(video) „Ne vor scoate și rinichii să-i vândă.” Un fermier din sud s-a pomenit cu evacuatoarele la poartă, pentru datorii la bancă: E ilegal, am decizia instanței
Recomandăm și ..
VIDEO Ion Ceban despre vizita Robertei Metsola: Este foarte bine că oficialii europeni vin în Moldova, există deschidere
Președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, salută vizitele oficialilor europeni la Chișinău și sprijinul oferit Republicii Moldova, subliniind însă importanța unei evaluări sincere a situației reale din țară.
„Este foarte bine că oficialii europeni vin în Republica Moldova, că există această deschidere și acest ajutor. Dar ne dorim ca, în toate discuțiile și întrevederile, nu...
Ultima orǎ ..
Maia Sandu a constituit noul Consiliu Național de Securitate
Președinta Maia Sandu a constituit noul Consiliu Național de Securitate. Un decret în acest sens a fost semnat astăzi de șefa statului. CNS este un organism consultativ pe lângă președinte, are rolul de a coordona și monitoriza politicile de securitate națională, transmite IPN.
Șefa statului va conduce Consiliul Național de Securitate, iar funcția de secretar va fi exercitată de consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Stanislav Secrieru. Din noua componență fac parte președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, ministrul afacerilor interne,...
Începe înscrierea pentru selecția Eurovision Moldova
Începe selecția națională a reprezentantului Moldovei la concursul internațional de muzică Eurovision Song Contest. Dosarele pot fi depuse până pe 7 decembrie, transmite IPN.
Compania „Teleradio-Moldova” a dat vineri startul înscrierilor și anunță că selecția națională va avea loc în trei etape: examinarea dosarelor, audierile live și finala națională. Organizatorii precizează că operele muzicale trebuie să fie originale, să nu depășească durata de trei minute și să nu fi fost publicate înainte de 1 septembrie.
Producătorii oficiali ai concursului – Serghei Orlov și Roman Burlaca – vor coordona procesul de selecție, evaluând piesele înscrise și stabilind lista finaliștilor. Ulterior, producătorii vor...
Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 8 noiembrie
Primăria Chișinău organizează evenimentul socio-cultural „Dialog între generații” pentru persoanele în etate cu spectacole și muzică în aer liber (8-9 noiembrie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 15:00/.
Primăria Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /8-9 noiembrie/.
The post Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 8 noiembrie appeared first on ipn.md.
Expoziția „Republica Moldova Prezintă”– cele mai bune produse și branduri moldovenești, la Iași
Vineri, 7 noiembrie 2025, a fost inaugurată cea de-a VIII-a ediție a Expoziției „Republica Moldova Prezintă” la Iași – un eveniment devenit tradiție și un veritabil pod de legătură între comunitățile de afaceri ale Republicii Moldova și României. Evenimentul, găzduit în atriumul Palas Mall, reunește anul acesta 50 de companii moldovenești, reprezentând diverse ramuri ale economiei naționale.
Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a evidențiat contribuția expoziției în promovarea celor mai dinamice sectoare economice ale țării: „Suntem prezenți astăzi la Iași alături de 50 de companii din domenii strategice ale economiei naționale – viticultură, textile,...
Laboratoare FabLab, inaugurate la Drochia și Briceni: investiții de peste 75 de mii de dolari
Două laboratoare FabLab au fost inaugurate la Liceul „Mihai Eminescu” din Drochia și la Liceul „Grigore Vieru” din Briceni. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, peste 1 750 de elevi din cele două instituții își vor putea dezvolta abilitățile STEAM – cunoștințe aplicate în știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică, transmite IPN.
Fiecare laborator este dotat cu imprimantă 3D, seturi de robotică educațională și tăietoare laser, oferind elevilor posibilitatea de a învăța prin practică și experiment.
Marcelina Baleca, șefă de direcție în cadrul MEC, a subliniat, la evenimentul de inaugurare, angajamentul autorităților de a investi în școli moderne, dotate cu laboratoare performante.
„Sunteți...
Taximetrist drogat, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare și lăsat fără permis
Un taximetrist din Florești, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare pentru că a condus în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante. Sentința, pronunțată de Judecătoria Soroca, sediul Florești, prevede și privarea bărbatului de dreptul de a conduce vehicule, transmite IPN.
Potrivit procurorilor, acesta a fost prins de două ori drogat la volan, la 18 ianuarie și 8 februarie, în timp ce presta servicii de taxi. Inculpatul nu este la prima abatere, fiind anterior condamnat pentru o infracțiune similară.
Într-un alt caz, un bărbat de 32 de ani a fost...
Șase ani de închisoare pentru un bărbat care și-a „pedepsit” soția cu un fier de călcat încins
Un bărbat dintr-un sat din raionul Fălești a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru violență în familie. Sentința, pronunțată la 7 noiembrie, vizează fapte comise cu o lună mai devreme, când acesta, nemulțumit că soția nu-l lăsa să mai consume alcool, i-a provocat arsuri pe brațe și picioare cu un fier de călcat încins, transmite IPN.
Cauza a fost examinată în procedură simplificată, după ce inculpatul și-a recunoscut vina. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a mai fost implicat într-un alt incident violent, în care și-a amenințat fiul minor cu un cuțit – fapt ce a influențat...
