publică

Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege prin care lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor sunt declarate de utilitate publică de interes național, comunică MOLDPRES. Inițiativa legislativă vizează crearea ...

Jurnalistă DW, despre parada de la Moscova: „Prezentarea tehnicii militare ar alimenta frustrarea populației

Pentru prima dată în istoria recentă, parada de 9 Mai din Piața Roșie nu va include tehnică militară grea în amploarea obișnuită, fapt interpretat de observatori drept un semn al vulnerabilităților amplificate de războiul din Ucraina. Redimensionarea paradei de Ziua Victoriei reprezintă, în esență, o recunoaștere tacită a faptului că Rusia nu mai este puterea de odinioară, constată jurnalista Deutsche Welle (DW), Alina Kühnel.

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și celor pentru incapacitate temporară de muncă

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a finanțat plata indemnizațiilor destinate familiilor cu copii și celor pentru incapacitate temporară de muncă. Tranșa are o valoare totală de 347,10 milioane de lei, comunică MOLDPRES. Potrivit CNAS, este vorba de indemniz...

Viitorii medici din R. Moldova și România, testați în situații-limită la USMF „Nicolae Testemițanu”

Studenții de la Medicină din Republica Moldova și România și-au testat cunoștințele și capacitatea de reacție în situații-limită, în cadrul unei competiții de simulare medicală organizată la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Participanții au intrat în rolul unor echipaje medicale de urgență și au fost evaluați după modul în care au acordat primul ajutor și au gestionat cazurile critice.

Sting nu vrea să le lase averea de 550 de milioane de dolari copiilor săi: „E o formă de abuz să nu-i încurajezi să...

Sting, legendarul muzician în vârstă de 74 de ani, a explicat de ce nu intenționează să le lase copiilor săi întreaga avere, spunând că o moștenire garantată le poate face mai mult rău decât bine. Artistul consideră că independența financiară și munca sunt valori esențiale, pe care a încercat să le insufle tuturor, încă de când erau mici, scrie profm.ro.

Un tatuaj, semnul după care poliția încearcă să identifice un bărbat înecat: A fost găsit în Nistru, acum 5 zile, lângă Doroțcaia

Poliția solicită suportul cetățenilor pentru identificarea unui bărbat, al cărui cadavru a fost depistat la data de 2 mai, în apele râului Nistru, în apropierea satului Doroțcaia din raionul Dubăsari.