Victor Bogatico: Dacă asupra noastră se exercită presiuni, înseamnă că Partidul Nostru are șanse să ajungem în Parlament cu un rezultat bun

De fiecare dată când se apropie alegerile începe presiunea asupra reprezentanților Partidului Nostru. Cu toate acestea, formațiunea politică de ani de zile rezistă regimurilor de la putere și niciodată nu s-a supus voinței străine. Cu o astfel de declarație a venit în emisiunea Главное” la TVC21 reprezentantul Partidului Nostru, primarul din Râșcani, Victor Bogatico.

„La noi, de fiecare dată când se apropie alegerile, apare imediat Gorbunțov, mai apare cineva. Noi înțelegem de ce se face asta. La fiecare scrutin, fiecare primar al Partidului Nostru a fost constant supus urmăririi penale. Din fericire, în 2019 acestea au fost recunoscute drept politice. Totuși, asta se întâmplă regulat, pentru că nu au altceva cu ce să pună presiune, fiindcă moral sau principial să ne încline într-o parte sau alta este imposibil. Nu cred însă că le va reuși, pornind de la faptul că Partidul Nostru este astăzi cel mai lovit din toate părțile în toată istoria țării noastre”, a declarat Victor Bogatico.

El a afirmat că și anterior mulți membri ai Partidului Nostru au fost supuși unei presiuni serioase.

„Fiecare guvernare încearcă să-și asigure o existență confortabilă, de aceea exercită presiuni asupra oponenților. Dacă asupra noastră se face presiune înseamnă că totul e în regulă cu ratingurile noastre și avem toate șansele să ajungem în Parlament cu un rezultat bun”, a spus el.

Victor Bogatico a menționat că zvonurile privind o posibilă coaliție a Partidului Nostru cu PAS sunt tot o încercare de a exercita presiuni – pe de o parte, iar pe de altă parte – un instrument de luptă electorală.

„Astăzi, pentru orice partid să creeze o coaliție cu regimul de guvernare ar fi sinucidere politică. Vedem cu toții ce se întâmplă cu societatea noastră: cresc prețurile, economia este distrusă, oamenii pleacă din țara noastră. Prin urmare, astăzi crearea unei coaliții cu PAS ar fi o sinucidere politică și nu cred că vreun lider lucid al unei formațiuni politice va merge la așa ceva”, a subliniat Victor Bogatico.

El a reamintit că reprezentanții Partidului Nostru, la fel ca și liderul formațiunii, Renato Usatîi, au declarat în repetate rânduri că viitorul guvern trebuie să fie format din tehnocrați – cei mai buni specialiști, propuși inclusiv de partidele neparlamentare, ceea ce de la sine presupune dialog, și nu coaliție. Iar înțelegerile vor trebui făcute în interesul țării și al cetățenilor, întrucât viitorul Cabinet de Miniștri va trebui să întreprindă inclusiv măsuri nepopulare pentru a scoate țara din situația fără precedent de complicată în care s-a pomenit.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime...

ULTIMA ORĂ

Dobânzile la depozite și creditele bancare se adâncesc în teritoriul negativ GRAFICE

Ratele reale la depozitele bancare și creditele acordate de bănci înregistrează între 9 și 12 luni de când au trecut din nou în teritoriu negativ....

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Dobânzile la depozite și creditele bancare se adâncesc în teritoriul negativ GRAFICE

Ratele reale la depozitele bancare și creditele acordate de bănci înregistrează între 9 și 12 luni de când au trecut din nou în teritoriu negativ. În condițiile accelerării inflației, a menținerii ratei cheie de către BNR și a unui excedent de lichiditate, ratele de dobândă au continuat să scadă, atât nominal, cât și real, relevă analiza Profit.ro.The post Dobânzile la depozite și creditele bancare se adâncesc în teritoriul negativ...

Vârsta de pensionare ar putea crește la 70 de ani în Germania. Este analizată și crearea unui nou fond național de pensii

Germania analizează o reformă a pensiilor care ar putea crește gradual vârsta de pensionare la 70 de ani și introduce un fond public de investiții pentru susținerea sistemului.The post Vârsta de pensionare ar putea crește la 70 de ani în Germania. Este analizată și crearea unui nou fond național de pensii first appeared on Nexta.ro.

Vârsta de pensionare ar putea crește la 70 de ani în Germania. Este analizată și crearea unui nou fond național de pensii

Germania analizează o reformă a pensiilor care ar putea crește gradual vârsta de pensionare la 70 de ani și introduce un fond public de investiții pentru susținerea sistemului.The post Vârsta de pensionare ar putea crește la 70 de ani în Germania. Este analizată și crearea unui nou fond național de pensii first appeared on Nexta.ro.

România „reformată” de Bolojan: peste 21.000 de firme închise și un val de dizolvări în 2026

După ce zeci de mii români au fost dați afară în urma măsurilor lui Bolojan, piața muncii rămâne și fără mii de firme. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, numărul companiilor dizolvate a crescut cu peste 20% în primele 4 luni ale acestui an și a ajuns la aproape 21.000 de firme care au fost închise, potrivit Realitatea PLUS.The post România „reformată” de Bolojan: peste 21.000 de firme închise...

România „reformată” de Bolojan: peste 21.000 de firme închise și un val de dizolvări în 2026

După ce zeci de mii români au fost dați afară în urma măsurilor lui Bolojan, piața muncii rămâne și fără mii de firme. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, numărul companiilor dizolvate a crescut cu peste 20% în primele 4 luni ale acestui an și a ajuns la aproape 21.000 de firme care au fost închise, potrivit Realitatea PLUS.The post România „reformată” de Bolojan: peste 21.000 de firme închise...

La 10 ani de la Brexit: Londra rămâne o forță financiară globală, dar pierde teren în fața SUA și a marilor centre din UE

Înaintea referendumului din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, avertiza că banca ar putea muta până la 4.000 de locuri de muncă din Regatul Unit dacă britanicii votează pentru Brexit.The post La 10 ani de la Brexit: Londra rămâne o forță financiară globală, dar pierde teren în fața SUA și a marilor centre din UE first appeared on Nexta.ro.

Hyundai vrea să cumpere participaţia SoftBank în Boston Dynamics, pentru 325 de milioane de dolari

Grupul sud-coreean Hyundai Motor intenţionează să cumpere participaţia de 9,65% pe care SoftBank o mai deţine în compania americană de robotică Boston Dynamics, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ 325 de milioane de dolari, potrivit publicaţiei sud-coreene Maeil Business Newspaper, citată de Reuters.The post Hyundai vrea să cumpere participaţia SoftBank în Boston Dynamics, pentru 325 de milioane de dolari first appeared on Nexta.ro.