Rusia l-a convocat pe ambasadorul moldovean în urma expulzării directorului Sputnik

Ministerul rus de Externe l-a convocat marţi pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova pentru a protesta faţă de “persecuţia” presei ruse în această ţară, după expulzarea în septembrie a directorului local al agenţiei de presă Sputnik, scrie AFP.

“Partea moldovenească a primit un protest ferm împotriva persecuţiei actuale, motivate politic, a presei de limbă rusă din Republica Moldova”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Acesta a citat în special expulzarea de către Republica Moldova, la 13 septembrie, a directorului filialei moldoveneşti a Sputnik, Vitali Denissov, acuzat de Chişinău de “dezinformare şi propagandă”.

Ca represalii, Rusia a decis să interzică intrarea pe teritoriul său a “unui număr de persoane direct implicate în limitarea libertăţii de exprimare şi a drepturilor jurnaliştilor ruşi în Republica Moldova, precum şi în alimentarea sentimentului antirusesc”, potrivit ministerului.

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, preşedinta proeuropeană Maia Sandu a criticat în mod regulat ingerinţele şi tentativele de răsturnare a ţării, despre care crede că au fost orchestrate de Moscova.

Fosta republică sovietică de 2,6 milioane de locuitori, situată între România şi Ucraina, a primit anul trecut statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Acuzate că sunt instrumente de “dezinformare” ale Kremlinului, mass-media Sputnik şi RT au primit interdicţie de a emite în UE începând din martie 2022, atât la televiziune, cât şi pe internet, în urma unui acord încheiat de cele 27 de state membre, la scurt timp după începerea conflictului.

ULTIMA ORĂ

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima...

VIDEO | Vasile Costiuc, către Trubca: „Peste vreo 3 ani, veți vinde „pirojoace, în bus, în Franța”

Replici la ședința Legislativului din 12 decembrie. În timp...

Vasile Costiuc cere demisia conducerii SIS, IGP și Poliției de Frontieră

Partidul Democrația Acasă și liderul formațiunii, Vasile Costiuc, solicită...

BREAKING NEWS VIDEO: Focuri de arme trase în fața casei unui candidat pentru funcția de primar

Campania electorală din Leova capătă nuanțe criminale, anunță Alexandru...

ULTIMA ORĂ

Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat”

Un clip publicat de administrația Parcului Național Retezat surprinde o scenă de luptă a două vipere. Imaginile virale au ridicat și unele temeri. Alin Alimpesc,...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat”

Un clip publicat de administrația Parcului Național Retezat surprinde o scenă de luptă a două vipere. Imaginile virale au ridicat și unele temeri. Alin Alimpesc, directorul Parcului Național Retezat, a explicat pentru „Adevărul” cum ar trebui să se pregătească turiștii pentru asemenea întâlniri.The post Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat” first appeared on Nexta.ro.

Noul sistem pentru contracte de muncă a picat testul instanței. De ce a fost desființat REGES. Expert HR: „Un simbol al digitalizării ratate”

Hotărârea de Guvern prin care a fost introdus REGES Online, noul sistem electronic de evidență a salariaților care a înlocuit Revisal, a fost anulată de Curtea de Apel Constanța, în urma unei acțiuni deschise de Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM).The post Noul sistem pentru contracte de muncă a picat testul instanței. De ce a fost desființat REGES. Expert HR: „Un simbol al digitalizării ratate” first appeared...

Test genomic revoluționar. Multe paciente cu cancer la sân ar putea evita chimioterapia

Un test genomic nou ar putea schimba tratamentul cancerului la sân și ar putea permite ca milioane de femei să nu mai facă chimioterapie, potrivit rezultatelor unui nou studiu clinic, scrie The Guardian. Cancerul la sân este cea mai răspândită formă a bolii la nivel global, iar tratamentul standard include intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tumorilor. Chimioterapia este recomandată în mod obișnuit atunci când medicii consideră că există un risc mare de...