Un lot de 15 tone de mărar și pătrunjel proaspăt importat va fi distrus, după ce analizele de laborator au confirmat depășiri ale limitei admise de reziduuri de propiconazol, un pesticid periculos pentru sănătate, transmite IPN.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, mărarul și pătrunjelul au fost ridicate direct din depozitul operatorului importator și nu au ajuns în rețeaua de comerț.
După confirmarea neconformităților, inspectorii ANSA au dispus sigilarea și distrugerea întregului lot, măsura fiind aplicată pentru a preveni orice risc asupra sănătății publice.
Instituția precizează că va continua controalele și monitorizarea strictă a produselor agroalimentare, iar orice lot care nu respectă standardele de siguranță va fi retras din circuitul comercial.
The post Lot de 15 tone de verdeață, distrus după depășirea limitei de pesticide appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




