A început instalarea principalului pom de Crăciun în PMAN

A început montarea carcasei metalice a pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale, unde urmează să fie amenajat principalul spațiu festiv al capitalei în perioada sărbătorilor de iarnă. Bradul va avea aproximativ 20 de metri înălțime, iar lucrările de asamblare se vor desfășura timp de câteva zile, transmite IPN.

După instalarea carcasei va fi montat iluminatul decorativ. Autoritățile capitalei precizează că bradul este artificial și reprezintă o donație mai veche oferită municipalității, respectiv nu implică cheltuieli suplimentare pentru bugetul local sau pentru Î.M. Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi.

Inaugurarea bradului și a târgului de Crăciun este preconizată pentru 5 decembrie. În Piața Marii Adunări Naționale vor fi amenajate scena, căsuța lui Moș Crăciun, caruselul pentru copii și patinoarul.

Căsuța lui Moș Crăciun va găzdui ateliere de creație pentru copii zilnic, între orele 11:00 și 17:00. În fiecare seară, între 17:00 și 21:30, copiii și părinții vor putea face fotografii cu Moș Crăciun, într-un decor special.

Târgul de Crăciun va reuni peste 30 de expozanți din toată țara. Vizitatorilor de vor fi prezentate decorațiuni artizanale, cadouri, produse culinare și băuturi calde. În apropiere va funcționa roata panoramică, disponibilă zilnic între orele 10:00 și 22:00.

Patinoarul din PMAN va fi deschis pe tot parcursul zilei. Sesiunile vor dura aproximativ 40 de minute și vor începe în intervale regulate, începând de la ora 10:10 și până la 22:00.

Atmosfera festivă din centrul capitalei va rămâne accesibilă locuitorilor și vizitatorilor pe întreaga durată a sărbătorilor de iarnă, până la mijloc de ianuarie.

The post A început instalarea principalului pom de Crăciun în PMAN appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Nicolae

Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi mutarea moaștelor...

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

ULTIMA ORĂ

Fiul de 11 luni al lui Jador, operat de urgență: Ce spune artistul despre starea micuțul Avraam

Momente extrem de dificile pentru Jador și Oana Ciocan! În ultima perioadă, cei doi au fost absenți din mediul online, iar acum s-a aflat...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Fiul de 11 luni al lui Jador, operat de urgență: Ce spune artistul despre starea micuțul Avraam

Momente extrem de dificile pentru Jador și Oana Ciocan! În ultima perioadă, cei doi au fost absenți din mediul online, iar acum s-a aflat și motivul. Se pare că fiul lor s-a confruntat cu unele probleme de sănătate și a fost operat de urgență. Artistul a mărturisit acum în ce stare se află micuțul Avraam, scrie cancan.ro.

Nvidia admite că a pierdut în mare parte piaţa chineză de cipuri AI în favoarea Huawei

Nvidia a recunoscut că ”a cedat în mare parte” piaţa chineză de cipuri pentru inteligenţă artificială rivalului Huawei, în contextul restricţiilor comerciale impuse de Statele Unite asupra exporturilor de tehnologie avansată către China, transmite CNBC.The post Nvidia admite că a pierdut în mare parte piaţa chineză de cipuri AI în favoarea Huawei first appeared on Nexta.ro.

GlobalLogic România, parte din grupul japonez Hitachi, avans al profitului și cifrei de afaceri

GlobalLogic România, parte din grupul japonez Hitachi, și-a sporit profitul net cu 38,9% în 2025, la 46,8 milioane de lei.The post GlobalLogic România, parte din grupul japonez Hitachi, avans al profitului și cifrei de afaceri first appeared on Nexta.ro.

Pensionarii din România care pierd 600 lei la pensie, de la 1 ianuarie 2027. Care este condiția

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a dat o veste pe care pensionarii n-ar vrea să o audă, și anume, aceea că pensiile nu vor crește, nu se vor indexa, scrie Newsweek.ro. Acesta a afirmat că o eventuală indexare a pensiilor nu este posibilă. De altfel, pensiile trebuie indexate cu inflația și jumătate din creșterea salariului brut, la 1 ianuarie 2027. Indexarea ar trebui să fie de 12%. Mugur Isărescu a declarat însă:...

Vîșîvanka ucraineană, sărbătorită la Chișinău: „Un simbol al rezistenței și al unității”

În cămăși tradiționale și cu drapelul Ucrainei în mâini. Așa a marcat comunitatea ucraineană Ziua mondială a cămășii naționale Vîșîvanka. De la începutul invaziei rusești pe scară largă, evenimentul a devenit și un simbol al solidarității cu poporul ucrainean și al rezistenței în fața agresiunii.

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 22 mai

Cele mai importante evenimente petrecute pe 22 mai.The post Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 22 mai first appeared on Nexta.ro.

Rusia a doborât drone care se îndreptau spre Moscova şi regiunea vecină Iaroslavl, potrivit autorităţilor locale

Sistemele de apărare ruseşti au intervenit pentru a respinge atacurile cu drone deasupra Moscovei şi a regiunii vecine Iaroslavl în primele ore ale dimineţii de vineri, au declarat autorităţile locale pe aplicaţia de mesagerie Telegram, citate de Reuters.The post Rusia a doborât drone care se îndreptau spre Moscova şi regiunea vecină Iaroslavl, potrivit autorităţilor locale first appeared on Nexta.ro.