VIDEO | Cristian Botgros, audiat pe decesul Andreei Cuciuc. Avocată: Se declară nevinovat. Nu a fost deschisă o cauză penală

Cristian Botgros a fost audiat ieri de poliție, în calitate de martor, și s-a declarat nevinovat în procesul penal deschis pe cazul morții Andreei Cuciuc, susține avocata familiei Botgros, Corina Digore. Aceasta afirmă că urmează să fie audiate și alte persoane, care s-au aflat în seara de 15 noiembrie, anul trecut, alături de Andreea Cuciuc, scrie PRO TV.

„Audierea lui Cristian Botgros a avut loc ieri, la Inspectoratul de Poliție Botanica. Dumnealui s-a declarat nevinovat, el a fost audiat în calitate de martor în cadrul unui proces penal, nu este pornită o cauză penală. Urmează să fie audiat tot cercul de persoane care au fost acolo, să semnalizeze probele care au fost puse la baza anchetei de anul trecut”, a declarat Corina Digore, avocata familiei Botgros.

„Am depus și noi careva plângeri. Pe marginea acestui caz, vom înainta o acțiune civilă în instanța de judecată pentru apărarea onoarei și reputației familiei Botgros”, a mărturisit avocata familiei Botgros, care a precizat că nu poate oferi alte detalii din proces și că acesta este în desfășurare.

Fiica interpretului Igor Cuciuc, Andreea, s-a stins din viață, pe data de 15 noiembrie 2024. Conform informațiilor publicate pe rețele de colegii fetei, aceaștia sarbătoreau Balul Bobocilor într-un local din capitală.

„Am pierdut tot ce aveam mai scump. Mândria noastră frumoasă, inteligență gingașă cum să trăim fără tine!?”, a scris artistul în primul său mesaj, după tragedie.

Colegii de breaslă ai interpretului, dar și ai fetei au împânzit rețelele cu mesaje de condoleanțe, fiind șocați de moartea tinerei. „Să cânți cu glasul tău tămăduitor până la inimile și rănile părinților”, au scris apropiații.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a venit cu detalii pe intervenția din seara tragică. „Toate ambulanțele sunt dotate cu echipament, iar a 2-a echipă de medici a intervenit reieșind din gravitatea cazului”. Precizările au venit, după ce artistul, care și-a pierdut fiica, a menționat că „salvarea a venit peste 7 minute neechipată”, ulterior a fost solicitată o altă ambulanță, care a venit peste 20 de minute, conform spuselor interpretului.

Igor Cuciuc și-a găsit puterea de a dezvălui detaliile morții subite a fiicei sale. Printre lacrimi, artistul a mărturisit că adolescenta a avut probleme cu inima și în trecut, fiind chiar supusă unei intervenții chirurgicale în urmă cu aproximativ 5 ani.

Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, familia, prietenii și sute de oameni, și-au luat rămas bun de la Andreea Cuciuc pe data de 18 noiembrie.

Moartea interpretei Andreea Cuciuc a zguduit o țară întreagă. „Suferim în continuare”, a mărturisit artistul Oleg Spînu și un bun prieten de al fetei, în cadrul unei ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA.

La aproape un an de la moartea Andreei, părinții copilei spun că fiica lor ar fi fost otrăvită. Cu lacrimi în ochi, mama își amintește ultimele cuvinte ale fiicei: „Mama, salvează-mă!”. Disperați să afle adevărul, părinții anunță că sunt gata să ceară exhumarea trupului Andreei și o nouă expertiză medico-legală.

Părinții Andreei Cuciuc insistă pe ideea că fiica lor ar fi fost otrăvită cu droguri și au dezvăluit detalii șocante despre modul în care ar fi fost tratată tânăra în ultimele momente ale vieții sale. Mai mult, Igor și Diana Cuciuc dau de înțeles că implicat ar fi „nepotul unui instrumentist din Chișinău”. „Când a fost rugat de iubita lui, Alexandra, prietena fiicei noastre, să-i aducă apă, să-i dea fetei să bea sau măcar s-o stropească pe față, el a refuzat, a aprins o țigară și a zis: Lăsați-o, își va reveni, e în comă alcoolică”, a povestit mama Andreei.

Familia Cuciuc susține că a primit o „cerere prealabilă” în care este acuzată de „lezarea onoarei și demnității”, după o postare în care vorbea despre drogurile care i-ar fi ucis fata. Reclamanții sunt „bunelul și nepotul”, care cer despăgubiri de 350.000 de lei. „Noi nu am spus încă tot și nici nu am dat niciodată un nume. De ce anume această familie s-a plâns?”, s-au întrabat părinții îndurerați

Instrumentistul Cristian Botgros susține că a fost „ținta unor acuzații absurde și dureroase, care l-au afectat nu doar ca artist, dar și ca om”, după declarațiile familiei Cuciuc cu privire la moartea fiicei sale, Andreea. Într-un mesaj pe rețele, artistul a declarat că este „o campanie de defăimare”, care i-a provocat o suferință enormă lui și familiei sale, subliniind că va merge „până la capăt pe calea legii” pentru a-și apăra numele.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Studiu: 1 din 2 elevi a trecut printr-o formă de hărțuire sexuală. Cum recunoști fenomenul și cum te protejezi?

Internetul este spațiul în care adolescenții socializează, învață și se exprimă liber. Dar pentru mulți dintre ei, acesta devine și locul unde se confruntă...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Studiu: 1 din 2 elevi a trecut printr-o formă de hărțuire sexuală. Cum recunoști fenomenul și cum te protejezi?

Internetul este spațiul în care adolescenții socializează, învață și se exprimă liber. Dar pentru mulți dintre ei, acesta devine și locul unde se confruntă cu hărțuire sexuală, presiuni și situații care le provoacă disconfort sau teamă.

Doi procurori anticorupție au susținut testul integrității. Vasile Plevan nu a trecut vetting-ul

Vasile Plevan, fostul șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție din perioada în care Veronica Dragalin conducea instituția, a picat repetat testul de evaluare externă a integrității etice și financiare. De vetting nu a trecut nici Radu Palencu, în timp ce colegii acestora, procurorii anticorupție Vasile Disculțu și Iulian Diaconu, întrunesc criteriile de integritate etică și financiară, a stabilit Comisia de evaluare externă.

Mesajul premierului României către PSD: „Să spună cine este premierul acestei coaliții și care le sunt soluțiile”

Să spună cine este premierul acestei coaliții și care le sunt soluțiile, este mesajul transmis de premierul României, Ilie Bolojan, joi seară, pentru Partidul Social-Democrat (PSD), pe fondul depunerii moțiunii de cenzură comune cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

EXCLUSIV // Maestrul Gheorghe Mustea, la ceas aniversar: „Muzica academică îl face pe om să gândească și să se întoarcă spre sine”

Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, compozitor și dirijor, sărbătorește aniversarea de 75 de ani printr-un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 1 mai, la ora 18:00, la Palatul Republicii. Concertul este conceput drept un omagiu adus uneia dintre cele mai repreze...

EXCLUSIV // Maestrul Gheorghe Mustea, la ceas aniversar: „Muzica academică îl face pe om să gândească și să se întoarcă spre sine”

Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, compozitor și dirijor, sărbătorește aniversarea de 75 de ani printr-un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 1 mai, la ora 18:00, la Palatul Republicii. Concertul este conceput drept un omagiu adus uneia dintre cele mai repreze...

(video) Accident „spectaculos” în Franţa, unde un autobuz şi o maşină au ajuns în Sena. Imagini de la intervenţia salvatorilor

Scene pline de tensiune, joi, pe malul Senei, după ce tânără ce învăța să conducă un autobuz a pierdut controlul volanului şi acesta a ajuns în fluviu, împreună cu o altă maşină, scrie adevarul.ro.

Uniunile Scriitorilor din România și Moldova cer ca reunificarea să fie prioritate națională: de la vorbe la fapte

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist, se spune într-un comunicat al celor două organizații, transmite antena3.ro. „Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui...