Companii globale de mobilitate, dezvoltate la Chișinău și propulsate în întreaga lume

O platformă globală pentru parcări inteligente și un startup care transformă modul în care se deplasează curierii. Ambele afaceri sunt lansate de doi antreprenori moldoveni care lucrează acum peste hotare, dar rămân conectați la țara lor.

Milioane de locuri de parcare, un singur birou

Eugene Tsyrklevich, fondator și CEO al Parkopedia, dă o tură cu bicicleta printre rândurile de birouri din oficiul companiei sale din Chișinău. Clădirea cu pereți din sticlă este suficient de mare pentru o scurtă plimbare – o metaforă potrivită pentru o companie construită pe ideea de mobilitate urbană.

Fondată în 2007, Parkopedia cartografiază peste 90 de milioane de locuri de parcare în mai mult de 20.000 de orașe. Tehnologia sa este integrată în sistemele automobilelor BMW, Audi, Toyota și ale altor producători. În februarie 2025, compania a fost achiziționată de EasyPark Group, una dintre cele mai mari platforme globale de mobilitate, cu aproximativ 45 de milioane de utilizatori anuali. Pentru Cameron Clayton, CEO EasyPark Group, acest pas înseamnă „călătorii mai ușoare pentru șoferi”.

Eugene Tsyrklevich și-a păstrat rolul de CEO și descrie tranzacția drept „un moment de cotitură pentru mobilitate”. Întrebat dacă a fost și un succes financiar, zâmbește și răspunde cu simplitate: Da!

Parkopedia nu e o afacere de tipul celor din Silicon Valley. „Când am lansat Parkopedia, nu aveam investitori, contacte sau echipă”, își amintește el.

Povestea lui urmează traseul clasic al multor emigranți: s-a născut în Republica Moldova, a plecat la studii în Statele Unite, apoi a fondat o companie în Marea Britanie. În timp ce Parkopedia a crescut, Republica Moldova nu a rămas în trecut, ci a devenit din nou parte din ecuație. Eugene Tsyrklevich petrece acum o mare parte din timp la Chișinău, iar echipa de aici joacă un rol esențial în dezvoltarea companiei.

Moldova Innovation Technology Park (MITP) este infrastructura care face această legătură una funcțională. Parkopedia operează în cadrul MITP, beneficiind de o taxă unică de 7% și de proceduri simplificate. Asta îi permite companiei să gestioneze de aici operațiuni globale, fără obstacole birocratice inutile.

Investiții și ambiții

Biroul Parkopedia din Chișinău nu este o „extensie ieftină” a afacerii, ci un centru operațional important. Aici sunt dezvoltate și testate componente esențiale ale procesului: algoritmi de predicție pentru disponibilitatea locurilor de parcare, soluții pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice, instrumente interne și suport pentru clienți. O parte semnificativă a muncii care alimentează sistemele folosite de șoferii din întreaga lume este realizată în Moldova.

Tsyrklevich nu vorbește doar în cifre și termeni tehnici. El subliniază că decizia de a consolida echipa din Chișinău se datorează, mai ales, calității oamenilor de aici și faptului că Moldova i-a oferit, de la bun început, șansa de a construi o afacere. Eugene se implică în ecosistemul local și este membru al Consiliului de Administrație al Startup Moldova, contribuind la dezvoltarea următorului val de antreprenori.

Dmitri Liberman, director operațional al companiei Port, un startup european de e-mobilitate, este un alt exemplu de antreprenor din aceeași industrie care s-a întors în țară. Dacă Parkopedia rezolvă problema parcărilor, Port lucrează la o altă piesă esențială a orașelor moderne: serviciile de curierat și livrările rapide.

Dmitri Liberman s-a născut în Moldova, a crescut și a studiat în străinătate, apoi a lucrat în companii precum Uber, Delivery Hero și Bolt. A inițiat operațiuni în diverse țări, a dezvoltat proiecte complexe de logistică și a înțeles modul în care funcționează mobilitatea urbană, din Nairobi până în Stockholm.

La Port, el coordonează o rețea de hub-uri pentru biciclete electrice destinate curierilor în marile orașe europene. Aceste centre oferă biciclete încărcate, servicii de mentenanță, schimb rapid de baterii și software pentru optimizarea rutelor. Pentru curieri, asta înseamnă mai puțin timp pierdut și mai mult control asupra muncii lor, iar pentru orașe, mai puțină poluare și trafic redus.

În doar un an, Port a instalat peste 1.000 de biciclete electrice în Londra și Stockholm. „Scopul nostru nu este doar să aducem vehicule noi”, spune el, „ci să remodelăm infrastructura”. Fiecare hub oferă biciclete complet încărcate, mentenanță la fața locului și software personalizat pentru planificarea rutelor și schimbul de baterii. În marile orașe, un singur hub poate deservi până la 150 de curieri pe zi.

„Nu vreau doar să mă întorc acasă”, spune Liberman, „vreau să construiesc acolo unde are sens.” Regimul fiscal oferit de MITP, alături de competențele tehnice locale și flexibilitatea ecosistemului, sunt pentru el motive clare de a dezvolta produse și operațiuni de la Chișinău.

Port vrea să mărească de 4 ori numărul de vehicule în acest an și să-și construiască propriile stații de încărcare. Cu aceste planuri în vizor, privirea lui Liberman se îndreaptă din nou spre Chișinău. Pentru el, e un loc propice pentru lansarea unor proiecte pilot și un teren fertil de unde pot să apară, cine știe, chiar următorii antreprenori globali de tehnologie.

De la nostalgie la investiție

Valeria Vulpe, fostă data scientist la Google, este o altă voce din diasporă care vrea să se facă auzită la Chișinău. Valeria a crescut în capitală, a studiat în SUA și Marea Britanie și a lucrat câțiva ani în domeniul căutării și analizei datelor. În tot acest timp, Republica Moldova a contat mai degrabă pe plan personal, nu și în carieră.

Munca de la distanță i-a permis să revină mai des acasă și să se implice direct în piața muncii de aici. Ține workshopuri la Chișinău, îi ajută pe tineri să se pregătească pentru interviurile tehnice și le explică cum funcționează în realitate companiile internaționale. Pentru mulți participanți, atelierele ei sunt primul contact direct cu cineva care are o astfel de experiență și le poate arăta cum să o aplice în practică.

Investitorii spun că astfel de legături cu țara de origine nu sunt întâmplătoare. „Moldova are un potențial uman subapreciat”, spune Vasile Tofan, partener principal la Horizon Capital, un fond de investiții activ în zonă. El crede că dezvoltarea țării în viitor nu va ține de nostalgia tinerilor antreprenori de a reveni acasă, ci de capacitatea de a construi produse globale și de a inspira încredere.

„Sectorul IT din Moldova a fost mult timp orientat spre servicii. Ceea ce încă lipsește este încrederea că antreprenorii de aici pot crea și gestiona produse globale, nu doar executa sarcini pentru alții”, explică Tofan. „Până la urmă, o afacere înseamnă oameni. Integritatea este punctul de punctul pornire. Fără ea, nimic nu rezistă.”

El plasează Republica Moldova în contextul unei schimbări geopolitice mai ample. „Dacă mă întrebați care este astăzi frontiera lumii libere, aș spune Ucraina. Iar Moldova vine la pachet,” afirmă Tofan.

Revenind la Chișinău, aceste perspective capătă o formă concretă. Antreprenori ca Eugene Tsyrklevich și Dmitri Liberman nu văd Republica Moldova doar ca pe un refugiu emoțional sau fiscal, ci ca pe un loc din care pot construi infrastructură, echipe și produse pentru piețele globale.

„Nu trebuie să fii în San Francisco ca să lansezi un proiect de anvergură”, spune Liberman. Tsyrklevich, fiind și mai direct, declară că „Moldova a făcut posibilă apariția Parkopedia.” Pentru el, Chișinăul nu este doar orașul natal, ci una dintre bazele active ale companiei. „Nu vin aici doar în vizită. Simt că aparțin acestui loc la fel de mult ca Londrei sau Californiei. Povestea mea a început chiar aici.”

The post Companii globale de mobilitate, dezvoltate la Chișinău și propulsate în întreaga lume appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice...

Conferenţiarul dr. Florina Rad, medic psihiatru, atrage atenţia că depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice...

Conferenţiarul dr. Florina Rad, medic psihiatru, atrage atenţia că depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai comunice cu nimeni, ci iritabilitatea este simptomul principal.The post Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice cu nimeni/ Iritabilitatea este, de fapt, simptomul principal first appeared on...

Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice...

Conferenţiarul dr. Florina Rad, medic psihiatru, atrage atenţia că depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai comunice cu nimeni, ci iritabilitatea este simptomul principal.The post Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice cu nimeni/ Iritabilitatea este, de fapt, simptomul principal first appeared on...

Daniel Pancu, aproape de despărţirea de CFR Cluj: “Mi se îndeplinesc foarte multe condiţii, aproape toate în altă parte”

Tehnicianul Daniel Pancu a declarat, vineri seară, că este aproape de despărţirea de CFR Cluj, el precizând că “în altă parte” i se îndeplinesc aproape toate condiţiile.The post Daniel Pancu, aproape de despărţirea de CFR Cluj: “Mi se îndeplinesc foarte multe condiţii, aproape toate în altă parte” first appeared on Nexta.ro.

Conf. dr. Florina Rad, medic psihiatru: Mediul digital, la un moment dat, poate să devină el însuşi o adicţie/ Trebuie să ne uităm nu...

Mediul digital utilizat în mod excesiv poate, la un moment dat, să devină el însuşi o adicţie, afirmă conferenţiar doctor Florina Rad, medic psihiatru la Spitalul Obregia din Capitală. Ea aminteşte că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit că important nu e doar cât timp petrec copiii şi adolescenţii în mediul online, ci şi ce anume vizualizează şi ce activităţi înlocuieşte statul în faţa ecranelor.The post Conf. dr. Florina...

Proiectul Legii salarizării va fi publicat luni. Ministrul Muncii: „Suntem pe o pistă și un început bun”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a afirmat, la TVR Info, că nu poate garanta că proiectul legii salarizării unitare în sistemul bugetar va fi „un succes”, acest lucru urmând a se vedea în Parlament, la vot, însă odată cu acordul partidelor, „care pare că este un gest de maturitate şi de responsabilitate, suntem pe …The post Proiectul Legii salarizării va fi publicat luni. Ministrul Muncii: „Suntem pe o...

Risc sporit de producere a accidentelor rutiere și acvaplanare. AND îndeamnă șoferii să evite deplasările neesențiale

Administraţia Națională a Drumurilor (AND) avertizează șoferii despre riscul sporit de producere a accidentelor rutiere și acvaplanare pe drumurile naționale, în urma precipitațiilor puternice, comunică MOLDPRES. Potrivit AND, în urma ploilor abundente, pe...

Google contestă hotărârea unei instanțe din SUA privind monopolul în domeniul căutărilor

Google a susținut că judecătorul american Amit Mehta a comis erori juridice în hotărârea sa din 2024, în care s-a constatat că compania a blocat ilegal concurența prin plata unor sume de miliarde de dolari anual către firme, printre care Apple, pentru a fi motorul de căutare implicit pe dispozitivele noi. Acordurile nu au împiedicat producătorii de dispozitive și dezvoltatorii de browsere să promoveze servicii de căutare rivale, precum Bing...