Planul de pace pentru Ucraina, discutat la Geneva de Ucraina, SUA și țările europene

Delegațiile Ucrainei, ale SUA, Marii Britanii, Franței și Germaniei, precum și oficiali ai Uniunii Europene, au încheiat duminică la Geneva prima rundă de discuții „cu succes” privind elaborarea unui plan de pace just pentru Ucraina, care să respecte suveranitatea țării. Discuțiile au început după ce Washingtonul a transmis recent Kievului un proiect al planului, care prevedea, printre altele, mai multe concesii și condiționalități pentru Ucraina, transmite IPN.

Într-o declarație comună, delegația ucraineană și cea americană au menționat că au elaborat un „cadru de pace rafinat” după discuțiile de duminică, dar nu au precizat detalii. Părțile au reafirmat că orice viitor acord trebuie să respecte pe deplin suveranitatea Ucrainei și să asigure o pace durabilă și justă. De asemenea, au precizat că deciziile finale privind acest document-cadru vor fi luate de președinții Ucrainei și SUA.

Cu o zi înainte de discuțiile de la Geneva, liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei au elaborat un proiect de plan de pace pentru Ucraina, ca răspuns la inițiativa americană. Potrivit agenției Reuters și publicației The Telegraph, documentul se bazează pe propunerile SUA, însă include ajustări și exclude anumite prevederi care inițial erau în defavoarea Kievului.

Unul dintre principalele subiecte vizează reafirmarea suveranității Ucrainei și consolidarea acordului privind neutilizarea forței între Rusia, Ucraina și NATO. Este vorba despre un dialog ulterior între Moscova și blocul militar, menit să discute probleme de securitate și să reducă tensiunile dintre țări.

Potrivit planului european, Ucraina va putea adera la Uniunea Europeană și va beneficia de garanții de securitate similare articolului 5 din Carta NATO. Concesiile teritoriale vor începe de la linia actuală a frontului, fără schimbări prin forță. Proiectul mai prevede securitate și control al armelor, repornirea Centralei Nucleare Zaporojie sub supravegherea AIEA, export liber de cereale și măsuri umanitare.

Planul inițial al SUA, cu 28 de puncte, propunea cedarea regiunilor Donețk și Lugansk către Rusia, recunoașterea anexării Crimeii, amânarea aderării Ucrainei la NATO, acceptarea limbii ruse ca oficială și acordarea statutului oficial Bisericii Ortodoxe Ruse. În schimb, Ucraina ar fi primit garanții de securitate din partea SUA și a statelor europene, iar Moscova ar fi returnat părți din regiunile Zaporojie și Herson și s-ar fi angajat legal să nu atace Ucraina sau alte țări europene.

The post Planul de pace pentru Ucraina, discutat la Geneva de Ucraina, SUA și țările europene appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an

Ministerul Educației și Cercetării estimează că aproximativ 100 de...

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Nicolae

Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi mutarea moaștelor...

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

ULTIMA ORĂ

Miruță, în vizită la militarii români detașați în Lituania, după ce mai multe drone au invadat spațiul aerian din Țările Baltice

O delegație a Ministerului Apărării Naționale, condusă de ministrul Radu Miruță, se află vineri, 22 mai, în vizită de lucru la Detașamentul românesc „Carpathian Vipers”,...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Miruță, în vizită la militarii români detașați în Lituania, după ce mai multe drone au invadat spațiul aerian din Țările Baltice

O delegație a Ministerului Apărării Naționale, condusă de ministrul Radu Miruță, se află vineri, 22 mai, în vizită de lucru la Detașamentul românesc „Carpathian Vipers”, dislocat în baza aeriană Šiauliai, din Lituania, a transmis Ministerul Apărării Naționale, vineri 22 mai. Vizita de lucru a ministrului Apărării, Radu Miruță la militarii români detașați la baza aeriană din Šiauliai , vine la două zile după o alertă cu dronă în Lituania. Incidentul...

ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești

  Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și Partidul Acțiune și Solidaritate, afirmând că va activa în continuare ca ales independent în Consiliul local. Partidul Acțiune și Solidaritate pierde un consilier local în orașul Durlești. Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și formațiunea politică, urmând The post ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești first appeared...

Capitala devine punct de întâlnire pentru tinerii actori și profesioniști din cinematografia europeană

Capitala devine pentru câteva zile un punct de întâlnire pentru nume importante din cinematografia europeană.The post Capitala devine punct de întâlnire pentru tinerii actori și profesioniști din cinematografia europeană first appeared on Nexta.ro.

Noul premier al Ungariei spune că „întreaga UE se va întoarce la a cumpăra gaz rusesc”: „Geografia nu s-a schimbat”

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat unui cotidian polonez că el crede că Uniunea Europeană se va reorienta spre gazul rusesc după încheierea războiului din Ucraina, având în vedere că acesta „este mai ieftin”, iar „competitivitatea și geografia o cer”, scrie hotnews.ro.

Venezuela îi intră în grații lui Trump. Caracasul autorizează exerciții aeriene de evacuare al ambasadei SUA, după capturarea lui Maduro

Venezuela a aprobat un exercițiu aerian al ambasadei SUA la Caracas, într-un nou semn al apropierii dintre administrația Trump și autoritățile interimare venezuelene instalate după capturarea lui Nicolas Maduro. Exercițiul va include survoluri și aterizări controlate în incinta ambasadei americane. Venezuela a autorizat desfășurarea unui exercițiu aerian de evacuare al ambasadei Statelor Unite la Caracas, la aproape cinci luni după operațiunea militară americană care a dus la capturarea lui Nicolas...