Marcel Spatari, după ratarea tranșei FMI: Avem surse alternative de finanțare

Președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, afirmă că Republica Moldova dispune și de surse alternative de finanțare, în contextul ratării tranșei de 170 de milioane de dolari din partea FMI. Deputatul a subliniat că, deși relația cu Fondul Monetar Internațional rămâne esențială pentru credibilitatea externă a țării, Guvernul are la dispoziție și alte instrumente pentru a acoperi necesarul bugetar, transmite IPN.

Marcel Spatari a precizat că legătura cu FMI rămâne un indicator major pentru mediul investițional și stabilitatea macroeconomică a țării. „Este adevărat că relațiile Republicii Moldova cu FMI sunt și un indicator pentru alți investitori, sunt indicatori de stabilitate macroeconomică. Însă în condițiile bugetare în care ne aflăm, avem și surse alternative de finanțare, același credit cu Franța, votat săptămâna trecută”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

În pofida ratării tranșei FMI, țara nu se confruntă cu un risc imediat în acoperirea deficitului, spune parlamentarul. „Ministrul finanțelor ne-a dat asigurări că finanțarea deficitului nu este o problemă astăzi. Aceste tranșe erau destinate pentru finanțarea deficitului bugetar, dar Republica Moldova are acum acces la fonduri de la Uniunea Europeană, fonduri alternative, care în momentul semnării acordului cu FMI, nu erau disponibile. De exemplu, avansul de 270 de milioane de euro din pachetul de 1,9 miliarde care a venit acoperă tranșa FMI”, a mai spus președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană.

Marcel Spatari a evidențiat faptul că finanțatorii internaționali își manifestă o deschidere tot mai mare față de Republica Moldova. „Dobânda medie pe împrumuturi este în scădere. Avem din ce în ce mai multă deschidere din partea finanțatorilor internaționali. Cred că următoarea misiune FMI va agrea condiții pentru continuarea finanțării”, a mai spus Marcel Spatari.

Tranșa ratată de Republica Moldova reprezenta 170 de milioane de dolari, echivalentul a aproximativ trei miliarde de lei.

The post Marcel Spatari, după ratarea tranșei FMI: Avem surse alternative de finanțare appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

ULTIMA ORĂ: Cel puțin o dronă a survolat spațiul aerian a Republicii Moldova în zona Colibași raionul Cahul

Ministerul Apărării Naționale din Romania anunță că două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon germane din Baza 57 Mihail Kogălniceanu, aflate în serviciul de Poliție aeriană întărită, au decolat în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, la ora 00:25, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești în...

Ultima orǎ ..

Oleg Ozerov, convocat joi la MAE după ce o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Moldovei

Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, va fi convocat mâine, 20 noiembrie, la Ministerul Afacerilor Externe pentru a i se transmite protestul ferm al părții moldovenești, după ce spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal de o dronă. „Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate incidentul din noaptea de 19 noiembrie, când spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal de o dronă, din direcția localității Lesnaia (Ucraina) spre localitatea Săiți, raionul Ștefan...

MAE condamnă survolul ilegal al Republicii Moldova de către o dronă și îl convoacă pe ambasadorul Rusiei

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a condamnat ferm incidentul produs în noaptea de 19 noiembrie, când spațiul aerian al țării a fost survolat ilegal de o dronă, care a venit din direcția localității Lesnaia, Ucraina, spre satul Săiți, raionu...

Grosu condamnă un nou atac masiv asupra Ucrainei: „Moldova cere oprirea imediată a războiului”

Un nou atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei a avut loc în noaptea trecută, soldat cu cel puțin nouă morți și zeci de răniți. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a reacționat printr-un mesaj public în care a condamnat ferm violențele și a reiterat solidaritatea țării noastre cu poporul ucrainean. „Ucraina continuă să trăiască în coșmar. Nu trebuie să uităm acest lucru. În țara vecină, zilnic, se întâmplă atrocități, în cadrul unui război...

Speakerul Igor Grosu condamnă atacul nocturn al Rusiei asupra Ucrainei: „Moldova este alături de Ucraina și pledează pentru oprirea imediată a acestui război”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat atacul nocturn cu drone și rachete al Rusiei asupra Ucrainei. Oficialul a reiterat că „Moldova este alături de Ucraina și pledează pentru oprirea imediată a acestui război care aduce suferință milioanelor de ucra...

Trafic de influență pentru un post la Moldsilva: pedeapsă cu închisoare și confiscarea mitei de 18.000 de euro în folosul statului

Un bărbat din Strășeni va face pușcărie, după ce a cerut bani în schimbul promisiunii de a facilita angajarea unor persoane în funcții de pădurari. Curtea de Apel Centru a admis apelul procurorului și a schimbat pedeapsa stabilită inițial de Judecătoria Strășeni, considerând că faptele comise sunt prea grave pentru a fi sancționate doar cu amendă.

VIDEO Vizite surpriză: Zelenski în Turcia, generalii SUA în Ucraina pentru pace cu Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit luni, 19 noiembrie, în Turcia pentru discuții cu președintele Recep Tayyip Erdogan, întâlnire ce urmărește consolidarea demersurilor de pace cu Rusia. În paralel, secretarul armatei americane, Dan Driscoll, împreună cu generali de rang înalt, a ajuns la Kiev într-o misiune transmisă din partea administrației Trump, potrivit kyivpost.com. Misiunea americană urmărește relansarea negocierilor dintre Kiev și Moscova, în contextul în care precedentele eforturi nu au dus la rezultate. Decizia Casei Albe de...

Comerțul ilicit cu țigarete în Republica Moldova, în scădere, arată un nou studiu IPSOS

În perioada aprilie – mai 2025, ponderea comerțului ilegal cu țigarete în Republica Moldova a constituit 7,9%, în scădere cu 1,9 puncte procentuale față de septembrie – octombrie 2024, potrivit datelor studiului realizat de compania de cercetare IPSOS. Este al doilea an când piața neagră de produse de tutun înregistrează o descreștere. Anterior, experții au argumentat că această scădere se datorează unei politici fiscale echilibrate și predictibile, care prevede o majorare treptată a accizelor,...