Condamnat în lipsă la închisoare pentru trafic de influență și samavolnicie

Un bărbat a fost condamnat, în lipsă, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru trafic de influență și samavolnicie. Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul, împreună cu un complice, ar fi pretins că poate influența angajații ÎS „Cris Registru” pentru a-i ajuta pe doi soți să obțină permisul de conducere, în schimbul sumei de 1200 de euro, transmite IPN.

În plus, profitând de încrederea unei persoane, inculpatul a primit trei vehicule, promițând să plătească 10 mii de lei lunar pentru fiecare. Când proprietara a solicitat returnarea acestora, el a refuzat, susținând că vehiculele îi aparțin și că ar fi achitat deja o parte din sumă. A restituit un singur vehicul, cauzând un prejudiciu de 15 mii de euro.

Inițial, în urma unui proces desfășurat între noiembrie 2017 și ianuarie 2019, instanța l-a condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de probă de trei ani și l-a obligat să plătească daunele de 15 mii de euro victimei. Însă, după recurs, instanța de apel a revizuit sentința, retrimițând cauza spre rejudecare și aplicând o pedeapsă mai severă, de cinci ani de închisoare.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, acestuia i-a fost aplicată măsura preventivă arestul preventiv, fiind anunțat în căutare. Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru.

The post Condamnat în lipsă la închisoare pentru trafic de influență și samavolnicie appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe...

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

ULTIMA ORĂ

Revista presei | Aproape 70% dintre primăriile din R. Moldova au inițiat procesul de amalgamare voluntară

În presă găsim articole despre ritmul reformei administrativ-teritoriale din R. Moldova, dar și despre consecințele furtunii din după-amiaza zilei de 22 mai, care a afectat...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Revista presei | Aproape 70% dintre primăriile din R. Moldova au inițiat procesul de amalgamare voluntară

În presă găsim articole despre ritmul reformei administrativ-teritoriale din R. Moldova, dar și despre consecințele furtunii din după-amiaza zilei de 22 mai, care a afectat numeroase localități. Totodată, mass-media anunță că Simona Halep, fost lider mondial al tenisului feminin, a ajuns la Chișinău alături de fostul campion de la US Open, Juan Martín del Potro.

Pe Profit Insider: Credit căutat de aproape 280 milioane lei

Credit căutat de aproape 280 milioane lei. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.The post Pe Profit Insider: Credit căutat de aproape 280 milioane...

Negocierile SUA-Iran avansează lent. Disputa privind uraniul şi Strâmtoarea Ormuz rămâne principalul punct de blocaj

Controlul asupra Strâmtorii Ormuz şi cerinţa Washingtonului ca Teheranul să renunţe la stocurile sale de uraniu puternic îmbogăţit.The post Negocierile SUA-Iran avansează lent. Disputa privind uraniul şi Strâmtoarea Ormuz rămâne principalul punct de blocaj first appeared on Nexta.ro.

Amalgamare voluntară la Ialoveni: Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci se unesc

Patru localități din raionul Ialoveni s-ar putea uni într-o singură entitate administrativă în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Împreună, satele Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci ar depăși 5.000 de locuitori, condiție esențială pentru a accesa fonduri europene destinate infrastructurii și serviciilor publice.

Vreme la extreme. Ploile torențiale și vântul puternic au făcut ravagii în unele zone din țară: copaci doborâți și străzi inundate

Alerte de vreme rea până în această seară. Sunt anunțate ploi torențiale și vânt puternic. În București și în unele zone țară se văd efectele vremii severe: copaci doborâți de vânt, străzi și curți inundate.The post Vreme la extreme. Ploile torențiale și vântul puternic au făcut ravagii în unele zone din țară: copaci doborâți și străzi inundate first appeared on Nexta.ro.