Persoane fizice amendate cu peste 700 de mii de lei pentru activități economice nedeclarate

Amenzi în valoare totală de peste 700 de mii de lei au fost aplicate, de la începutul anului, persoanelor fizice pentru desfășurarea activităților economice nedeclarate. Serviciul Fiscal de Stat atenționează că aceste practici împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv, transmite IPN.

În perioada septembrie-octombrie 2025, au fost înregistrate 329 de contravenții, iar amenzile aplicate au oscilat între 1 500 și 4 500 de lei.

Comerțul nedeclarat de bunuri, inclusiv online, a generat sancțiuni în valoare de 338 de mii de lei, reprezentând 42% din total, iar transportul de pasageri în regim taxi a însumat amenzi de 188.000 de lei, adică 37% din totalul cazurilor constatate. Alte activități nedeclarate au vizat prestarea de servicii.

Serviciul Fiscal de Stat subliniază că toate persoanele fizice care desfășoară activități economice trebuie să se înregistreze legal și să respecte legislația, contribuind astfel la crearea unui mediu economic echitabil și la finanțarea serviciilor publice esențiale.

„Conformarea voluntară asigură accesul la protecție socială, pensii și alte drepturi fundamentale, iar nerespectarea legii atrage sancțiuni”, menționează instituția.

Săptămâna trecută, șapte taximetriști au fost amendați pentru neutilizarea aparatelor de casă, iar alți zece pentru prestarea ilegală a serviciilor de transport. Valoarea totală a sancțiunilor a depășit 28 de mii de lei, controalele fiind efectuate de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Securitate Publică.

The post Persoane fizice amendate cu peste 700 de mii de lei pentru activități economice nedeclarate appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul...

Premierul anunță sprijin pentru localitățile afectate de ploi în raionul Călărași

Premierul Alexandru Munteanu a mers în raionul Călărași, în...

Agenda evenimentelor pentru duminică, 24 mai

Se desfășoară turneul internațional profesionist masculin de tenis Moldova...

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea...

ULTIMA ORĂ

Pericolul chatbot-urilor AI. Un doctor explică riscul recomandărilor medicale greșite

Tot mai multe persoane folosesc chatbot-urile AI atunci când au simptome, caută explicații pentru anumite probleme de sănătate sau vor să afle rapid ce ar...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Pericolul chatbot-urilor AI. Un doctor explică riscul recomandărilor medicale greșite

Tot mai multe persoane folosesc chatbot-urile AI atunci când au simptome, caută explicații pentru anumite probleme de sănătate sau vor să afle rapid ce ar putea avea. The post Pericolul chatbot-urilor AI. Un doctor explică riscul recomandărilor medicale greșite first appeared on Nexta.ro.

Directorul Apa Nova vrea rezervoare pentru viituri sub parcurile Operei și Izvor. Debitul canalului de sub Dâmbovița îl depășește uneori pe cel al Oltului

Sub Parcul Operei și Parcul Izvor s-ar putea construi rezervoare subterane cu care să fie combătute undele de viitură din București, spune directorul Apa Nova, Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România. În perioadele cu ploi puternice, debitul în canalul colector de sub albia Dâmboviței ajunge la un nivel care depășește debitele unor râuri precum Oltul sau Mureșul.The post Directorul Apa Nova vrea rezervoare pentru viituri sub parcurile Operei și Izvor....