Octavian Țîcu: Miza principală a Rusiei în Basarabia a fost construcția unei noi identități

Scopul principal al Moscovei în Basarabia a fost construcția unei noi identități. Declarația aparține istoricului Octavian Țîcu și a făcută în cadrul dezbaterii publice: „Relațiile moldo-ruse în istoria contemporană: manifestări, consecințe, lecții”, organizată de Agenția de Presă IPN. Potrivit istoricului, această strategie a stat la baza întregii politici sovietice în regiune.

Octavian Țîcu a explicat că memoria colectivă a populației dintre Prut și Nistru este profund marcată de acțiunile regimului sovietic. El a insistat că percepțiile despre Rusia sunt inseparabil legate de experiența ocupației sovietice.

„Rusia este moștenitoarea de fapt și de drept a Uniunii Sovietice. În mentalul nostru colectiv, cei care au venit și ne-au deportat vorbeau limba rusă. Rușii ne-au ridicat, rușii ne-au împușcat, rușii ne-au omorât de foamete. Acesta este mentalul colectiv în raport cu ceea ce a fost Imperiul Sovietic”, a spus istoricul Octavian Țîcu.

Istoricul a scos în evidență și incapacitatea Rusiei contemporane de a-și asuma trecutul totalitar. Octavian Țîcu a precizat că Rusia trebuie să-și asume atât atrocitățile comise de sovietici, cât și declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial.

„Acum nu există o Rusie democratică. Poate, în condițiile în care după Putin, vine un alt Gorbaciov, am putea vorbi despre asumarea responsabilității pentru atrocitățile comise împotriva tuturor popoarelor fostei Uniunii Sovietice, nu doar în cazul nostru, cât și responsabilitatea pentru al Doilea Război Mondial. Al Doilea Război Mondial a fost declanșat prin înțelegerea dintre Stalin și Hitler, iar atacarea Poloniei s-a făcut de către ambele armate, cea nazistă și cea sovietică”, a mai spus Octavian Țîcu.

Istoricul a punctat că miza principală a sovieticilor în Basarabia a fost crearea unei noi identități, ca strategie de legitimizare a anexării teritoriului dintre Prut și Nistru.

„Scopul principal al Moscovei în Basarabia a fost construcția unei alte identități. Construcția acestei identități s-a făcut din dorința de a justifica anexarea Basarabiei și pentru a o prezenta ca pe o eliberare. Deportările, represiunea, foametea sunt o componentă din distrugerea identității românești, prin anihilarea elementelor de rezistență. Era vorba de distrugerea elitelor care ar fi avut capacitatea de a rezista împotriva politicilor sovietice”, a punctat istoricul.

Dezbaterea publică „Relațiile moldo-ruse în istoria contemporană: manifestări, consecințe, lecții” este ediția a 56-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

The post Octavian Țîcu: Miza principală a Rusiei în Basarabia a fost construcția unei noi identități appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu la terminalul petrolier din Novorossiisk

Terminalul petrolier Grushovaya, parte a marelui complex de transbordare Sheskharis, a fost lovit de drone ucrainene. Atacul a provocat un incendiu, a relatat un canal independent...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu la terminalul petrolier din Novorossiisk

Terminalul petrolier Grushovaya, parte a marelui complex de transbordare Sheskharis, a fost lovit de drone ucrainene. Atacul a provocat un incendiu, a relatat un canal independent de știri de pe Telegram, potrivit The Kyiv Independent. Între timp, Cartierul General Operațional din Kraiul Krasnodar a afirmat că incendiul a izbucnit la o instalație nenumită, ca urmare a căderii resturilor unei drone. „Mai multe clădiri tehnice și administrative au luat foc. Fragmente de drone...

SpaceX a lansat cea mai mare și mai performantă navă Starship de până acum într-un zbor de testare

Mega-racheta reproiectată și-a făcut debutul, vineri, la două zile după ce CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a anunțat că va lista compania la bursă, potrivit AP. Aceasta a decolat din extremitatea sudică a statului Texas, transportând 20 de sateliți Starlink simulatori, care urmau să fie lansați la jumătatea distanței în jurul lumii. Este al 12-lea zbor de testare al rachetei pe care Musk o construiește pentru a duce oameni pe Marte într-o...

Lupita Nyong’o respinge criticile privind rolul Elenei din Troia din „The Odyssey”: „Este o poveste mitologică”

Actrița Lupita Nyong’o a reacționat la valul de critici apărute după anunțul distribuției din filmul „The Odyssey” al lui Christopher Nolan, unde interpretează rolul Elenei din Troia….The post Lupita Nyong’o respinge criticile privind rolul Elenei din Troia din „The Odyssey”: „Este o poveste mitologică” first appeared on Nexta.ro.

Lupita Nyong’o respinge criticile privind rolul Elenei din Troia din „The Odyssey”: „Este o poveste mitologică”

Actrița Lupita Nyong’o a reacționat la valul de critici apărute după anunțul distribuției din filmul „The Odyssey” al lui Christopher Nolan, unde interpretează rolul Elenei din Troia….The post Lupita Nyong’o respinge criticile privind rolul Elenei din Troia din „The Odyssey”: „Este o poveste mitologică” first appeared on Nexta.ro.

Lupita Nyong’o respinge criticile privind rolul Elenei din Troia din „The Odyssey”: „Este o poveste mitologică”

Actrița Lupita Nyong’o a reacționat la valul de critici apărute după anunțul distribuției din filmul „The Odyssey” al lui Christopher Nolan, unde interpretează rolul Elenei din Troia….The post Lupita Nyong’o respinge criticile privind rolul Elenei din Troia din „The Odyssey”: „Este o poveste mitologică” first appeared on Nexta.ro.

California: 40.000 de persoane au primit ordin de evacuare în urma unei scurgeri dintr-un rezervor de substanțe chimice

Rezervorul risca să se spargă sau să explodeze, potrivit autorităților. Un rezervor de stocare care conținea între 22.700 și 26.500 de litri de metacrilat de metil s-a supraîncălzit joi. Apoi rezervorul a început să elibereze vapori în aer. Incidentul a avut loc la o fabrică de materiale plastice pentru industria aerospațială din Garden Grove, un oraș din comitatul Orange, relatează AP. Autoritățile au ordonat locuitorilor din Garden Grove să părăsească zona. Aceștia au...

Avarie în Moldova. Interconectarea cu România la energie, afectată de condițiile meteo

Condițiile meteorologice severe au provocat avarii importante în rețeaua de transport a energiei electrice din Republica Moldova, afectând și linia electrică de înaltă tensiune (400 kV) Isaccea-Vulcănești, cea mai importantă interconexiune energetică dintre Republica Moldova și România.The post Avarie în Moldova. Interconectarea cu România la energie, afectată de condițiile meteo first appeared on Nexta.ro.