O companie din România va asigura kerosenul necesar Aeroportului, ministru

În contextul sancțiunilor internaționale aplicate companiei Lukoil, Republica Moldova a fost nevoită să identifice soluții rapide pentru asigurarea cu combustibil a avioanelor ce operează pe Aeroportul Internațional Chișinău. O spune ministrul energiei, Dorin Junghietu. Potrivit lui, aeroportul a semnat deja un contract de import a kerosenului cu o companie petrolieră din România, pentru a evita orice risc de blocaj în aprovizionare, transmite IPN.

Ministrul energiei a explicat că în condițiile în care compania Lukoil deține toată infrastructura de aprovizionare a avioanelor, a fost necesară o intervenție rapidă pentru garantarea continuității zborurilor.

„În contextul sancțiunilor internaționale am avut discuții cu Lukoil și pe 12 noiembrie Aeroportul Internațional Chișinău a semnat un acord de comodat. Este vorba de darea în arendă a infrastructurii, dar pentru zero lei. E vorba de închirierea mai multor rezervoare, a unei zone de depozitare, a echipamentelor pentru măsurarea calității, pompe și mașini care asigură aprovizionarea avioanelor”, a spus Dorin Junghietu în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Ministrul a precizat că aeroportul a preluat nu doar infrastructura de aprovizionare de la Lukoil, ci și echipa de profesioniști care asigură acest proces. „Aeroportul a preluat în gestiunea sa toată această infrastructură și echipa de oameni care asigură întregul proces. Pe 13 noiembrie a fost semnat actul de predare-primire a întregii infrastructuri. În paralel, se poartă discuții cu companiile petroliere pentru importul de kerosen necesar avioanelor”, a mai spus Dorin Junghietu.

El a mai menționat că autoritățile au identificat deja un furnizor extern pentru a acoperi necesarul de kerosen. „Deja am semnat un contract cu o companie petrolieră din România pentru primele volume pe care trebuie rapid să le procurăm. Contractul a fost semnat între compania petrolieră și Aeroportul Internațional Chișinău. În medie, anual, Aeroportul are nevoie de 900 mii de tone de kerosen. Dar acest volum ar putea să se fie mai mare în acest an întrucât avem mai multe curse avia. Până la sfârșitul anului se estimează că Aeroportul va atinge o capacitate de 6 milioane de pasageri”, a notat ministrul.

Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni companiei ruse Lukoil, iar acestea vor intra în vigoare la 21 noiembrie. În Republica Moldova Lukoil deține peste 100 de stații PECO și asigură întreaga aprovizionare cu kerosen a Aeroportului Internațional Chișinău.

The post O companie din România va asigura kerosenul necesar Aeroportului, ministru appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Ploile abundente au provocat avarii la rețeaua de transport a energiei electrice

Condițiile meteorologice severe din 22 mai au provocat avarii...

Un om dat dispărut după viiturile produse în Hârjauca, raionul Călărași

O persoană este dată dispărută după viiturile produse în...

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe...

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

ULTIMA ORĂ

Comoară ascunsă în urmă cu 3.000 de ani, descoperită în Prahova. Ar putea schimba radical teoriile despre epoca bronzului şi a fierului

Un tezaur ascuns acum 3.000 de ani a fost scos la lumină în Prahova de un bărbat, cu ajutorul unui detector. Cele trei coliere de...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Comoară ascunsă în urmă cu 3.000 de ani, descoperită în Prahova. Ar putea schimba radical teoriile despre epoca bronzului şi a fierului

Un tezaur ascuns acum 3.000 de ani a fost scos la lumină în Prahova de un bărbat, cu ajutorul unui detector. Cele trei coliere de aur, cu o greutate de peste 300 de grame, precum şi restul obiectelor găsite, au alertat comunitatea ştiinţifică. Arheologii susţin că descoperirea este una excepţională pentru România şi ar putea schimba radical teoriile actuale despre epoca bronzului şi a fierului, informează News.ro.The post Comoară...

(video) China, lovită de o tragedie minieră: Opt morți și zeci de oameni captivi în subteran după o explozie puternică. Xi Jinping cere intervenție...

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar alte 38 sunt blocate în subteran în urma unei explozii de gaz produse vineri seară într-o mină de cărbune din provincia chineză Shanxi, una dintre cele mai importante regiuni miniere ale țării, potrivit presei de stat chineze, scrie adevarul.ro.

CFM: traficul feroviar de pasageri se desfășoară cu unele ajustări de orar

Circulația trenurilor a fost reluată treptat pe principalele trasee afectate de intemperie, iar în prezent, traficul feroviar de pasageri se desfășoară cu unele ajustări de orar, în funcție de condițiile din rețea. Anunțul a fost făcut în dimineața z...

Studiu: Obezitatea afectează întregul organism, nu doar grăsimea. Un instrument IA revoluționar arată modificările interne

Obezitatea produce modificări în mai multe organe şi sisteme ale organismului, nu doar la nivelul ţesutului adipos.The post Studiu: Obezitatea afectează întregul organism, nu doar grăsimea. Un instrument IA revoluționar arată modificările interne first appeared on Nexta.ro.

INTERVIU EXCLUSIV: Alvise Pérez, eurodeputat spaniol: Românii sunt mândria Spaniei prin muncă, onoare și integrare (VIDEO)

Politicianul spaniol susține că succesul său în mediul online vine din faptul că vorbește diferit față de politicienii tradiționali și afirmă că nu a intrat în politică pentru bani. În timpul interviului, acesta a criticat actuala clasă politică europeană, a vorbit despre ceea ce consideră a fi limite tot mai stricte asupra libertății de exprimare și a transmis un mesaj puternic românilor din Spania, pe care îi descrie drept...