Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, critică soluția Guvernului de concediere a aproape 40% din angajații CFM

În timpul întâlnirii cu locuitorii orașului Criuleni, Renato Usatîi, discutând cu un fost angajat al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, a criticat acțiunile autorităților care au concediat peste două mii de feroviari pentru a raporta că „au rezolvat” problema plății salariilor.

„Savanții” noștri de la guvernare au publicat un material – mai bine nu ieșeau cu el – despre cum ei au „hotărât” parțial problema salariilor la Calea Ferată a Moldovei. Au dat afară peste două mii de oameni. Din 5900 de angajați au lăsat 3700 și, prin aceasta, au micșorat fondul de salarii cu 40%. Dacă e să mergem după formula aceasta, ar însemna că pe pensionari trebuie să-i „înghețăm” la iarnă, să dăm afară 40% dintre medici și profesori, dacă tot soluționarea problemelor o văd în a distruge viețile oamenilor”, a declarat Renato Usatîi.

Renato Usatîi a subliniat că pregătirea specialiștilor în domeniul transportului feroviar necesită timp și resurse financiare considerabile. El a menționat că Partidul Nostru are o soluție care ar opri distrugerea acestei ramuri importante pentru țară – angajații CFM trebuie echivalați cu bugetarii, pentru ca salariile lor să fie plătite la timp și fără întârzieri.

Din 2020, Calea Ferată a Moldovei se confruntă cu o serie de crize cauzate, pe lângă factorii externi, de o conducere defectuoasă – un fapt remarcat în mod repetat și de oficialii de stat. Ca rezultat, s-au acumulat datorii uriașe la salarii – angajații nu și-au primit remunerația pentru munca prestată timp de 9 luni sau mai mult.

Potrivit surselor deschise, între 2020 și 2024 numărul angajaților întreprinderii s-a redus aproape la jumătate. În ultimele câteva luni au fost concediați încă peste 2.000 de oameni, astfel că în prezent la CFM lucrează aproximativ 3.700 de angajați, comparativ cu 10.000 în 2020. Din cauza deficitului de personal, conducerea întreprinderii a anunțat închiderea majorității stațiilor și reducerea curselor.

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

(foto) „Dragostea nu are vârstă” la Monaco, dar are cont bancar: Tinere superbe, la braț cu „regii” averilor. Ce se întâmplă, de fapt, în...

În Monaco, locul unde luxul nu mai este o opțiune, ci a devenit o regulă, iubirea pare să aibă propriile legi. Dacă vrei să...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

(foto) „Dragostea nu are vârstă” la Monaco, dar are cont bancar: Tinere superbe, la braț cu „regii” averilor. Ce se întâmplă, de fapt, în...

În Monaco, locul unde luxul nu mai este o opțiune, ci a devenit o regulă, iubirea pare să aibă propriile legi. Dacă vrei să vezi, live, cum arată combinația dintre bani, aparențe și… relații care lasă de cele mai multe ori loc de interpretări, nu trebuie decât să te oprești câteva minute în fața celebrului Hotel de Paris. Acolo, pe treptele unde se calcă doar în pantofi de...

SINTEZA SĂPTĂMÂNII | Primul schimb de deținuți și noile taxe pentru regiunea transnistreană

Participarea în premieră a Republicii Moldova la un schimb internațional de persoane, prezentată oficial ca un succes diplomatic și de securitate, a evidențiat atât vulnerabilitățile țării în războiul hibrid, cât și capacitatea de a mobiliza aliați occidentali și de a participa la operațiuni internaționale complexe. În rândul experților, ridică însă și îngrijorări serioase legate de securitate, integritatea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și precedentul creat.

SINTEZA SĂPTĂMÂNII | Primul schimb de deținuți și noile taxe pentru regiunea transnistreană

Participarea în premieră a Republicii Moldova la un schimb internațional de persoane, prezentată oficial ca un succes diplomatic și de securitate, a evidențiat atât vulnerabilitățile țării în războiul hibrid, cât și capacitatea de a mobiliza aliați occidentali și de a participa la operațiuni internaționale complexe. În rândul experților, ridică însă și îngrijorări serioase legate de securitate, integritatea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și precedentul creat.

Alertă „severă” în Marea Britanie, după un atac în nordul Londrei: Moldovenii din zonă, îndemnați să evite locurile aglomerate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii Republicii Moldova care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că Centrul Comun de Analiză a Terorismului (Joint Terrorist Analysis Centre – JTAC) a ridicat nivelul de amenințare teroristă la nivelul 4 – sever, ceea ce indică o probabilitate ridicată a producerii unui atac.

Consolidarea relațiilor moldo-nipone: Igor Grosu s-a întâlnit la Chișinău cu președintele Grupului parlamentar de prietenie din Japonia, ministrul Yoshimasa Hayashi

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere oficială cu Yoshimasa Hayashi, ministrul afacerilor interne și comunicațiilor al Japoniei. Întâlnirea a marcat un punct important în dialogul bilateral, având...

Victor Stînă a marcat în a doua divizie a fotbalului din Israel

Internaționalul moldovean Victor Stînă a marcat pentru echipa sa de club, Bnei Yehuda, într-un meci din cadru diviziei secunde a campionatului de fotbal al Israelului. Mijlocașul a înscris în meciul cu Hapoel Rishon LeZion, încheiat la egalitate, scor 2:2. Oaspeții au deschis scorul, iar Stînă a egalat în minutul 37.

Igor Grosu pleacă pentru 3 zile la Copenhaga: Care este scopul deplasării președintelui Parlamentului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, care se va desfășura în perioada 3–5 mai, la Copenhaga, fiind găzduită de Parlamentul Danemarcei.