Asigurarea RCA, mai scumpă cu până la 85%. Noile tarife vor fi aplicate din noiembrie

Tarifele pentru asigurarea obligatorie RCA se majorează semnificativ, după decizia Băncii Naționale de a actualiza primele de bază și coeficienții de risc. Noile tarife vor intra în vigoare pe 25 noiembrie, iar pentru unii șoferi majorarea va fi de până la 85%.

https://t.me/telexmd ? „Ajungem la un nivel al tarifelor care trebuia să existe de la începutul anului. Presupun că Banca Națională, atunci când operează asemenea modificări, se bazează pe statistica accidentelor: cine le-a cauzat, cât de mari au fost daunele etc. Este vorba de cifre la care noi, publicul, nu avem acces”, a declarat expertul Alexandru Zgardan, într-un interviu pentru emisiunea „Zi de Zi”, de la Radio Moldova.

Majorările sunt determinate de o combinație de factori obiectivi și subiectivi. Potrivit expertului, cele mai mari creșteri se înregistrează la mașinile electrice.

https://t.me/telexmd ?„Aceasta este o tendință mondială. Mașinile electrice, fiind mai grele și mai complexe din punct de vedere tehnologic, au reparații mai problematice, cu mult mai costisitoare decât cele cu motor cu ardere internă”, a explicat Alexandru Zgardan.

În opinia sa, o reducere a tarifelor în viitorul apropiat este puțin probabilă.

https://t.me/telexmd ?„Ceea ce s-a întâmplat la începutul anului 2025, când s-au liberalizat parțial tarifele și s-au redus prețurile, cred că a fost dictat, mai degrabă, de contextul electoral, deoarece am avut alegeri parlamentare. Acum, practic, am revenit la normalitate. În esență, tarifele actuale reflectă situația reală de pe piața auto”, a opinat Zgardan.

Potrivit expertului, asigurările RCA și „cartea verde” reprezintă cele mai importante produse pentru companiile de asigurări din Republica Moldova. Din acest motiv, orice modificare de tarif are un impact direct asupra întregii piețe de asigurări.

Alexandru Zgardan admite că majorarea semnificativă a tarifelor ar putea determina o parte dintre conducătorii auto să ignore obligația de a-și face asigurare RCA.

https://t.me/telexmd ?„Înțeleg că orice știre despre o nouă scumpire – mai ales când este vorba de un serviciu obligatoriu – nu este plăcută. Dar, obiectiv vorbind, am revenit la situația de acum 10 luni”, a reiterat Zgardan.

Pe lângă faptul că cresc tarifele pentru asigurarea obligatorie RCA, vor fi aplicați coeficienți diferiți în funcție de aria geografică. Astfel, șoferii din Chișinău vor plăti cu 37% mai mult decât conducătorii auto din raioane.

Diferențele de tarif în funcție de zonă nu reprezintă o noutate și nicio particularitate a Republicii Moldova, fiind aplicate în majoritatea țărilor europene.

https://t.me/telexmd ?„Zonele dens populate implică tarife mai mari la RCA, CASCO sau alte asigurări auto. Presupun că în Moldova sunt doi factori principali. Primul este obiectiv: acolo unde traficul este mai intens, apar mai multe accidente. Al doilea, mai puțin plăcut de recunoscut, ține de faptul că Chișinăul este zona cu cel mai mare nivel al veniturilor. De aceea, autoritățile își pot permite să stabilească tarife mai mari pentru oraș și alte centre urbane”, a explicat Alexandru Zgardan.

Polița RCA nu trebuie privită ca o simplă taxă, ci ca un instrument de protecție, care acoperă daunele în cazul unui accident rutier, a conchis expertul.

 

MAI MULT RADIO MOLDOVA

ULTIMA ORĂ

„Furia Roja” și-a revenit! Echipa națională a Spaniei a surclasat Arabia Saudită la Cupa Mondială

Reprezentativa Spaniei s-a revanșat după ce în prima etapă...

Sănătatea pacienților, prioritatea zilnică: „Până nu rezolv problema cu care s-a adresat omul, nu mă liniștesc”

Pentru ei, sănătatea pacienților este prioritatea zilnică. Vorbim despre...

Doi candidați la conducerea Mitropoliei Basarabiei

După scandalul de proporții de la Mitropolia Basarabiei și...

România | Ilie Bolojan, reales președintele PNL, susține că partidul va bloca învestirea Guvernului Veștea

Partidul Național Liberal din România va bloca învestirea Guvernului...

ULTIMA ORĂ

Negocierile dintre SUA și Iran s-au încheiat, discuțiile tehnice vor continua

O declarație a mediatorilor Pakistan și Qatar a precizat că celula va include guvernul libanez și va „asigura respectarea încheierii operațiunilor militare din Liban”. Rămâne,...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Negocierile dintre SUA și Iran s-au încheiat, discuțiile tehnice vor continua

O declarație a mediatorilor Pakistan și Qatar a precizat că celula va include guvernul libanez și va „asigura respectarea încheierii operațiunilor militare din Liban”. Rămâne, însă neclar dacă acest lucru va fi suficient pentru a opri luptele dintre miliția Hezbollah, susținută de Iran, și Israel, care ocupă Libanul și insistă că trebuie să mențină mână liberă pentru a ataca militanții care lansează atacuri în nordul Israelului, relatează AP. Discuțiile au...

Retailerii europeni cer exceptarea reclamelor generate de AI de la noile reguli de transparenţă ale Uniunii Europene

Asociaţia europeană a comercianţilor EuroCommerce, ai cărei membri includ Amazon, H&M, Inditex şi Ikea, solicită Comisiei Europene să excepteze reclamele generate cu ajutorul inteligenţei artificiale de la obligaţia de a indica în mod explicit utilizarea AI, transmite Reuters.The post Retailerii europeni cer exceptarea reclamelor generate de AI de la noile reguli de transparenţă ale Uniunii Europene first appeared on Nexta.ro.

Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale

Avocatul anti-sistem susţinut de Statele Unite, Abelardo de la Espriella, a câştigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, deplasând ţara, afectată de violenţele grupărilor armate, brusc spre dreapta.The post Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale first appeared on Nexta.ro.

Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale

Avocatul anti-sistem susţinut de Statele Unite, Abelardo de la Espriella, a câştigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, deplasând ţara, afectată de violenţele grupărilor armate, brusc spre dreapta.The post Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale first appeared on Nexta.ro.

Israelul anunţă ridicarea restricţiilor privind adunările publice legate de război în nordul ţării

Israelul a anunţat că toate restricţiile privind adunările publice legate de războiul cu Hezbollah-ul pro-iranian vor fi ridicate în nordul ţării, în apropierea graniţei cu Libanul, începând de luni.The post Israelul anunţă ridicarea restricţiilor privind adunările publice legate de război în nordul ţării first appeared on Nexta.ro.

Razii de amploare în Rusia, unde bărbații sunt duși cu forţa la sediile birourilor de informare-recrutare

Razii de amploare au loc în Penza, Rusia, unde bărbații sunt reţinuţi direct în stradă şi duși la birourile de informare-recrutare și forțați să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, scrie publicația Meduza. În oraşul Penza, birourile de informare-recrutare, împreună cu forțele ruse de securitate, efectuează razii de mare amploare. Aceste informaţii au devenit …The post Razii de amploare în Rusia, unde bărbații sunt duși cu forţa la...

Germania ar putea majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi crea un fond public de pensii după modelul Suediei

Germania analizează o reformă majoră a sistemului de pensii, care ar putea duce la creşterea graduală a vârstei de pensionare până la 70 de ani şi la înfiinţarea unui fond public de investiţii pentru susţinerea pensiilor viitoare, potrivit unor surse familiarizate cu propunerile unei comisii guvernamentale, transmite Reuters.The post Germania ar putea majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi crea un fond public de pensii după modelul...