Kremlinul afirmă că “oboseala” susţinerii Ucrainei va creşte în mai multe țări, “în special în SUA”

Kremlinul a dat asigurări luni că “oboseala” susţinerii Ucrainei va deveni tot mai mare în rândul occidentalilor, într-un moment în care miniştrii de externe din Uniunea Europeană încearcă să dovedească contrariul întâlnindu-se la Kiev.

“Oboseala susţinerii complet absurde faţă de regimul de la Kiev va creşte în diferite ţări, în special în SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Viitorul ajutorului american este incert, după ce a fost lăsat în afara unui acord de finanţare provizoriu pentru a evita o paralizie a administraţiei federale. Preşedintele american Joe Biden s-a dorit totuşi a fi liniştitor, promiţând să nu abandoneze Ucraina, notează AFP, citată de Agerpres.

Dmitri Peskov a adăugat că se aşteaptă ca SUA să continue să facă parte din ecuaţie. “Bineînţeles, America va continua să se implice în acest conflict, de fapt direct”, le-a spus el jurnaliştilor care l-au întrebat despre ajutorul american.

Însă “slăbiciunea” occidentală creează mai multe “divizări în establishment-ul politic” şi va conduce la “contradicţii”, a prezis Peskov.

Aceste declaraţii intervin în contextul în care miniştrii de externe din Uniunea Europeană s-au întâlnit luni, la Kiev, pentru o “reuniune istorică” prin care au dorit să-şi exprime “solidaritatea” cu Ucraina, ţară confruntată cu invazia rusă şi care are ambiţia de a se integra în UE.

În contextul unei contraofensive ucrainene lente şi al temerilor privind o scădere a susţinerii occidentale pentru Ucraina, este vorba despre a arăta Rusiei că “nu trebuie să conteze” pe “oboseala” Uniunii Europene, a afirmat ministrul francez de externe Catherine Colonna.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

Victorie zdrobitoare la alegeri în Armenia. O țară întoarce spatele Rusiei și se apropie de UE

Victoria zdrobitoare a partidului „Acordul Cetățenesc”, din Armenia, a...

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac: Legea salarizării e o problemă serioasă. Nu sunt de acord cu formula de a le crește doar unor categorii veniturile

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, luni seară, că nu e de acord cu majorările de salarii în cazul doar a unor categorii de bugetari,...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Eugen Tomac: Legea salarizării e o problemă serioasă. Nu sunt de acord cu formula de a le crește doar unor categorii veniturile

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, luni seară, că nu e de acord cu majorările de salarii în cazul doar a unor categorii de bugetari, conform formulei de calcul din proiectul legii salarizării. Acesta spune că partidele politice sunt dispuse să susțină adoptarea acestei legi, „corectând toate nemulțumirile justificate ale cetățenilor care astăzi își exprimă această nemulțumire”. The post Eugen Tomac: Legea salarizării e o problemă serioasă. Nu sunt de...

Oleksandr Sîrski: Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a pierdut de-a lungul liniei frontului în luna mai

Forțele ucrainene au recucerit cu aproape 100 de kilometri pătrați mai mult teritoriu decât au pierdut de-a lungul liniei frontului în luna mai, aducând câștigurile totale de la începutul anului 2026 la peste 600 de kilometri pătrați, a declarat comandantul-șef Oleksandr Sîrski pe 8 iunie.The post Oleksandr Sîrski: Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a pierdut de-a lungul liniei frontului în luna mai first appeared on Nexta.ro.

Fotbal: O jucătoare din naţionala palestiniană, arestată de Israel, a fost eliberată după şase zile de detenţie, dar plasată în arest la domiciliu

Autorităţile israeliene au eliberat o jucătoare palestiniană de fotbal după şase zile de detenţie, în urma unei citaţii din partea poliţiei din Ierusalim, a declarat mama acesteia pentru AFP luni.The post Fotbal: O jucătoare din naţionala palestiniană, arestată de Israel, a fost eliberată după şase zile de detenţie, dar plasată în arest la domiciliu first appeared on Nexta.ro.

Cum îi caracterizează Eugen Tomac pe liderii politici: cine este „omul care va scrie istorie”

Eugen Tomac, omul desemnat de Nicușor Dan să formeze viitorul guvern, se profilează între patriotism, orientare occidentală fermă și apel la responsabilitate politică, într-un moment considerat crucial pentru România.The post Cum îi caracterizează Eugen Tomac pe liderii politici: cine este „omul care va scrie istorie” first appeared on Nexta.ro.