Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore într-o cauză penală ce vizează coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani după ce, astăzi, 4 septembrie, oamenii legii au efectuat peste 40 de percheziții în mai multe localități din țără.
„Investigațiile au stabilit că un grup de persoane, cu roluri bine determinate și afiliate organizației criminale „Șor”, urmăreau coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Banii de proveniență dubioasă erau transferați prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci ruse aflate sub sancțiuni internaționale, fiind ulterior lichefiați și transmiși în Republica Moldova”, transmite Poliția Națională.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mijloace bănești, telefoane mobile, laptopuri, carduri bancare, documente și înscrisuri de ciornă, precum și liste cu persoane și automobile implicate la proteste, inclusiv cu sumele achitate acestora.
Totodată, a fost documentată utilizarea aplicațiilor „PSB” și „Taito”, dar și a unor canale de pe Telegram, prin intermediul cărora erau transferați banii și distribuite materiale de dezinformare coordonate din Federația Rusă.
Oamenii legii urmează să identifice întregul cerc de suspecți și pedepsirea acestora conform legii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/perchezitii.MP4″ muted=”false”]
Articolul VIDEO Percheziții de amploare în țară: Două persoane, reținute într-un dosar de corupere a alegătorilor apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA