Investiții de peste 22 de milioane la subscrierea din noiembrie prin eVMS.md

Investiții în valoare totală de peste 22 de milioane de lei au fost atrase la subscrierea din luna noiembrie, desfășurată prin platforma eVMS.md, transmite IPN.

Pe parcursul celor zece zile de subscriere, au fost realizate peste 500 de tranzacții de către 468 de investitori.

Cele mai multe subscrieri au vizat obligațiunile de stat cu maturitate de 3 ani, cu o dobândă de 7,15%. Acestea au atras investiții în sumă totală de aproape 16 milioane de lei.

Ministerul Finanțelor organizează emisiuni lunare de valori mobiliare de stat, din aprilie 2025. Dobânda valorilor mobiliare de stat este fixă și neimpozabilă, iar plățile se efectuează de două ori pe an, direct în contul bancar al investitorilor.

Potrivit unei analize anterioare a ministerului, investitorul tipic în valori mobiliare de stat are o vârstă medie de 42 de ani și provine, în majoritate, din mediul urban, în special din municipiul Chișinău.

The post Investiții de peste 22 de milioane la subscrierea din noiembrie prin eVMS.md appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul...

Premierul anunță sprijin pentru localitățile afectate de ploi în raionul Călărași

Premierul Alexandru Munteanu a mers în raionul Călărași, în...

Agenda evenimentelor pentru duminică, 24 mai

Se desfășoară turneul internațional profesionist masculin de tenis Moldova...

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea...

ULTIMA ORĂ

Trei jucătoare române, pe tabloul de dublu feminin la turneul de Mare Șlem Roland Garros

Sorana Cîrstea face pereche din nou cu rusoaica Anna Kalinskaya, cele două fiind campioane la Madrid în 2025. În primul tur la Roland Garros vor...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de urgență după ce ploile torențiale din ultimele 24 de ore au afectat grav zeci...

Important

Trei jucătoare române, pe tabloul de dublu feminin la turneul de Mare Șlem Roland Garros

Sorana Cîrstea face pereche din nou cu rusoaica Anna Kalinskaya, cele două fiind campioane la Madrid în 2025. În primul tur la Roland Garros vor juca împotriva franțuzoaicelor Fiona Ferro și Diane Parry, beneficiare ale unui wildcard. În cazul unei victorii, Cîrstea și Kalinskaya ar putea întâlni în turul secund favoritele 11, Laura Siegemund/Vera Zvonareva, care vor juca cu perechea Ann Li/Clara Tauson. Jaqueline Cristian va juca la dublu alături...

ELCEN. Cauza incendiului de la CET Vest București rămâne necunosută. Care este impactul asupra bucureștenilor

ELCEN comunică că, în acest acest moment, cauza producerii incendiului de sâmbătă de la CET Vest București rămâne necunoscută. În continuare este în desfășurare o investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului. Consumatorii din București nu vor fi afectați, Centrala fiind deja oprită. Un incendiu a izbucnit sâmbătă în incinta CET Vest, în Sectorul 6 al Capitalei. Este al doilea la interval de o lună. Conform ISU, focul a pornit...

CTP, indignat de cazul copilului care a murit la școală: „Prostia ucide”

Cristian Tudor Popescu a reacționat dur, după ce un copil de 15 ani a murit la școală, în timpul pauzei. Jurnalistul a avut o poziție fermă și a criticat modul în care a fost gestionată situația. Elevul de 15 ani a decedat joi, în timp ce se afla la școală, în localitatea Buhoci, județul Bacău. Băiatului i s-a făcut rău în timpul pauzei, iar echipajul sosit la fața locului a...

Clubul de motocicliști Gremium MC, reacție după bătaia din Centrul Vechi: „Am acționat în autoapărare”

Clubul Gremium MC susține că altercația din Centrul Vechi cu ucraineni veniți la concertul lui Max Korzh a fost declanșată de provocări și că membrii săi au acționat în autoapărare. Patru persoane au fost reținute, iar poliția a deschis dosar penal.The post Clubul de motocicliști Gremium MC, reacție după bătaia din Centrul Vechi: „Am acționat în autoapărare” first appeared on Nexta.ro.