La Bălți și găurile sunt plombate cu garanție: Primarul Petkov raportează la doi ani de mandat

Pentru prima dată în 30 de ani, orașul Bălți este acoperit integral cu transport public municipal, iar călătorii pot ajunge cu troleibuzul sau autobuzul și în zonele mai îndepărtate. Realizarea a fost inclusă de Alexandr Petkov în raportul privind primii doi ani de mandat, transmite IPN.

„Banii voștri nu mai merg în buzunarele privaților. Acum, seara și noaptea puteți ajunge acasă cu un transport care există cu adevărat și circulă conform graficului. Chiar și în Elizaveta, Sadovoe, Bălțiul Nou, la Ugolnik sau la Casa Veteranilor”, a declarat edilul.

Potrivit lui Petkov, chiar dacă nu au fost încă reparate toate străzile, s-a insistat pe modificarea tehnologiilor. „Construim corect – cu înlocuirea rețelelor subterane, cu tehnologii normale, cu garanții durabile, nu doar pentru un sezon”, a subliniat primarul, adăugând că „pentru prima dată la Bălți chiar și reparațiile de gropi se execută cu garanție”.

Printre realizări, Petkov a menționat și obținerea transferului de 15 milioane de lei de la Guvern pentru construcția pieței agricole de pe strada Caraciobanu, destinată susținerii micilor producători agricoli din regiune. „Acum lucrăm intens pentru a îmbunătăți accesul transportului către această zonă”, a remarcat edilul.

Cu sprijinul partenerilor externi, a fost construit cel mai modern teren de volei și baschet, în cadrul Complexului Sportiv „Constructorul”. „Am reparat capital sala Școlii Sportive „Boris Petuhov”. Pentru creșterea nivelului de siguranță a copiilor, zeci de treceri de pietoni din apropierea școlilor și grădinițelor au fost modernizate cu sprijinul Guvernului României”, a mai punctat primarul.

Printre proiectele viitoare, edilul a evidențiat reparația capitală a străzilor 31 August și Kiev, cu reabilitarea sistemelor de canalizare și aprovizionare cu apă. În scurt timp va fi semnat contractul cu Guvernul pentru finanțarea acestor două proiecte, în valoare totală de aproape 200 de milioane de lei, a precizat Alexandr Petkov.

Primarul a mai spus că va fi construit un sistem modern de iluminat public, iar una dintre prioritățile anului 2026 va fi reparația curților și a căilor de acces.

The post La Bălți și găurile sunt plombate cu garanție: Primarul Petkov raportează la doi ani de mandat appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Atac cu drone asupra unui colegiu și cămin studențesc în Lugansk

Un atac cu drone a provocat victime și distrugeri...

Cetățenii moldoveni, avertizați asupra înșelătoriilor legate de locuri de muncă în Finlanda

Cetățenii Republicii Moldova sunt atenționați asupra escrocheriilor cu intermediari...

Calea Orheiului intră în reparații capitale: trotuare și peste 400 de locuri de parcare

Strada Calea Orheiului din Chișinău intră în reparații capitale....

Moldova rămâne ferm angajată să avanseze în parcursul său european, Cristina Gherasimov

Moldova rămâne ferm angajată să avanseze în parcursul său...

SUA aprobă 108 milioane de dolari pentru întreținerea sistemelor de rachete din Ucraina

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de...

Trafic intens la frontiera Leușeni: au fost deschise piste suplimentare

La frontiera Leușeni au fost deschise suplimentar trei piste...

Un bărbat a rămas fără 800 de mii de lei după o escrocherie prin telefon

Un bărbat din capitală a rămas fără 800 de...

ULTIMA ORĂ

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa...

ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești

Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și Partidul Acțiune și Solidaritate, afirmând că va activa în continuare ca ales...

Important

BITEI 2026 a fost inaugurat la Chișinău. Cristian Jardan: „Un eveniment important în viața culturală a Chișinăului și a R. Moldova”

Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026 a fost inaugurat aseară la Chișinău, pe scena Teatrului Național „Eugène Ionesco”, marcând deschiderea uneia dintre cele mai importante manifestări teatrale din Republica Moldova, notează MOLDP...

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.The post Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat first appeared on Nexta.ro.

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.The post Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat first appeared on Nexta.ro.

INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare, avans de 16,9% faţă de februarie. Scădere la nivel de trimestru, comparativ cu 2025

Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut, în termeni nominali, în martie 2026, faţă de luna februarie cu 16,9%, în timp ce faţă de luna martie 2025 au rămas la acelaşi nivel, anunţă, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).The post INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare, avans de 16,9% faţă de februarie. Scădere la nivel de trimestru, comparativ cu 2025 first appeared...

Locuitorii din Groenlanda protestează împotriva lui Trump în fața noului consulat american

Protestul a încununat o săptămână în care trimisul special al președintelui SUA în Groenlanda, Jeff Landry, a efectuat prima sa vizită în teritoriu, o parte semi-autonomă a Danemarcei, potrivit BBC. „Guvernul nostru le-a spus deja lui Donald Trump și administrației sale că Groenlanda nu este de vânzare”, a declarat Aqqalukkuluk Fontain, organizatorul protestului. Inaugurarea noului consulat și vizita lui Landry au loc pe fondul eforturilor de atenuare a tensiunilor diplomatice după...

PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul sesiunii parlamentare

PSD, PNL, USR și UDMR au semnat, în urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea Administrației Prezidențiale, un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Potrivit unui comunicat de presă emis vineri de Administrația Prezidențială, acordul vine în contextul în care noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din PNRR, iar termenul de îndeplinire este data de 1 iulie...

Bolojan despre reluarea negocierilor la Cotroceni și riscul pierderii fondurilor europene: „Cu cât vom avea un guvern stabil mai repede, cu atât mai bine”

Premierul interimar Ilie Bolojan a vorbit vineri, în cadrul unei conferințe de presă, despre viitoarele negocieri care vor avea loc la Cotroceni, alături de Nicușor Dan, și efectele instabilității guvernamentale asupra administrației și fondurilor europene. Bolojan a spus că formarea viitorului guvern stabil al țării este prioritatea pentru funcționarea statului și pentru evitarea întârzierilor în implementarea reformelor. Întrebat cum vede ieșirea din criza economică și când ar putea avea loc o...