VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie.

„Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o soluție legală pentru a obliga să se asigure paza. Să fie luate măsuri imediate, pentru că este vorba despre siguranța copiilor”, a declarat edilul, la ședința de astăzi.

Referitor la cazul tragic în care un copil de 13 ani a decedat în clădirea fostului Hotel Național. Aduc aminte cât scandal și câți patrioți apărau pereții acestei clădiri abandonate, aflate în centrul capitalei, acum câțiva ani. Acum au dispărut cu toții, nu mai vorbește nimeni despre importanța acestei clădiri.

Tot atunci, fiind proprietate privată, am propus naționalizarea clădirii, ținând cont că a existat și o scrisoare din partea Biroului de Artă și Cercetare Urbană. Până astăzi nu a fost niciun răspuns din partea ministerelor de profil, de la Ministerul Culturii și, în general, de la Guvern.

Între timp, pe teritoriul Chișinăului avem un număr foarte mare de clădiri ale statului, dar și private, care sunt lăsate în paragină și prezintă pericol. Am venit cu propunerea de a ne uni și de a fi găsite soluții imediate.

Iată de ce, dragi colegi de la Guvern, vă rog, haideți să facem ceva:

  • Să fie amplasată pază, pentru a nu se permite accesul în aceste clădiri; mă refer la cele care aparțin statului.
  • Cât privește clădirile private, să fie găsită o soluție legală pentru a obliga proprietarii să asigure paza sau alte mecanisme de siguranță.

Eu chem toată lumea la conștientizare, să fie găsite soluții reale și să fie luate măsuri neîntârziat, deoarece aceasta ține de siguranța copiilor noștri, a mai declarat Primarul capitalei, Ion Ceban.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

BTA: Arheologii au descoperit un templu mai vechi sub sanctuarul lui Heracle din antica Heraclea Sintica

Părți ale unei clădiri mai vechi, despre care se crede că a fost un templu dedicat lui Heracle, au fost descoperite sub sanctuarul existent din...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

BTA: Arheologii au descoperit un templu mai vechi sub sanctuarul lui Heracle din antica Heraclea Sintica

Părți ale unei clădiri mai vechi, despre care se crede că a fost un templu dedicat lui Heracle, au fost descoperite sub sanctuarul existent din vechiul oraș Heraclea Sintica, a aflat BTA de la profesorul Lyudmil Vagalinski de la Institutul Național de Arheologie cu Muzeu al...

Spiridon Vangheli, comemorat în satul natal: „Era foarte sociabil, își iubea satul”

La doi ani de la trecerea în neființă a lui Spiridon Vangheli, satul natal Grinăuți îi păstrează vie amintirea și îi cinstește moștenirea literară. Consătenii și rudele își amintesc de scriitorul care a dus faima localității dincolo de hotarele țării. Pentru oamenii din Grinăuți, Spiridon Vangheli a fost mai mult decât un scriitor cunoscut. A fost fiul satului care și-a purtat mereu copilăria în suflet.

Alegătorii din Coșnița, au votat la referendumul local: 30% din alegătorii înscriși pe listele electorale s-au prezentat la urnele de vot

Alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, au fost așteptați la urne, pe 21 iunie, în cadrul unui referendum local. Localnicii au decis dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu fi folosite pentru exploatarea resurselor minerale.

Sănătatea pacienților, prioritatea zilnică: „Până nu rezolv problema cu care s-a adresat omul, nu mă liniștesc”

Pentru ei, sănătatea pacienților este prioritatea zilnică. Vorbim despre medicii din țara noastră, pentru care calendarul nu are zile de odihnă, iar gărzile de 24 de ore fac parte dintr-o rutină asumată. Ziua Lucrătorului Medical, marcată pe 21 iunie, readuce în atenția noastră un sistem care funcționează fără pauză, datorită oamenilor care salvează oameni.

Prezență de 30% la urne în referendumul local din Coșnița. Rezultate preliminare anunțate de CEC

Procesul de votare în cadrul referendumului local desfășurat duminică în comuna Coșnița, raionul Dubăsari, s-a încheiat. În cele trei secții de votare din localitate și-au exercitat dreptul la vot, în total, 1.543 de alegători, ceea ce repre...

Doi candidați la conducerea Mitropoliei Basarabiei

După scandalul de proporții de la Mitropolia Basarabiei și plecarea mitropolitului Petru, a fost demarată selectarea unui nou Arhiepiscop al Chișinăului și Exarh al Plaiurilor. Sinodul mitropolitan a desemnat doi candidați care să preia conducerea Arhiepiscopiei Chișinăului.

România | Ilie Bolojan, reales președintele PNL, susține că partidul va bloca învestirea Guvernului Veștea

Partidul Național Liberal din România va bloca învestirea Guvernului Veștea. Decizia a fost luată la Congresul extraordinar al formațiunii, unde Ilie Bolojan a fost reales președintele PNL. Liberalii nu doar că vor părăsi sala la votul de marți, pe 23 iunie, dar îi somează pe Veștea și pe alți patru colegi să demisioneze din partid până luni, în caz contrar vor fi excluși.