Contractul Energocom-Bulgartransgaz, discutat de prim-ministru cu ambasadoarea Bulgariei

Semnarea contractului între Energocom și Bulgartransgaz a fost discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadoarea Bulgariei în Moldova, Maya Dobreva. Oficialii au remarcat importanța de a încheia acordul și de a spori reziliența și securitatea energetică, transmite IPN.

Emisarul a subliniat că Bulgaria susține Moldova în parcursul european. În cadrul discuțiilor, au fost apreciate relațiile de prietenie între state, determinate de un cadru solid de cooperare în diverse domenii – educație, cultură, energie și infrastructură, precum și prezența comunității bulgare numeroase în Moldova.

„Comunitatea bulgară reprezintă o parte importantă a societății, având oameni harnici cu valori și tradiții frumoase, iar prin diversitatea multiculturală întreaga țară devine mai bogată”, a declarat premierul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a subliniat importanța valorificării relațiilor economice în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale pentru creșterea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor în Moldova.

În 2024 Bulgaria s-a clasat pe locul 10 printre principalii partenerii comerciali ai Moldovei.

The post Contractul Energocom-Bulgartransgaz, discutat de prim-ministru cu ambasadoarea Bulgariei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Aproape 1,2 miliarde de oameni din lume suferă de tulburări mintale, o creștere semnificativă față de 1990

Cele mai frecvente probleme sunt anxietatea și depresia, care au înregistrat și cele mai mari creșteri. Pe locul al treilea se află o categorie de...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Aproape 1,2 miliarde de oameni din lume suferă de tulburări mintale, o creștere semnificativă față de 1990

Cele mai frecvente probleme sunt anxietatea și depresia, care au înregistrat și cele mai mari creșteri. Pe locul al treilea se află o categorie de tulburări de personalitate care nu sunt asociate cu alte afecțiuni mintale sau consum de substanțe. Studiul, publicat în revista The Lancet, analizează date din 204 țări și teritorii și arată că povara tulburărilor mintale a crescut în aproape toate regiunile lumii. Autorii spun că ne aflăm...

Iranul îşi reconstruieşte baza industrială militară mai repede decât se aştepta, producând deja drone, potrivit serviciilor de informaţii americane

Iranul a reluat deja o parte din producţia de drone în timpul armistiţiului de şase săptămâni care a început la începutul lunii aprilie, un semn că îşi reconstruieşte rapid anumite capacităţi militare afectate de atacurile americano-israeliene, afirmă două surse familiarizate cu evaluările serviciilor de informaţii americane. Patru surse au declarat pentru CNN că serviciile de informaţii americane indică faptul că armata iraniană se reconstituie mult mai repede decât se...

SUA vor trimite încă 5.000 de soldați în Polonia, a anunțat Trump

Președintele Donald Trump a declarat că SUA va trimite încă 5.000 de soldați în Polonia, la o săptămână după ce Pentagonul a anulat o desfășurare planificată de 4.000 de soldați în țară, potrivit BBC. Într-un articol publicat pe Truth Social, Trump a afirmat că decizia s-a bazat pe relația SUA cu președintele polonez Karol Nawrocki, …The post SUA vor trimite încă 5.000 de soldați în Polonia, a anunțat Trump...

New York Knicks câștigă și meciul 2 din finala Conferinței de Est din NBA contra Cleveland Cavaliers

Într-un meci în care vedeta echipei din New York Jalen Brunson a avut o evoluție modestă la aruncări, Josh Hart a fost cel mai bun marcator al lui Knicks, cu 26 de puncte, record personal în playoff. Brunson, care fusese eroul revenirii spectaculoase din meciul 1, când Knicks au întors un deficit de 22 de puncte, a marcat doar două puncte în prima jumătate. A încheiat partida cu 19 puncte...

SpaceX depinde masiv de Starlink pentru creştere şi profit, înaintea listării istorice la bursă

SpaceX se bazează tot mai mult pe divizia sa de internet prin satelit Starlink pentru venituri şi profit, în timp ce compania lui Elon Musk se pregăteşte pentru una dintre cele mai mari listări bursiere din istorie, transmite CNBC.The post SpaceX depinde masiv de Starlink pentru creştere şi profit, înaintea listării istorice la bursă first appeared on Nexta.ro.

Mormânt vechi de 600 de ani descoperit la Kuélap, o fortăreață pre-incașă din Peru

Descoperirea de la Kuélap a fost făcută într-o zonă a sitului unde nu mai fuseseră realizate săpături sistematice până acum, într-un sector de acces al fortăreței aflate în regiunea Amazonas. În interiorul unei structuri funerare din piatră, în formă de potcoavă, cercetătorii au găsit rămășițele a cinci persoane (patru adulți și un copil mic) alături de mai multe ofrande rituale, a anunțat Ministerul Culturii din Peru, potrivit AFP. Printre obiectele descoperite...