Robert Fico anunţă că va face totul ca Rusia şi Ucraina să înceapă negocieri de pace

Fostul premier Robert Fico, al cărui Partid Smer a obţinut o victorie în alegerile parlamentare sâmbătă, anunţă că va face totul pentru ca între Rusia şi Ucraina să înceapă negocieri de pace cât mai rapid posibil, relatează CNN.

Fico nu a obţinut suficiente voturi pentru a guverna singur, însă are şanse să se întoarcă la şefia Guvernului cu sprijinul unei coaliţii.

Fico este considerat un prorus, iar anunţul său cu privire la negocieri de pace riscă să înfurie Ucraina, care nu vrea să negocieze sau să cedeze teritorii Rusiei.

”Mă voi limita la o singură frază. Slovacia şi slovacii au probleme mai mari decât Ucraina”, a răspuns el, întrebat care este poziţia sa faţă de această ţară invadată de Rusia.

”Ucraina este o tragedie uriaşă pentru toată lumea. Dacă Smer este invitat să formeze un guvern, eu voi face totul, inclusiv în Uniunea Europeană (UE), pentru ca negocieri de pace să înceapă cât mai curând posibil”, a declarat el.

”Şi mai multe omoruri nu vor ajuta pe nimeni. Ne cunoaşteţi opinia. Eu mi-aş petrece mai degrabă zece ani negociind pacea şi compromisuri decât să las oamenii să se omoare între ei timp de zece ani şi să ajungă acolo unde suntem noi azi. Nu ne schimbăm poziţia de partid al păcii”, a subliniat el.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Este nevoie de o alternativă politică pregătită și profesionistă

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat inițiativa...

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

ULTIMA ORĂ

Mobilizare generală la Șoldănești pentru a verifica viteza de reacție în cazul unui cutremur devastator

Consecințele unui cutremur puternic produs în zona seismică Vrancea au fost simulate în raionul Șoldănești pe 8 mai. Conform scenariului, în urma seismului au fost...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi...

Important

Mobilizare generală la Șoldănești pentru a verifica viteza de reacție în cazul unui cutremur devastator

Consecințele unui cutremur puternic produs în zona seismică Vrancea au fost simulate în raionul Șoldănești pe 8 mai. Conform scenariului, în urma seismului au fost afectate blocuri locative, instituții publice, drumuri, rețele electrice și de comunicații, fiind înregistrate alunecări de teren, incendii și accidente rutiere cu multiple victime.

Președintele Consiliului European, mesaj pentru Moldova: „Împreună vom construi un viitor european”

Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis un mesaj de Ziua Europei cetățenilor Republicii Moldova, exprimând sprijinul UE pentru parcursul european al țării. „De Ziua Europei, celebrăm proiectul nostru european comun, momentul în care membrii fondatori au ales unitatea în locul diviziunii și cooperarea în locul conflictului. Ei au decis să construiască un viitor al păcii, libertății și prosperității pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial. Dragi cetățeni ai Moldovei, alegerile...

„Sunt întemnițat nevinovat.” Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest preventiv. CA a menținut decizia primei instanțe

Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest preventiv în dosarul în care este bănuit de abuz în serviciu pentru deschiderea magazinelor duty-free din regiunea transnistreană. Curtea de Apel Centru a menținut decizia luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Anunțul a fost făcut de avocatul lui Osipov, Victor Munteanu.

Marșul Victoriei la Chișinău. Dodon: „Zeci de mii de oameni, în pofida interdicțiilor”

Igor Dodon, liderul PSRM, alături de Diana Caraman, Vlad Bătrîncea, Vasile Tarlev, Zinaida Greceanîi și alți deputați au participat astăzi la Marșul Victoriei din Chișinău. „Zeci de mii de oameni la Marșul Victoriei în Chișinău — în pofida interdicțiilor și restricțiilor. Ținem minte, ne mândrim”, a scris Dodon. Și deputatul Ion Chicu, alături de colegii săi din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a adus astăzi un omagiu victimelor celui de-Al Doilea...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi și cu o imensă recunoștință în suflet. Împreună cu mii de oameni ne alăturăm Marșului Victoriei. Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul și ne-au dăruit viața. Nu vom permite ca nazismul să prindă rădăcini pe pământul nostru. Vom face totul pentru ca deasupra...

Peste 190 de elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală

Peste 190 de elevi din diverse raioane ale Republicii Moldova participă, în perioada 8–10 mai 2026, la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală, una dintre cele mai importante competiții academice la nivel national, comunică MOLDPRES. Ev...

Președintele Consiliului European, mesaj pentru cetățenii R. Moldova, de Ziua Europei: „Viitorul dumneavoastră este în UE”

„Viitorul Republicii Moldova este în Europa”, iar autoritățile de la Bruxelles și de la Chișinău trebuie să depună „multe eforturi” pentru ca acest lucru „să devină realitate”. Mesajul a fost transmis, pe 9 mai, de Ziua Europei, cetățenilor R. Moldova de către președintele Consiliului European, António Costa.