Alexandr Berlinschii, deputat PN, la întrevederea cu raportorii Comisiei de la Veneția: Reforma Procuraturii trebuie să fie transparentă și ferită de influențe politice

„Reforma Procuraturii trebuie să fie echilibrată și transparentă, iar independența procurorilor trebuie protejată de orice influență politică”, a declarat deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”, Alexandr Berlinschii, în cadrul întrevederii cu raportorii Comisiei de la Veneția și ai Consiliului Europei.

Discuțiile au vizat proiectul de lege nr. 40/2025 privind Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) — un proiect complex, care trebuie analizat cu maximă responsabilitate.

„Am subliniat câteva aspecte esențiale: necesitatea evitării suprapunerii de competențe între noile structuri și procuraturile existente; importanța garantării independenței procurorilor față de influența politică; și lipsa unei analize clare privind impactul instituțional și financiar al reformei. Consider că orice reformă în domeniul justiției trebuie să fie echilibrată, transparentă și discutată cu toate părțile implicate”, a declarat Berlinschii după întrevedere.

Deputatul a accentuat importanța colaborării cu experții internaționali în procesul de reformare a justiției pentru ca modificările legislative să corespundă standardelor europene și „să consolideze, nu să fragmenteze sistemul de justiție.”

Raportori ai Comisiei de la Veneția efectuează, în perioada 10 – 11 noiembrie, o vizită în Republica Moldova. Vizita este organizată în contextul pregătirii avizului comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei privind inițiativa legislativă care propune crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Mesaj de alarmă al lui Eugen Tomac: „Vom munci 7 zile din 7 pentru a salva banii din PNRR”

Eugen Tomac a spus, luni seara, la Antena 3 CNN, că multe state au închis de mult PNRR-ul și au absorbit toți banii și și-au...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Mesaj de alarmă al lui Eugen Tomac: „Vom munci 7 zile din 7 pentru a salva banii din PNRR”

Eugen Tomac a spus, luni seara, la Antena 3 CNN, că multe state au închis de mult PNRR-ul și au absorbit toți banii și și-au revenit din punct de vedere economic după pandemie. „Noi, în ultimii cinci ani de zile, ne-am angajat față de Uniunea Europeană că avem capacitatea de a atrage toți cei peste 20 de miliarde de euro. La unii am renunțat, între timp au fost mult mai...

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în urcare inflaţia medie anuală pentru 2026. Care sunt noile date

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în sus, la 7,9%, estimările privind inflaţia medie anuală în 2026, cu 1,4% în creştere faţă de previziunile din toamnă, ca urmare a intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, se arată în prognoza macroeconomică 2026 – 2029 varianta de primăvară.The post Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în urcare inflaţia medie anuală pentru 2026. Care sunt noile date first...

Tomac, despre principalele cinci probleme ale României și pericolul de a ajunge în „junk”

Invitat luni seara la Antena 3 CNN, premierul desemnat Eugen Tomac a vorbit despre principalele cinci probleme ale României și pericolul de a ajunge în „junk”. Despre principalele nemulțumiri ale românilor, Tomac a spus că acestea sunt „perspectiva locurilor de muncă, corupția mică și mare,  sistemul de sănătate, educația”, iar românii își doresc „venituri mult mai mari”. „Avem foarte multe regiuni ale țării în care sunt destul de abandonate, unde sărăcia trebuie combătută...