Alexandr Slusari: Aviația civilă din Republica Moldova este dependentă total de Lukoil

Aviația civilă din Republica Moldova este dependentă total de Lukoil, iar acesta este punctul cel mai vulnerabil. Opinia aparține membrului Consiliului societății pe acțiuni Energocom, Alexandr Slusari, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „Soluțiile Republicii Moldova pentru sancțiunile SUA asupra Lukoilului rusesc”, organizată de Agenția de presă IPN. Declarația fostului deputat Slusari vine în contextul sancțiunilor internaționale aplicate companiei ruse Lukoil, care vor intra în vigoare la 21 noiembrie.

Alexandr Slusari a explicat că Lukoil este o companie prezentă în Republica Moldova din 1995 și deține cote importante pe piața carburanților. „Activitatea companiei Lukoil este multidimensională în Republica Moldova. Este unul din cei trei importatori de produse petroliere. Doar trei companii importă produse petroliere în Republica Moldova, deoarece au trei rafinării în România. E vorba de Lukoil, Rompetrol și Petrom. Lukoil deține 50% din piața angro a motorinei și 20% din piața angro a benzinei. În plus, la comercializarea produselor petroliere cu amănuntul, Lukoil are peste 100 de benzinării, din numărul total de 600. Adică, are o cotă semnificativă, dar nu are poziție dominantă”, a spus Alexandr Slusari, ex-deputat al Parlamentului Republicii Moldova.

Deși această cotă îi conferă o influență semnificativă, Slusari a menționat că Lukoil „nu are poziție dominantă” pe segmentul de retail al produselor petroliere. Totuși, vulnerabilitățile majore apar în alte zone critice, cum ar fi aviația civilă.

„Mai proastă este situația în zona aviației civile. Aici Lukoil este unicul furnizor de combustibil – kerosen pentru avioane. În plus, Lukoil este proprietarul infrastructurii de depozitare a produselor petroliere la Aeroport. Adică, aviația civilă din Republica Moldova este dependentă total de Lukoil. Aici e punctul cel mai vulnerabil”, a explicat Alexandr Slusari.

Potrivit lui Slusari, în condițiile intrării în vigoare a sancțiunilor internaționale, această dependență riscă să genereze blocaje sau costuri suplimentare majore, dacă nu sunt identificate rapid alternative viabile.

„De când s-a început războiul cu neglijență a fost tratată această problemă. Putem găsi scuze. Putem spune că nu doar Republica Moldova a continuat să procure produse petroliere de la Lukoil și să rămână dependentă de această companie. O problemă similară este și în România, Bulgaria și în alte țări. Dar asta nu ne ajută la soluționarea problemei noastre. E clar că a fost o neglijență a statului”, a precizat fostul deputat.

Dezbaterea publică „Soluțiile Republicii Moldova pentru sancțiunile SUA asupra Lukoilului rusesc” este ediția a 338-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

The post Alexandr Slusari: Aviația civilă din Republica Moldova este dependentă total de Lukoil appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul...

Premierul anunță sprijin pentru localitățile afectate de ploi în raionul Călărași

Premierul Alexandru Munteanu a mers în raionul Călărași, în...

Agenda evenimentelor pentru duminică, 24 mai

Se desfășoară turneul internațional profesionist masculin de tenis Moldova...

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea...

ULTIMA ORĂ

Harry Maguire a fost „foarte ghinionist” pentru că nu a reuşit să intre pe lista lui Tuchel, afirmă Rooney

Fostul căpitan al naţionalei Angliei, Wayne Rooney, afirmă că Harry Maguire a fost „foarte ghinionist” că nu a reuşit să-şi asigure un loc în lotul...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Harry Maguire a fost „foarte ghinionist” pentru că nu a reuşit să intre pe lista lui Tuchel, afirmă Rooney

Fostul căpitan al naţionalei Angliei, Wayne Rooney, afirmă că Harry Maguire a fost „foarte ghinionist” că nu a reuşit să-şi asigure un loc în lotul lui Thomas Tuchel pentru Cupa Mondială din această vară.The post Harry Maguire a fost „foarte ghinionist” pentru că nu a reuşit să intre pe lista lui Tuchel, afirmă Rooney first appeared on Nexta.ro.

Satul în care toți oamenii locuiesc pe aceeași stradă, lungă de 9 kilometri. Imaginile aeriene care l-au făcut celebru în lume

Un sat aparent obișnuit din sudul Poloniei a devenit celebru pe internet după publicarea unor imagini spectaculoase realizate cu drona. Este vorba despre Sułoszów, care impresionează printr-o particularitate rar întâlnită: toți cei 5.672 de locuitori trăiesc de-a lungul unei singure străzi.The post Satul în care toți oamenii locuiesc pe aceeași stradă, lungă de 9 kilometri. Imaginile aeriene care l-au făcut celebru în lume first appeared on Nexta.ro.

Un bărbat reținut pentru viol, depistat strangulat în Penitenciarul nr.5 din Cahul

Poliția a fost alertată, după ce un deținut a fost găsit spânzurat. Descoperirea macabră a avut loc în această dimineață, în jurul orei 03:40, în Penitenciarul nr. 5 Cahul, transmite PulsMedia.MD. Potrivit informațiilor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 52 de ani. Acesta ar fi fost reținut pentru 72 de ore de către polițiștii din Comrat, la data de 20 mai curent, fiind vizat într-un...

Jonas Vingegaard câștigă etapa a 14-a în solitar și preia tricoul roz în Giro

Jonas Vingegaard a atacat cu aproximativ 4,6 kilometri înainte de sosire și nu a mai fost ajuns de niciunul dintre rivalii săi, impunându-se în solitar pe finalul ascensiunii alpine. Danezul a bifat astfel a treia victorie de etapă pe munte în ultimele opt zile și a făcut un pas important spre succesul final la Roma. În urma sa, austriacul Felix Gall (Decathlon AG2R La Mondiale) a ocupat locul secund, la...

După ce Grindeanu l-a numit „zombie politic”, Câciu preia atacurile la Bolojan: „erou de plastilină”/„Ilie Sărăcie”/„zombie politic și administrativ”

Fostul ministru PSD, Adrian Câciu, a lansat un atac dur la adresa lui Bolojan, pe care îl acuză că a distrus economic județul Bihor. Câciu a comparat cifrele din Dolj cu cele din Bihor și susține că în timp ce Doljul are fabrici pe plus și vinde mult la export, Bihorul lui Bolojan are pierderi mari. Fostul ministru l-a numit pe premierul demis „erou de plastilină”, „Ilie Sărăcie” și...

Procurorul General, Alexandru Machidon, despre banii găsiți în gospodăria părinților: „Erau economiile lor. Denigrarea a pornit cu scopul de a lovi în procuratură”

Procurorul General, Alexandru Machidon, a venit astăzi cu o reacție în contextul discuțiilor publice despre suma de bani care a fost găsită în gospodăria părinților. El a afirmat că banii provin din economii ale părinților săi și au fost reflectați &icir...

Analiză Reuters. Giganții economiei mondiale pierd zeci de miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

Giganții economiei mondiale pierd zeci de miliarde de dolari din cauza războiului din Iran. McDonald’s, Whirlpool, Procter & Gamble, Continental și alte marii mega-companii, sunt afectate de războiul din Orientul Mijlociu. Impasul din Ormuz a costat deja coorporațiile cel puțin 25 miliarde de dolari, iar factura continuă să crească, conform unei analize Reuters. O analiză a declarațiilor corporative de la începutul conflictului, emise de companiile listate la bursă în Statele Unite,...